Amenințările la adresa democrației românești: două pericole simetrice amenință viitorul pe termen mediu al României.
Primul este cel al cartelizării partidului-stat, PSD-PNL. Termenul de „cartelizare” îi aparține foarte inspirat lui Andrei Țăranu.
Cartelul politic este o structură în care relațiile interne și externe funcționează ca niște rețele de interese private, în care apartenența la cartel depinde de loialitatea față de superior și de servitutea creată față de inferior.
Rețele de trafic de orice, posturi, funcții, doctorate, contracte, licitații, mass media, fonduri europene. Prin această structură, dispare ultima rămășiță de ideologie care mai crea iluzia că PSD-PNL are ceva de-a face cu social-democrația sau cu liberalismul.
Nu este nimic ideologic, este preocuparea exclusivă pentru a controla toate resursele posibile din societate.
Dar este și partid-stat, întrucât acest mastodont politic a reușit să politizeze toate instituțiile pretins ne-politice ale țării: justiție, educație, sănătate, dar și Avocatul Poporului, CNA, CNCD, consilii, agenții, inspectorate, agenții.
Citește și: Austria se opune aderării României la Schengen și după discuția cu Iohannis
Nimeni, în sectorul public, nu mai poate conduce o instituție, oricât de mică, dacă nu are acordul de la partid. Nimeni, în sectorul public, nu se mai califică pentru un post în funcție de competențele sale, ci doar de loialitatea politică.
De aceea a ajuns astăzi statul să scârțâie din toate încheieturile sub povara incompetenței care îl paralizează de la ministere până în ultima comună din țară.
Asistăm deja la implozii tragice ale prostiei cu ștaif promovate peste tot în instituții.
Un partid-stat își anihilează așadar orice contra-putere, nu doar politică, ci și instituțională. Partidul-stat PSD-PNL a reușit performanța de a-și fabrica, prin AUR, o opoziție de carton care îi servește perfect obiectivele.
Iar instituțional, nimeni nu mai dă socoteală pentru nimic: nu contează câți oameni mor într-o nenorocire, nu contează ce se întâmplă în spitale, în școli sau în biblioteci, nimeni nu e responsabil de nimic decât atunci când vrea partidul-stat, dar și atunci din alte motive, nu cele ce țin de fișa postului sau de integritate.
Al doilea pericol este cel al extremismului. Cățelul gălăgios fabricat în laboratoarele unor securiști nostalgici și cu binecuvântarea Moscovei a devenit astăzi mare și e gata să rupă lesa cu care a fost obișnuit.
Extremiștii AUR și SOS nu au nicio loialitate, nici un respect pentru regulile democratice, iar când nu le convine ceva sar la bătaie, așa cum s-a întâmplat deja de atâtea ori.
Promovați de partidul-stat pentru a anihila o opoziție reală, democratică, extremiștii s-ar putea să se întoarcă nu doar împotriva partidului-stat, ci și împotriva oricăror manifestări de democrație (libertate de exprimare, drepturi și libertăți egale, atașamentul la valorile europene etc.) și să exploateze la maximum frustrările și potențialul de violență din societate.
Niște extremiști cu 25% în parlament vor avea mult mai mult tupeu să închidă gura celor care nu sunt pe placul lor. Iar asta nu se va întâmpla cu argumente, ci cu pumnul.
Cele două pericole sunt simetrice, pentru că funcționează într-un tandem foarte bine articulat. Ambele sunt atacuri la democrație, la pluripartidism, la echilibrul puterilor în societate. Ambele caută să-și suprime adversarii, să-i reducă la tăcere și să acționeze în afara oricărui control social sau instituțional.
Chiar dacă mesajele lor diferă în aparență, unii făcând pe băieții buni, ceilalți pe băieții răi, simbioza lor este un semn de neliniște pentru provocările cu care se va confrunta România în anii ce urmează.
Nici unii, nici ceilalți nu au soluții și competențe să înfrunte aceste provocări. Unii improvizează peticind sacul spart tot de ei, numind incompetenți în locul altor incompetenți; ceilalți fac scandal live cu orice ocazie.
Și unii și ceilalți încearcă să ne convingă că ei sunt singura șansă a democrației. Când de fapt, și partidul-stat (la care PSD nu încetează să viseze absorbind PNL) trăind din nostalgia partidului unic dinainte de 1989, din care s-a născut, dar și extremismul sunt atentate la democrație.
Dar niște atentate a căror gravitate multă lume nu o percepe azi, într-o societate sufocată de presa de partid și refugiată în grupurile de susținere fanatică de pe rețelele sociale.
Probabil că din 2025 încolo va trebui să învățăm să reinventăm democrația, așa cum am făcut-o în 1990 și având deja experiența eșecului „originalității” românești.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
