Alfred Bulai a fost dus din arest la spital

Data:

spot_img

Alfred Bulai a făcut infarct chiar în ziua în care a contestat arestul preventiv pentru 30 de zile.

Ieri dimineață, Alfred Bulai a fost adus din arest preventiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Deși a stat 4 ore in fața anchetatorilor, acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Totuși, fostul profesor SNSPA a parasit Parchetul încătușat și cu propunere de arest preventiv pentru 30 de zile.

În urma anchetei de la Parchetul Judecatoriei Sectorului 1, prim-procurorul Daniel Nedela a declarat în fața jurnaliștilor că acesta este cercetat pentru 2 fapte de agresiune sexuală, dar și pentru 2 fapte de folosire abuzivă a funcției în scop sexual.

Tot ieri, Alfred Bulai a fost dus în fața judecătorilor de la Sectorul 1. După ore întregi de deliberări, Instanța a aprobat propunerea de arest preventiv pentru 30 de zile.

Decizia nu este una definitivă, acesta avea la dispoziție 48 de ore să conteste măsura, ceea ce a și făcut, în cursul dimineții. Câteva ore mai târziu doctorița de la centrul de arest a constatat că este posibil ca Bulai să fi avut un infarct. Acesta a fost inițial dus la Spitalul Universitar, iar apoi a fost transportat la Spitalul Militar.

Miercuri, polițiștii de la sectorul 1 au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară. Aceștia au descins atât la locuința fostei soții, dar și la presupusa iubită a fostului profesor de la SNSPA. Al treilea mandat a fost chiar pentru Bulai.

Polițiștii au cautat probe atât în locuința acestuia, cât și în mașină. Din autoturism, polițiștii au ridicat fișe de evaluare ale studenților. După aceste perchezitii, Alfred Bulai a fost adus la Secția 2 de Poliție unde a stat aproximativ 3 ore, fără să dea vreo declarație.

Alfred Bulai a părăsit secția încătușat. Acesta a fost dus în arest preventiv pentru 24 de ore.

Acestea nu au fost primele percheziții în acest dosar. La finalul lunii august, polițiștii au ridicat de la 3 sedii ale SNSPA mai multe înscrisuri, documente, aparatură electronică, dar și imagini de pe camerele de supravegere, care urmează să fie analizate de procurori.

Tot atunci, a fost audiat și decanul SNSPA, Cristain Pîrvulescu, în calitate de martor. Acesta a spus jurnaliștilor că existau zvonuri despre comportamentul lui Alfred Bulai, dar nu și dovezi și de aceea nu a luat nicio măsură.

Ancheta, în acest caz, a început în urma unei investigații jurnalistice care a dezvăluit că sociologul abuzase sexual mai multe studente și foste studente.

Dupa ce informațiile au apărut în presă, Comisia de Etică SNSPA l-a convocat de 2 ori pe Alfred Bulai, însă acesta nu s-a prezentat. Chiar și așa, în urma deciziei Comisiei, sociologul a fost concediat. Pentru că i s-a desfăcut contractul de muncă, Alfred Bulai a dat în judecată SNSPA, potrivit informațiilor de pe portalul Tribunalului București.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Constructorul WeBuild a blocat Drumul Expres Brăila-Focșani, la final de licitație | De Brăila

Compania italiană WeBuild a blocat proiectul Drumului Expres Brăila-Focșani,...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Schimbarea la față a lui George Simion

Candidatul AUR la președinție, George Simion, în vârstă de...