Amazon Iași se află în fața unei noi provocări | Ziarul de Iași

Data:

spot_img

Amazon Iași în fața unei noi provocări. „Se adună nori negri deasupra Amazon Development Center Iaşi? Sunt zvonuri care anunţă concedieri masive”.

Cititorii constanți ai „Ziarului de Iași” își vor aminti probabil acest titlu de anul trecut, când publicația atrăgea atenția asupra temerilor angajaților celei mai mari companii private din Iași privitor la un val de concedieri. Titlul rămâne însă valabil și în acest an. Zilele trecute Amazon România a anunțat că se pregătește să închidă operațiunile AGI Data Services din România.

„Am notificat deja angajații ale căror roluri ar putea fi afectate și ne angajăm să îi sprijinim pe parcursul tranziției”, a răspuns pentru „Ziarul de Iași” departamentul de comunicare al companiei, fără a preciza însă care e numărul exact al angajaților care vor fi disponibilizați și fără a răspunde la întrebarea explicită adresată de noi: din ce orașe provin acești angajați, având în vedere că Amazon are deschise birouri atât în Iași, cât și în Timiș sau București.

Amazon nu a infirmat speculațiile

În același timp, Amazon nu a infirmat nici speculațiile din presă referitoare la disponibilizarea unui număr de 400 de angajați. În schimb, a comunicat că „angajații ale căror roluri ar putea fi afectate au fost deja notificați” și că „ne angajăm să îi sprijinim pe parcursul tranziției. Echipa AGI Data Services gestiona și valida datele pentru a alimenta modelele și aplicațiile AI. Pe măsură ce ne gândim la construirea viitorului acestei organizații, am luat decizia dificilă de a începe consultările privind închiderea operațiunilor AGI Data Services din România”.

Citește și: Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Cea mai mare companie din Iaşi specializată în activităţi de realizare a software-ului la comandă, pare să-şi instaureze o nouă tradiție prin mutări surprinzătoare de personal, la final de an, scriam în urmă cu aproape un an, pe 23 decembrie 2023.

Continuarea în Ziarul de Iași

Citește și: Dosarul șpăgii de 30 milioane de euro a lui Vanghelie, în pericol de prescriere. Doi martori nu-s de găsit

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și-a redeschis porțile | Monitorul de Botoșani

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și-a redeschis porțile, după...

Ieșenii vor plăti cu 22% mai mult pentru apă de la 1 ianuarie | Ziarul de Iași

Ieșenii vor plăti cu 22% mai mult pentru apă...

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...