duminică, 24 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterAna Birchall, atac la Dorneanu: Nu uitaţi că România a fost condamnată...

Ana Birchall, atac la Dorneanu: Nu uitaţi că România a fost condamnată la CEDO pentru că unii membri CCR n-au respectat legea

Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei, l-a criticat, sâmbătă, pe preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, după ce acesta a susţinut că are în vedere sesizarea instituţiilor europene în privinţa unor declaraţii făcute de premierul Ludovic Orban la adresa instanţei. Indignată de poziţia lui Dorneanu, Birchall îi sugerează acestuia că ar trebui să se plângă şi de faptul că România a fost condamnată la CEDO din cauză că unii membrii CCR nu au respectat legea “alături de Tudorel Toader”.

„Reiau o postare scrisă la început de august dar care cred eu că este de mare actualitate când vedem cum se comportă anumiţi membrii ai CCR! (apropos: dacă se aplica punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara astăzi domnul Dorneanu nu era în fruntea CCR şi beneficiar al numeroaselor pensii speciale, de exemplu)! Dacă tot vrea să se plângă instituţiilor europene poate se plânge şi de faptul că România a fost condamnată la CEDO tocmai pentru că CCR (a se citi unii membrii din CCR) cu Dorneanu raportor nu au respectat legea alături de Tudorel Toader! Este un text mai lung dar merită citit!”, a precizat Birchall pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că Valer Dorneanu, a susţinut, joi, la Antena 3, că premierul Orban are o “pandemie” împotriva CCR şi a anunţat că are în vedere sesizarea Comisiei de la Veneţia, Consiliului Europei şi a Asociaţiei Curţilor Constituţionale din Europa în privinţa declaraţiilor lui Ludovic Orban împotriva CCR.

Declaraţiile lui Dorneanu au fost făcute în contextul în care, tot joi, Orban a declarat că decizia CCR privind legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor este „abracadabrantă” şi „o încălcare flagrantă a Constituţiei de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituţiei”.

Redăm integral postarea Anei Birchall din luna august:

“Am promis de ceva timp că voi scrie despre efectele unor decizii CCR asupra unor dosare aflate pe rolul instanţelor.

Cu titlu general consider că, cel puţin moral, toţi, dar toţi, cei care au contribuit la redactarea şi adoptarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală ar trebui să îşi asume responsabilitatea şi răspunderea pentru efectele dezastruoase produse în practică de aceste Coduri. Sigur că fuga de răspundere este o practică destul de uzitată în România, mizându-se şi pe uşurinţa cu care se uită la nivel de opinie publică, dar totuşi aceste Coduri au produs şi produc efecte devastatoare doar pentru că au fost redactate superficial, deşi s-au alocat suficiente resurse, inclusiv financiare!

FACTUAL: Codul Penal şi Codul de Procedură Penală au fost adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului de atunci în faţa Parlamentului, fiind redactate extrem de neprofesionist, fiind mai degrabă o încropeală ( texte lacunare, necorelate, lipsite de claritate, precizie, previzibilitate sau care, mai grav, încălcau principii fundamentale de drept sau drepturile omului). Dovada sunt zecile de articole declarate deja neconstituţionale, lucru inadmisibil! Tocmai de aceea în vara anului 2019 am dispus prin ordin al ministrului înfiinţarea unui grup de lucru special pentru analiza deciziilor CCR, a efectelor şi a modificărilor legislative care se impun. Această analiză era finalizată la momentul la care am plecat din fruntea MJ.

The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE