Alina Marincean este muzeograf în cadrul Muzeului Maramureșean – casa memorială Ellie Wiesel din Sighet și ghid specializat în patrimoniul evreiesc. În momentul de față este și doctorandă la Școala Doctorală de Comunicare a Universității Babeș-Bolyai, în cadrul căreia susține seminarii de etică.
S.P. : Ce s-a întâmplat la Sighet? Cum a fost această poveste tragică a evreilor din oraș? – pentru că, așa cum știm, în Sighet a fost o comunitate foarte puternică de evrei. Cum s-au petrecut toate lucrurile în micro-istoria aceasta de după cel de-al Doilea Război Mondial?
A. M.: Îmi place cum ați început și ați povestit tot ce s-a întâmplat la Sighet și ați folosit acest termen de „poveste”, pentru că așa o reprezint eu. Vorbesc despre evreii de la Sighet și evreii din Maramureș sub forma unei povești – o poveste care începe undeva în secolul al XVII-lea și se continuă printr-o dezvoltare dinamică, înfloritoare, care se curmă brusc cu evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial. Vorbim de o comunitate care își găsește un loc și un rost nu numai la Sighet, ci în toate satele maramureșene. Vorbim despre o comunitate care are școli, care are tradiții, obiceiuri, care are învățați, profesori, dar are și oameni simpli, oameni cu necazuri, cu bucurii, cu nunți, cu înmormântări și așa mai departe. Vorbim despre vecinii noștri, vorbim despre prietenii noștri, despre cei care au fost alături de noi timp de câteva secole și care, din cauza evenimentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nu mai sunt printre noi. Nu mai există evrei la Sighet decât într-un număr foarte mic. Povestim despre 40 000 de evrei care au locuit în Maramureș înainte de război, iar la recensământul din 2011, vorbim despre 22 de evrei declarați în Sighet. Desigur, comunitatea are mai mulți membri, dar asta pentru că în comunitate sunt acceptați și evreii care au format familii mixte.
S. P. : Ce m-a impresionat pe mine atunci când le-ați prezentat studenților casa lui Ellie Wiesel a fost faptul că, încă de la început, le-ați spus că aici orice întrebare este permisă. I-ați invitat să răspundă la ce cred ei despre ceea ce înseamnă „identitate evreiască” , despre ce cred ei atunci când spun cuvântul „evreu”, ce așteptări au și care este impactul termenului asupra lor. Dincolo de căldura cu care i-ați ghidat pe acești studenți, le-ați povestit totodată despre cum arată o casă evreiască. Ce are specific, ce înseamnă această identitate evreiască?
A.M.: Identitatea în sine este un concept deosebit de complex. Atunci când povestim despre identitatea în sine, dincolo de această perspectivă religioasă, am conceput acest termen pentru identitate evreiască în urma unor discuții pe care le-am avut cu niște oameni cu care lucram la un moment dat la un proiect legat de arhitectura evreiască din Sighet. Trebuia să găsim urme ale arhitecturii evreiești în Sighet. Desigur, nu poate exista așa ceva, decât câteva detalii care demonstrează că acea clădire a aparținut cândva familiilor evreiești. Și atunci când mă refer la o casă evreiască, spun că o casă evreiască nu este evreiască în sine, ci o casă evreiască devine evreiască prin povestea care se naște în cadrul acestei case. Nu vorbim despre mobilier, pentru că acesta era făcut în serie, oamenii aceștia își cumpărau piesele de mobilier din locurile din care și le cumpărau și ceilalți membri ai comunității. Vorbim despre acea poveste care se naște din experiențele oamenilor care trăiesc acolo. Din ce simt ei când se roagă, din ce simt ei când se duc la sinagogă, când vin, când mănâncă, felul în care fac Hala, pâine de Shabbat, felul în care se pun la masă de Pesah… și toate lucrurile astea formează o casă și o identitate evreiască.
Vă invităm să vizionați înregistrarea integrală a interviului aici:
