Ambasada SUA din România își atenționează cetățenii cu privire la posibile riscuri lângă lăcașuri de cult. SRI anunță că nu există motive pentru a crește nivelul de alertă teroristă în România.
„Ambasada SUA a fost informată cu privire la amenințări care ar putea viza o sinagogă, un templu sau o moschee din România pentru weekend-ul 11-13 octombrie. Ambasada îndeamnă cetățenii americani să manifeste prudență sporită în apropierea instituțiilor religioase din România pentru această perioadă”, a anunțat, vineri, Ambasada SUA din România.
SRI monitorizează atent situația de securitate, deși nu există date care să justifice creșterea nivelului de alertă teroristă în România.
„În prezent, Serviciul Român de Informaţii nu are date şi informaţii care ar putea conduce la solicitarea creşterii nivelului de alertă teroristă, dar, ţinând cont totuşi de contextul internaţional de securitate şi de evenimentele religioase care se întâmplă în acest weekend, SRI împreună cu structurile competente şi cu toate celelalte structuri şi instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională evident că va manifesta o atenţie sporită pentru prezervarea stării de securitate în România”, a precizat Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Ovidiu Marincea, citat de Agerpres.
Ministerul Afacerilor Interne anunță, într-un comunicat de presă, măsuri sporite de securitate în acest weekend, cu efective suplimentare de polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră, concentrându-se pe zonele aglomerate și lăcașurile de cult. Cetățenii sunt îndemnați să raporteze orice incident sau încălcare a legii prin apelarea numărului de urgență 112.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Inquam Photos / George Calin)