„Nu poți să ne ceri să credem că ești un om bun în căutarea unui refugiu când primul lucru pe care l-ai făcut în America e să încalci legile țării trecând granița ilegal!”
Acesta este argumentul pe care-l auzim des de la acei americani care se consideră a fi „moderați” în privința subiectului imigrației.
Este rostit de obicei pe un ton rezonabil și logica lui evidentă este menită a distruge preventiv orice pledoarie progresistă în favoarea amnistierii imigranților neautorizați sau a regularizării de orice fel a statutului lor legal.
Problema este că acest argument își pierde mare parte din acea „logică evidentă” atunci când este supus chiar și unei modeste analize istorice și juridice.
În primul rând trebuie să ne amintim că trecerea ilegală a graniței nu este o infracțiune serioasă din punct de vedere al legii americane. (Este un delict minor federal, pe același palier cu consumul de marijuana).
Și mai important este faptul că, în conformitate cu legile americane și internaționale, autoritățile SUA au obligația de a le permite străinilor să facă cerere de azil chiar și atunci când aceștia au intrat în țară fără permisiunea grănicerilor.
Deci dacă respectarea legii indică rectitudine morală, atunci când vine vorba de imigrația neautorizată ar trebui să cerem celui mai puternic — statul american — să respecte el mai întâi legea înainte de a cere același lucru celui mai slab — refugiatul.
În 1951, oripilată de atrocitățile relativ recente ale Holocaustului și de refuzul multor țări de a primi refugiați evrei, comunitatea internațională a încheiat Convenția Privind Statutul Refugiaților care a stabilit drepturile legale ale azilanților.
Statele Unite au semnat Protocolul adăugat în 1967 la Convenție, ceea ce înseamnă că se consideră obligată să-i respecte prevederile.
(România a semnat și ea Convenția și Protocolul în 1991 și are aceleași obligații față de azilanți ca și Statele Unite).
Cele mai bine de 100 de țări care au semnat Convenția sau Protocolul recunosc dreptul legal la azil al oricărei persoane care nutrește „temeri justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup social sau opiniilor sale politice”.
Mai mult, semnatarii promit să nu returneze solicitanții de azil în țări unde vor fi persecutați.
Și ajungem și la partea pe care cei care o țin langa cu „Respectați legea!” ori nu o cunosc ori o ignoră: Articolul 31 al Convenției cere la modul explicit țărilor semnatare să nu-i pedepsească pe refugiații care-i trec granițele ilegal:
„1. Statele contractante nu vor aplica sancțiuni penale, pe motivul intrării sau șederii lor ilegale, refugiaților care, sosind direct din teritoriul unde viața sau libertatea lor erau amenințate […], intră sau se găsesc pe teritoriul lor fără autorizație, sub rezerva prezentării lor fără întârziere la autorități pentru a le expune motivele, recunoscute ca valabile, ale intrării sau prezenței lor ilegale.
2. Statele contractante nu vor aplica, în ce privește deplasările acestor refugiați, alte restricții decât acelea care sunt necesare; aceste restricții vor fi aplicate numai până la reglementarea statutului lor de refugiați în țara respectivă sau până la obținerea admiterii în altă țară”.
Însăși legea americană spune că modalitatea prin care refugiatul a intrat în țară nu afectează în niciun fel viabilitatea solicitării sale de azil:
„Orice străin care este fizic prezent pe teritoriul Statelor Unite sau care intră pe teritoriul Statelor Unite (indiferent dacă a făcut-o sau nu printr-un punct oficial de trecere…), indiferent de statutul său oficial, are dreptul legal de a solicita azil…”
Dar cel puțin din anii ‘80 încoace, statul american caută — și găsește — portițe de scăpare atât la legea internațională cât și la cea americană ca să poată refuza refugiaților „indezirabili” însăși șansa de a solicita azil.
Carter, Bush și Clinton au trimis bărci cu refugiați cubanezi și haitieni înapoi de unde au venit fără a le da posibilitatea oamenilor să ceară azil.
Trump a încriminat trecerea neautorizată a graniței de o manieră fără precedent și a forțat mulți refugiați să rămână în Mexic în condiții periculoase, până când procedura de adjudecare în ritmul melcului a solicitărilor lor de azil a fost terminată.
La fel de îngrijorat de dimensiunile politice ale crizei refugiaților precum predecesorii săi, Biden refuză și el multor refugiați oportunitatea solicitării azilului, dacă nu s-au programat mai întâi la interviu printr-o aplicație de telefon numită CBP One (care, bineînțeles, are o capacitate inadecvată de procesare).
Citește și: Jurnalistă rusă refugiată în Berlin: Statului rus îi este frică de tineri
Nimeni nu este în stare să impună Statelor Unite să respecte legea internațională, așa că ignorarea obligațiilor prevăzute de Convenția din 1951 nu atrage niciun fel de pedeapsă.
Cât privește legea americană, onegeurile care se ocupă de drepturile refugiaților au dat în judecată în repetate rânduri guvernul federal pentru a-l obliga să-și respecte promisiunea azilului, cu rezultate amestecate.
Când fiecare nouă conducere americană inventează o modalitate de a-i împiedica pe oameni să ceară oficial azil la graniță, intratul ilegal în țară urmat de prezentarea deliberată în fața unui agent de imigrație — așa cum fac acum mulți refugiați din America Centrală — e o acțiune cât se poate de logică. Înseși legile țării recunosc acest lucru.
Ar fi timpul s-o recunoaștem și noi.
Jurnalistul Răzvan Sibii scrie de trei ani editoriale despre sistemul de imigrație american în Daily Hampshire
Gazette, un ziar care acoperă mediatic câteva orașe din vestul statului Massachusetts.
The Gazette este cea de-a doua cea mai veche publicație americană care nu și-a întrerupt niciodată apariția, fiind fondată în anul 1786 de către un grup de businessmeni pentru a contracara propagandistic Răscoala lui Shay.
Versiunea în limba engleză a acestui editorial a apărut în Daily Hampshire Gazette în octombrie 2022. Traducerea a fost realizată de către autor și este publicată de PRESShub cu permisiunea publicației americane și cu câteva modificări realizate din motive de context și claritate.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
„…drepturi…”///2-Țara în care se cere referendum pentru limitarea populației la cel mult 10 milioane de locuitori. Cetățenii din UE, afectațiÎ(…)(ziare.com)–__–si totusi tarile NU au granite de cauciuc, nu sunt chiar asa de simplu si usor extensibile, iar la un moment dat, supraaglomeratia va duce -inevitabil- la lipsa de resurse, si alte probleme de diverse naturi, inclusiv cresterea logaritmica a populatiei, iar marile tari (China si India), dovedesc ca au probleme f. serioase in a gestiona aceste sute de milioane(aprox. 15 sute milioane, fiecare, practic dictatura/ anarhie), de unde -candva, in urma- am propus ca o tara sa nu aiba mai mult de 500 milioane locuitori, deci aceste mari tari trebuie sectionale, spre binele lor, al vecinilor si al intregii lumi, o revolutie violenta si masiva in aceste tari, ar duce -imediat- la sute de milioane de persoane care fug din tara si cer azil in alte tari, deobicei in cele „asezate” , adica si bogate si cu stabilitate politico-sociala…Iar in exemplul f. recent al Elvetiei, regasim aceasta preocupare, adusa in atentia populatiei, la modul preventiv, pentru ca Elvetia se poate apropia rapid si periculos de acel numar…Solutia NU este imigrare , CI LUPTA ACASA, impotriva statului autoritar (si a mafiilor de orice fel, dar mai ales politice), solutie intregita de dezvoltarea unui nou ONU, cu alte atributii si CU armata unica, unde natiunile NU au armate, si astfel situatia aparitiei dictatorilor, etc., poate fi chiar prevenita…