Am supraviețuit traficului de persoane. Acum lupt împotriva traficanților și pentru a salva tinerii

Data:

spot_img

Larisa Butnariu este o supraviețuitoare. A cunoscut iadul traficului de persoane și a reușit, după ani mulți de luptă, să se extragă de acolo. Dar nu a fugit, din contră s-a întors, de data aceasta nu ca o victimă, ci ca o învingătoare și, mai ales, ca un înger pentru alte fete și alți băieți care se luptă să-și găsească un loc într-o viață care a fost încă de la început nedreaptă cu ei.

Larisa Butnariu a fost un copil ca oricare altul. S-a născut, în urmă cu 26 de ani, în Pojorâta, Suceava. A fost adoptată la 3 ani și o vreme lucrurile au decurs relativ normal. S-a mutat la Iași și a devenit premiantă la școală.

Dar la 15 ani, tatăl adoptativ a abuzat-o sexual. Deși Larisa a mers să-l reclame la Poliție, s-a trezit că tot ea este bătută în secție, de polițiști. Tatăl adoptativ avea influență și a folosit-o pentru a scăpa. A fugit de acasă, dar a fost găsită tot de polițiști și adusă înapoi în familia abuzatoare.

Apoi, a fost căsătorită cu forța cu un traficant de persoane, care a obligat-o să se prostitueze în România. A făcut și un copil cu acesta. În prezent, la 26 de ani, are trei copii. Dar nici unul nu mai este cu ea: doi sunt în asistență specializată, iar al treilea la tătăl lui.

Citește și: Drumul greu al unei victime pentru a obține acte de identitate noi

A fost scoasă din țară și dusă într-o casă din Italia, unde, sub strictă supraveghere, bătăi, drogare abuzivă și tortură, a fost de asemenea obligată să meargă pe stradă și să se prostitueze. A fugit în momentul în care capii rețelei au vrut să o mutilze. S-a întors în România și de atunci se luptă să se vindece de traumele pe care le-a adunat în anii în care a fost o „sclavă sexuală”.

Astăzi, Larisa este una dintre cele mai active luptătoare pentru conștientizarea de către autorități și de către public a situației grave din România privind traficul de persoane, participă la seminarii în care încearcă să-i învețe pe copii cum să se ferească de traficanți, cum să recunoască un loverboy și ce să facă dacă ei sau cineva de lângă ei sunt în risc de a fost racolați de o astfel de rețea.

Larisa Butnariu a participat și la seminariile organizate de Freedom House în cadrul programului STOP-AT („Semnalăm Traficul, Oprim Pericolul – AntiTrafic). Le-a arătat elevilor de liceu mai ales de ce este important să nu se lasă înșelați de „strălucirea” pe care o afișează unii „influenceri”, care ascund, de multe ori, o realitate mult mai cruntă. „Viața frumoasă” de pe rețelele sociale ascunde, de multe ori, traume și drame.

Vă prezentăm în continuare ce mărturia și lecțiile Larisei Butnariu pentru tineri.


Sunt Larisa Butnariu, am 26 de ani. M-am născut în Pojorâta, am fost adoptată la Iași, am fost elevă premiantă. Am fost abuzată sexual de concubinul mamei adoptive și traficată de la prima tentativă de evadare din casa unde eram abuzată de acel bărbat.

Am fost „uitată” de sistem, după mai multe erori ale procesului de adopție, care au inclus neverificarea temeinică a viitoarei familii. De asemenea, familia adoptivă nu a fost vizată de controale regulate, au lipsit consilierii pentru părinții adoptivi și pentru copilul adoptate.

Am fost victima nu doar a traficanților de persoane, ci și a unor greșeli fatale ale sistemului de apărare a cetățeanului. Am simțit indiferența față de supraviețuitorii traficului de persoane, incompetența, complicitatea și reaua-voință.

Deși au existat probe clare că am fost abuzată, inclusiv o înregistrare video în care eu eram în stare de inconștiență, iar traficanții urinau pe mine, clip care a ajuns la poliție, dosarele au fost clasate, iar cei pe care i-am reclamat au scăpat fără nici o consecință.

Diferența dintre ce se vede și ce este în realitate

Le-am vorbit elevilor din cadrul seminariilor STOP-AT despre influncerii de carton, căci drumul pavat cu diamante se poate sfârși în mormânt. Le-am vorbit despre indiferența celorlalți, care mă doare cel mai tare.

Citește și: Li s-a promis că merg la cules de banane în Polonia. Au ajuns într-o rețea de cerșit

Nu cicatricile fizice sunt cele mai duroase, acestea se văd, dar sunt suportabile. Cel mai tare mă doare indiferența oamenilor. Când eu îți spun că era să mor cu o bară de fier încins băgată de traficant în vagin, în loc să te trezești, să înțelegi că eu sau fetele obligate să se prostitueze nu simțim nici o plăcere, preferi să continui să crezi aceleași clișee și prejudecăți despre prostituție.

Ce plăcere ar fi să stai pe stradă, la -20 de grade, pe tocuri și cu niște haine subțiri? Ce plăcere ar fi să ai contact sexul cu 20-30 de bărbați într-o singură zi?

În 2016, am intrat pe un grup de mămici, pe Facebook, aveam 21 de ani atunci, și voiam să le avertizez. Am scris, în 21 de puncte, prin ce am trecut. Mămicile au fost cele mai dure, m-au condamnat tot pe mine, au spus că mi-a plăcut și că aș fi putut să fug. Când, de fapt, este exact pe dos. Am șters postarea.

Glamour și vedete, un paravan pentru ticăloșie

Din păcate, și presa are un rol în a transforma în vedete tot felul de personaje care au dosare penale. De exemplu, cazul lui Alex Bodi, prezentat ca un un om de afaceri, ca o persoană care a făcut banii cinstit și care trăiește în condiții de lux. Dar aceeași presă a ignorat multă vreme că Alex Bodi a fost arestat pentru proxenetism și este în continuare judecat.

Un articol în care este prezentat stilul de viață al lui Alex Bodi
Un articol în care este prezentat stilul de viață al lui Alex Bodi

Nu mai vorbim de cazul fraților Tate, unde ani de zile la rând presa a vorbit doar despre mașinile lor de lux, de vacanțele spectaculoase și de „cuceririle” lor, ca să aflăm, de la DIICOT, că de fapt ascundeau o rețea de trafic de persoane.

Sau despre „manelistul” Dani Mocanu, cel care a publicat un video în care abuza o femeie, iar nimeni nu s-a scandalizat cu privire la asta.

Cât de greu este să scapi dintr-o rețea de trafic

Durere, dezamăgire și lipsă de speranță, acestea sunt sentimentele care te încearcă în fiecare secundă, când ești captivă într-o rețea de trafic de persoane. Pentru că toată lumea în jurul tău îți spune că nu vei face nimic cu viața ta, că nu ai cum scăpa, că vei rămâne acolo pentru enternitate. Ajungi în punctul în care chiar să crezi asta.

Citește și: Cazul fetiței abuzate de un bărbat de 31 de ani. Localnicii țin cu abuzatorul. Avocatul Poporului s-a autosesizat

Eu azi sunt supraviețuitorul care se luptă cu traficanții de persoane – primesc mereu amenințări de la ei – și care încearcă să ajute pe alții fie să iasă din trafic, fie să se vindece. Pentru că traficul este un cumul de traume, enorm: sunt traume psihice, traume fizice, traume sufletești.

Eu nu mai simt o durere care să usture, ci o durere care vindecă. Eu caut speranță în orice om care simt că are bunătatea în ochi și în suflet. Ajungi să deprinzi o intuiție care rar te înșeală.

În momentul în care ajut pe alții să se vindece, mă ajut pe mine să mă vindec. Lucrez mult pe partea de reintegrare, ajut pe oamenii străzii, în speranța că-i pot readuce într-o viață normală. Mi-am reluat și eu viața, sunt în clasa a XII-a acum, am note bune și voi termina școala. Și voi urma apoi și facultatea. Îmi doresc la Criminalistică.

Am încercat omul care, oricât de adânc este întunericul, să pun acolo o luminiță, o stea, o speranță.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Articol publicat în Campania Națională de Conștientizare în privința Traficului de Persoane, derulată de Freedom House România în cadrul proiectului Stop-AT.

STOP AT

spot_imgspot_img
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Schimbarea la față a lui George Simion

Candidatul AUR la președinție, George Simion, în vârstă de...

Cult Research: „Viitorul copiilor în votul părinților”

Studiul „Viitorul copiilor în votul părinților” a fost realizat...