Alţi doi medici şi un fost manager de spital, urmăriți penal în dosarul dispozitivelor cardiace prelevate de la pacienți decedați

Data:

spot_img

Alți doi medici și un fost manager de spital sunt urmărți penal în dosarul stimulatoarelor cardiace prelevate de la pacienţi decedaţi, a anunțat vineri Parchetul General.

Unul dintre medici este suspectat că îi furniza stimulatoare lui Dan Tesloianu, doctorul de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași care ar fi pus la cale această rețea.

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎÎCJ) au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de trei persoane: un medic cardiolog, un şef de clinică de cardiologie şi un fost manager de spital.

Medic cardiolog este urmărit penal pentru abuz în serviciu, în formă continuată. Procurorii susțin că, în calitate de medic cardiolog, “i-a furnizat stimulatoare și defibrilatoare a căror sursă nu se cunoaște inculpatului care a operaționalizat rețeaua prezentată în comunicatele de presă anterioare”. Acesta din urmă a implantat dispozitivele medicale menționate unor pacienți cu ignorarea riscului de a provoca acestora probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la  reutilizarea lor deși acest lucru este interzis de legislația primară și având drept urmare lezarea dreptului constituțional al pacienților la sănătate.

A doua persoană anchetată a fost șef de clinică de cardiologie în perioada 2017 – iulie 2022, și este urmărită penal abuz în serviciu, în formă continuată. “În fapt, suspectul a avizat, cu încălcarea legislației în domeniu, un înscris conținând o listă de dispozitive, care puteau fi sterilizate (fiind menționate în primul rând stimulatoarele și defibrilatoare cardiace), în baza căruia s-a continuat sterilizarea unor dispozitive medicale de unică folosință în cadrul Secției Clinice Oftalmologie din cadrul unui spital din municipiul Iași. Totodată, suspectul a semnat și avizat în anul 2018, cu ignorarea și încălcarea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 961/2016 în vigoare la acea dată, două înscrisuri denumite ,,Protocol de recuperare a dispozitivelor implantabile de la pacienți decedați”, precum și ,,Protocol de utilizare a dispozitivelor implantabile resterilizate (DIR) – în vederea eliminării oricăror riscuri suplimentare”, care nu au fost înregistrate și avizate de către consilierul juridic al unității medicale”, potrivit Parchetului General.

Un fost manager al unui spital din municipiul Iași este și el urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu în formă continuată (2 acte materiale). “În fapt, suspectul, în calitatea de fost manager al unității medicale, a semnat două adrese destinate Casei de Asigurări de Sănătate Iași, respectiv Direcției de Sănătate publică Iași, prin care acesta accepta reutilizarea dispozitivelor medicale implantabile, îndeplinindu-și astfel în mod defectuos atribuțiile de serviciu, fără a se asigura cu privire la  desfășurarea în condiții optime a activității în cadrul persoanei juridice publice și cu privire la faptul că interesele legitime ale pacienților erau protejate, girând acțiunile ilegale ale medicului inculpat care a operaționalizat rețeaua prezentată în comunicatele de presă anterioare”, au transmis reprezentanții PÎÎCJ.

Citește și: Piața de energie din România, reglementată după „un mecanism bizar, hiper-centralizat, care va crea disfuncționalități”

Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la mai multe bunuri ridicate cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, printre care:

– sumele de 112.250 de lei, 73.580 de euro și 750 de USD – de la suspectul care are calitatea de medic cardiolog;

– sumele de  22.000 de lei, 24.210 euro, 1.607 USD, 3.500 de forinți, 520 de coroane suedeze, 300 de franci elvețieni, 300 de lire sterline și 200 de coroane daneze – de la suspectul ce are calitatea de fost șef al clinicii de cardiologie a spitalului din municipiul Iaşi;

– suma de 5.100 de euro ridicată de la suspectul ce are calitatea de fost manager al spitalului;

– sumele 8.400 de lei și 455 de euro – ridicate de la unul dintre medicii față de care s-a dispus anterior punerea în mișcare a acțiunii penale.

De asemenea, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în vederea reparării prejudiciului cauzat persoanelor vătămate, acoperirii cheltuielilor judiciare și în vederea confiscării extinse cu privire la următoarele bunuri deținute de către inculpatul care o operaționalizat rețeaua: un apartament situat în municipiul Iași, un imobil (teren și construcție) edificat fără autorizație de construcție în comuna Movileni județul Iași, alte două construcții și șapte terenuri, sumele de 20.270 de lei și 950 de euro, precum și 36 de tablouri, aflate în prezent în custodia Muzeului de Artă din Iași, tablouri ce poartă semnătura unor pictori precum Iosif Iser, Gheorghe Petrașcu, Corneliu Baba, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian și Theodor Aman.

Medicul cardiolog Dan Tesloianu a fost reţinut pe 17 februarie de Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, şi luare de mită.

„În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 – august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora. Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare”, susţin procurorii.

Citește și: Procurorul șef al DNA, Crin Bologa, iese la pensie

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...