Alina Albu, propusă procuror-șef al DIICOT. Dosare grele instrumentate: Academia Infractorilor, clanul Clămparu, clanul Cămătarilor

Data:

spot_img

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a propus-o miercuri pe Alina Albu (50 de ani) în funcția de Procuror-Șef al DIICOT.

Alina Albu este considerată unul dintre cei mai buni procurori din DIICOT, cu dosare foarte grele la activ.

Alina Albu a lucrat în dosare cunoscute precum Clanul Clămparu, crimele de la Caracal sau Academia Infractorilor. Gruparea cunoscută drept ”Academia infractorilor” a dat zeci de lovituri asupra unor magazine de lux din Marea Britanie, Franța, Belgia și Italia, de unde au furat bunuri estimate la peste zece milioane de euro.

Citește și: BNR a reclamat la Parchetul European o posibilă fraudă într-o licitație pentru colectarea gunoaielor din Neamț

Cum a fost aleasă Alina Albu

„În data de 24.02.2023, s-au desfășurat la sediul Ministerului Justiției interviurile pentru funcția de Procuror – Șef al DIICOT.

Procedura de interviuri publice pentru selecția propunerilor a fost introdusă inițial în practica ministrului Justiției încă din anul 2020, cu ocazia selecției precedente. Ulterior, procedura de interviuri publice a fost ridicată la rang de lege și este, în prezent, prevăzută de art.146 din Legea nr. 304/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Procedura a fost evaluată pozitiv de Comisia de la Veneţia prin Avizul nr. 1105/2022 și prin ultimul Raport pozitiv MCV din decembrie 2022.

Interviurile au fost desfășurate în fața comisiei de interviu constituită, potrivit legii, din reprezentanții Ministerului Justiției, ai CSM, INM și ASE şi compusă din ministrul justiției, secretari de stat, procurori, un profesor de management şi un psiholog. În urma fiecărei serii de interviuri, au avut loc consultări extinse și minuțioase între ministrul justiţiei şi toţi membrii comisiei de interviu.

Prin comunicatul de presă din data de 27.02.2023 au fost formulate o serie de precizări și considerații prin care am mulțumit candidaților pentru asumarea responsabilității candidaturii, soliditatea dosarelor profesionale depuse, ținuta profesională înaltă a prestațiilor la interviu, dar și considerații privind optica și viziunea construirii propunerilor, plecând în primul rând de la stadiul de dezvoltare a instituțiilor respective și a nevoilor lor de modernizare în etapa următoare, raportate la caracteristicile profesionale și moral – psihologice ale fiecărui candidat, stilul lor de conducere și viziunea acestor asupra căilor de urmat mai departe în modernizarea instituțiilor, considerații pe care le reiterez.

În urma analizei candidaturilor prin prisma celor precizate mai sus, am selectat și propus pentru funcția de Procuror-Șef al DIICOT pe doamna procuror Alina Albu”, arată un comunicat al Ministerului Justiției.

CV-ul noului procuror-șef

Alina Albu a început dosarul fraților Sile și Nuțu Cămătaru, finalizat de un alt procuror, Marian Sântion, G4Media.ro.

De notat că Alina Albu a participat în 2006 la crearea Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne în 2006.

Potrivit CV-ului său, Alina Albu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Spiru Haret (1996) și are un master în securitate judiciară la Universitatea „Lucian Blaga” în 2010.

Propunerea va fi transmisă Secției pentru Procurori a CSM astăzi 01.03.2023 pentru obținerea avizului în conformitate cu art.147 alin.(3) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marian Vanghelie, trimis în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul Economat

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat vineri trimiterea în...

Ministerul Justiției vrea decontarea școlilor private pentru odraslele magistraților de legătură în UE

Ministerul Justiției condus de Alina Gorghiu lucrează la completarea...

Instanța supremă cere reanalizarea cazului Gheorghe Ursu

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis,...

Victor Ponta, obligat să plătească 5.000 de euro daune morale procurorului „Portocală”

Tribunalul București a decis ca actualul deputat PSD Victor...