Rolul societății civile din toate statele din vecinătatea estică a UE a crescut considerabil atât din punct de vedere umanitar, cât și pentru a promova valorile democratice în perioada războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
Din perspectivă instituțională, interacțiunile și proiectele comune ale acestei societăți civile apar în cadrul Parteneriatului Estic, care reprezintă cel mai important instrument de politică externă a UE pentru a dezvolta relații cu Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Belarus, Armenia și Azerbaijdan.
În acest context, PRESShub a invitat-o pe Ana Otilia Nuțu, co-președinte la Forumul societății civile din cadrul Parteneriatului Estic, să explice care este atmosfera civică din această regiune și de ce este important forumul.
Cele mai importante declarații ale Anei Otilia Nuțu
Sunt foarte multe lucruri care ne interesează pe noi, Uniune Europeană, în regiunea statelor ex-sovietice care sunt la granița sau foarte aproape de granița UE.
Relația dintre UE și statele din Parteneriatul estic constă în crearea unor planuri pe termen mai lung, în care se alocă bani pentru anumite proiecte, se pun condiționalități.
Întotdeauna au existat aceste discuții că există relații cu viteze diferite, însă nu mi se pare un impediment, dimpotrivă, Parteneriatul Estic are multă flexibilitate.
Din aceste motive cred că este foarte important în prezent să întărim Parteneriatul Estic, pentru că de fapt ar fi o cooperare regională între cele șase state, plus UE, mai ales statele din nord și est, precum Polonia, Suedia sau țările baltice, care sunt și cele mai angajate în Parteneriatul Estic.
Va exista o tentație, foarte mare, mai ales dacă războiul îngheață, ca lumea din vestul Europei să spună „avem nevoie de facturi mai mici la energie. Și atunci, hai să ne înțelegem ca oamenii, Ucraina ar trebui să mai cedeze și ea câte un pic”.
Degeaba scăpăm noi de dependența de gazul rusesc, pentru care europenii au închis ani de zile ochii la foarte multe lucruri, inclusiv la agresiunea în țările din jur, dacă devenim dependenți de un regim la fel de autoritar.
Societatea civilă din Ucraina este foarte diversă, chiar mult mai bine organizați decât societatea civilă din România, au existat și alte resurse pentru dezvoltarea ei.
PRESShub: De ce a fost creat acest forum al societății civile în cadrul Parterneriatului Estic și de ce este important?
Ana Otilia Nuțu: Parteneriatul în sine a apărut după invazia Rusiei în Georgia, în momentul în care lumea din Uniunea Europeană a înțeles că trebuie să aibă o relație specială cu niște state care sunt în imediata vecinătate a Uniunii Europene și care sunt relevante din multe puncte de vedere: și ca stabilitate politică și pentru aprovizionarea cu energie, de exemplu.
Sunt foarte multe lucruri care ne interesează pe noi, Uniune Europeană, în regiunea statelor ex-sovietice care sunt la granița sau foarte aproape de granița UE.
Forumul pentru societate civilă a avut o evoluție în timp, cum de altfel și Parteneriatul Estic a variat destul de mult în timp. A fost gândit ca o structură instituționalizată prin care instituțiile europene să poată să comunice direct cu societatea civilă din statele din Parteneriatul Estic într-o formă cât de cât organizată. Acestea sunt Ucraina, Moldova, Belarus, Armenia, Azerbaidjan și Georgia.
Forumul a fost organizat ca un ONG cu baza la Bruxelles, care are platforme naționale de societate civilă în aceste state și grupuri de lucru pe subiectele tematice, spre exemplu: stat de drept, transporturi, energie, mediu, teme care corespund arhitecturii Parteneriatului Estic.
În ultimii ani, forumul a fost implicat în toate întâlnirile importante care au loc în arhitectura oficială între guverne. Suntem chemați să avem unul sau doi reprezentanți la absolut orice întâlnire, că e vorba de întâlnirile la nivel foarte înalt, că e vorba de întâlnirile la nivel tehnic, pe ministere.
Relația dintre UE și statele din Parteneriatul estic constă în crearea unor planuri pe termen mai lung, în care se alocă bani pentru anumite proiecte, se pun condiționalități.
Diferența dintre relația cu Parteneriatul Estic și relațiile bilaterale care există între UE și fiecare stat constă în această componentă multilaterală, pentru că ai nevoie de proiecte care să implice mai multe state. Dacă vorbești, de pildă, de interconectări energetice, te interesează foarte mult să fie și relația bună între Armenia și Georgia, sau între Moldova și Ucraina.
Asta este ceea ce păstrează diferit Parteneriatul Estic de relațiile care există între UE și statele din vecinătatea estică la nivel bilateral.
După ce a început războiul din Ucraina, lucrurile au evoluat neașteptat. La început a fost șocul: ce mai înseamnă Parteneriatul Estic, dilemă ridicată de ambele părți.
Citește și: Mircea Cărtărescu: Literatura, cum se predă azi în școli, e moartea pasiunii
Există în același timp dezbaterea referitoare la aderarea rapidă a două state din Parteneriat, adică Ucraina și Moldova.
Toată lumea se uită la ce se întâmplă în Ucraina, iar asta schimbă cumva regulile jocului. Însă, pe de altă parte, nu există un conflict direct între relația bilaterală UE și statele membre și această structură care este multilaterală.
Înainte de izbucnirea războiului, se punea problema că Parteneriatul se fracturase. Primele trei state, mult mai orientate către UE – Ucraina, Republica Moldova și Georgia – intraseră într-un fel de parteneriat separat, iar celălalte trei state, care arătaseră multe frâne în dezvoltarea de relații cu UE, fuseseră cumva abandonate sau intraseră într-un cont de umbră. După începerea războiului, Parteneriatul s-a întărit?
Relația este foarte diferită cu fiecare țară, pentru că fiecare are problemele ei. Spre exemplu, Belarus a cerut oficial să iasă din Parteneriatul Estic. Mai exact, guvernul Lukașenko. În același timp, UE a decis să păstreze relația cu Belarusul prin societatea civilă și cu forțele democratice, pentru că trebuie să ne gândim și la un viitor post-Lukașenko, în condițiile în care cam toată țara îl vrea pe Lukașenko jos.
El a pierdut alegerile din 2020 și este menținut la putere doar cu sprijinul lui Putin.
Întotdeauna au existat aceste discuții că există relații cu viteze diferite, însă nu mi se pare un impediment, dimpotrivă, Parteneriatul Estic are multă flexibilitate.
Acum, odată cu războiul din Ucraina, faptul care a devenit cel mai evident este faptul că toate aceste țări din Parteneriatul Estic, plus o parte cel puțin din Uniunea Europeană, sunt sub amenințarea directă a Rusiei.
Eu cred că noi, ca Uniune Europeană, avem foarte mult de învățat de la statele din Parteneriatul estic și trebuie să facem acest schimb rapid de experiență.
La ce fel de experiență te referi?
Eu am lucrat înainte în proiecte legate de influența Rusiei prin energie în câteva țări din Parteneriatul estic și în câteva țări din Uniunea Europeană.
Tot ceea ce am văzut anul acesta sau în ultimul an și jumătate în legătură cu șantajul energetic al Rusiei față de Vestul Europei putea să fie evitat, dacă ne uitam că exact același lucru s-a întâmplat din anii 1990 până acum în țările din Parteneriat Estic. Inclusiv explozia lui Nord Stream 1 și 2 s-a mai întâmplat în Georgia, spre exemplu.
Dacă eram un pic atenți noi, în Uniunea Europeană, ce înseamnă Rusia pentru zona în care crede că poate să-și mențină o influență, atunci am fi fost mult mai bine pregătiți pentru ce se întâmplă acum.
Din aceste motive cred că este foarte important în prezent să întărim Parteneriatul Estic, pentru că de fapt ar fi o cooperare regională între cele șase state, plus UE, mai ales statele din nord și est, precum Polonia, Suedia sau țările baltice, care sunt și cele mai angajate în Parteneriatul Estic. Rusia va rămâne o amenințare, indiferent ce se întâmplă cu războiul în continuare.
Va exista o tentație, foarte mare, mai ales dacă războiul îngheață, ca lumea din vestul Europei să spună „avem nevoie de facturi mai mici la energie. Și atunci, hai să ne înțelegem ca oamenii, Ucraina ar trebui să mai cedeze și ea câte un pic”.
Nu cred că este corect acest raționament. Trebuie să existe un pol de influență, formalizat deja în instituțiile europene, care să țină acest subiect sus pe masă, pentru că suntem cu toții amenințați realmente de ce se întâmplă. Iar Parteneriatul Estic ar putea fi exact acea structură deja instituționalizată, cu legături puternice la Bruxelles.
Societatea civilă s-a schimbat după izbucnirea războiului? Au devenit inclusiv ei mai conștienți de amenințările la care sunt supuși?
Lucrurile sunt foarte diferite acum. Ce s-a întâmplat în Ucraina a influențat masiv tot ce face societatea civilă din această țară. Colegi de-ai mei se află pe front. Sau think-tank-uri care au fost toată viața lor numai think tank-uri acum fac acțiuni umanitare. Este cu totul altă lume.
La fel în Moldova. Moldova, până la urmă, are cel mai mare procent de refugiați raportat la numărul populației. Și acolo iarăși a fost foarte important faptul că societatea civilă s-a reorganizat cu totul să facă față acestei acestui nou influx de oameni care aveau nevoie de ajutor.
În Belarus lucrurile s-au schimbat masiv după alegerile din 2020, când Lukașenko, după ce a pierdut, a instituit un regim mult mai represiv.
La fel în Armenia și Azerbaijdan. Conflictul iarăși s-a întețit, apar crize umanitare.
Cum ne poți descrie societatea civilă din Belarus?
În primul rând, trebuie să înțelegem că lumea este în masă împotriva regimului lui Lukașenko. După fraudarea alegerilor în 2020 au fost proteste cu milioane de oameni în stradă. Belarus e o țară mult mai urbanizată decât România. Și atunci inclusiv protestele, organizarea, mobilizarea sunt altele.
Foarte mulți oameni au fost nevoiți să fugă din țară. S-au refugiat mulți dintre ei chiar în Ucraina.
Și asta a fost o mare problemă, faptul că mulți din societatea civilă s-au dus în Ucraina, unde puteau să intre fără viză, fără acte, 90 de zile, apoi dreptul de ședere se mai prelungea cu încă 90 de zile.
Când a început războiul, au trebuit să fugă din nou. Numai că mulți aveau acte numai de Belarus și a fost foarte dificil să intre în Uniunea Europeană, spre exemplu, sau în zona Schengen. Alții s-au dus în Georgia.
Regimul e foarte represiv, arestează tot timpul, desființează orice formă de organizare a oamenilor, de la sindicate până la ONG-uri sau mici organizații locale grassroots.
Parteneriatul Estic îi poate ajuta financiar pe acești oameni din Belarus?
Da, și o și face. Există bani care au fost alocați pentru societate civilă. Toți banii care erau inițial alocați pentru guvern au fost redirecționați către societatea civilă. Și multe ONG-uri lucrează din afara Belarusului.
Se mai încearcă diferite mici inițiative în interiorul Belarusului, însă este foarte dificil. Spre exemplu, era discuția cum să faci să predai niște ore normale de școală, fără propaganda oficială. E o perioadă de adaptare până înțelegi care sunt sunt formele cele mai eficiente de intervenție.
Chiar dacă Belarusul a cerut prin Lukașenko ieșirea din Parteneriatul Estic, UE consideră Belarus ca fiind parte din Parteneriatul estic și are discuție cu forțele democratice, unde apar cam toți candidații împotriva lui Lukașenko.
Azerbaijan a devenit un stat foarte interesant pentru UE din punct de vedere energetic. Pe de altă parte, știm foarte bine că regimul nu este unul democratic și acolo au existat persecuții, căci regimul nu permite formarea unei opoziții politice. Cum se poziționează UE pe această temă?
Noi încercăm să punem presiune, ca societate civilă, să fie niște condiționări de respectare a unor reguli elementare, acolo unde există pârghii.
Degeaba scăpăm noi de dependența de gazul rusesc, pentru care europenii au închis ani de zile ochii la foarte multe lucruri, inclusiv la agresiunea în țările din jur, dacă devenim dependenți de un regim la fel de autoritar.
UE chiar are instrumente să ceară respectarea drepturilor omului. Apoi, trebuie să ne asigurăm că banii pe care îi plătesc europenii pe gaz nu sunt folosiți la fel cum i-au folosit rușii, pentru represiune acasă sau pentru agresiune în regiune.
Crezi că UE o va face?
E foarte important în primul rând ca UE să fie foarte tranșantă în această direcție. Până la urmă este și în interesul Azerbaijanului să-și vândă energia, iar noi avem această pârghie.
Sunt niște lucruri foarte concrete care se pot face. Spre exemplu, Azerbaijan era până acum câțiva ani membră într-o inițiativă internațională de transparență, EITI – Extractive Industries Transparency Initiative.
În EITI societatea civilă, împreună cu industria și cu guvernul semnează un acord prin care guvernul publică ce bani plătește către industria extractivă și, invers, industria extractivă publică ce primește de la stat. Se face un raport de audit independent pentru a verifica sumele, iar societatea civilă monitorizează dacă banii sunt curați și transparenți.
Noi, cumpărătorii din UE, trebuie să știm cum sunt folosiți de Baku banii pe care îi plătim Azerbaijanului pentru gaz.
Se resimt tensiunile dintre Armenia și Azerbaijan și în societatea civilă din cele două state?
E foarte greu de privit din afară. Vorbim de un conflict activ. Într-adevăr există tensiuni și e normal să existe. Dacă va fi o soluție pașnică la acest conflict, tot din societatea civilă va veni. Cred că e un rol foarte important pentru societatea civilă, activiștii pentru drepturile omului și organizații specializate în medierea conflictelor în ambele țări să înceapă discuția și după aceea să pună presiune pe guverne.
Până la urmă, ce se întâmplă acum? Societatea civilă, și din Armenia, și din Azerbaijan este victima lui Aliev în acest moment și cred că asta este poziția comună de la care se poate porni.
Georgia a intrat cumva într-un con de umbră în perioada conflictului. Cel puțin în România, mult mai mult s-a discutat despre un tandem Republica Moldova – Ucraina decât să fie păstrat trio-ul împreună cu Georgia.
Oamenii vor să existe un parcurs european și pentru Georgia, cum există și pentru Ucraina și Moldova.
Diferența este într-adevăr că în Ucraina și Moldova au niște guverne reformiste, în timp ce în Georgia mai puțin; însă există presiune mare de jos în sus pentru apropierea de Uniunea Europeană.
Cred că trebuie să existe un parcurs european și pentru Georgia.
Dacă pentru Ucraina și Moldova meritul de a intra în UE este evident, iar Georgia ar trebui să urmeze, visul meu este ca în perspectivă să ne gândim și la Belarus, să fim pregătiți pentru momentul în care se va termina cu regimul Lukașenko.
Iarăși, ăsta este un motiv pentru care Parteneriatul este foarte important. Nu va exista securitate în regiune câtă vreme Belarusul rămâne practic sub ocupație rusească. Cu arme, cu soldați ruși și cu posibilitatea de a ataca Ucraina oricând de acolo.
A existat un entuziasm foarte mare în momentul în care Ucraina și Republica Moldova au obținut statut de candidat pentru aderarea la UE. Pe de altă parte, trebuie să luăm în calcul și o viziune mai pragmatică, acest demers poate dura și 10-15 ani. Cum vede societatea civilă din Ucraina acest parcurs european?
Societatea civilă din Ucraina este foarte diversă, chiar mult mai bine organizați decât societatea civilă din România, au existat și alte resurse pentru dezvoltarea ei.
A contat foarte mult momentul 2014, când au apărut foarte multe organizații noi și a apărut o mișcare civică generală. Și la noi a apărut o astfel de mișcare civică în anumite momente excepționale, spre exemplu, Roșia Montană sau protestele la Ordonanța 13.
Războiul început pe 24 februarie a stimulat și mai mult acest simț civic, toată lumea e implicată, de la acțiuni umanitare la lupta pe front, există altă colaborare cu instituțiile publice, dar și așteptări pe măsură.
Câtă vreme există această mișcare civică puternică, competentă și extraordinar de motivată, eu zic că perspectivele democratice sunt foarte, foarte bune, pentru că ai o societate civilă care este în același timp și critică față de guvern.
Sigur că pe chestiunea propriu-zisă a războiului, normal că toată lumea este în aceeași direcție. Însă dacă vine vorba de reforma justiției, de guvernanța corporativă a companiilor de stat, ce ar trebui făcut în sectorul energetic, cum să fie restructurat Naftogaz etc, lucrurile sunt foarte, foarte atent discutate.
Există o parte din societate, nu neapărat din societatea civilă, inclusiv din administrație, care aștepta ca, datorită rezistenței ucrainene realmente fantastice în fața agresiunii rusești, parcursul european să fi fost imediat, Ucraina să fi devenit direct stat membru UE în vară, nu doar candidat. Există însă în același timp și înțelegerea faptului că e un proces lung.
Așteptările trebuie să fie realiste. În același timp, cum am văzut și la noi, perioada de preaderare este cea mai bună perioadă pentru reforma statului. Pre-aderarea este o oportunitate extraordinară de care trebuie profitat pentru a întări instituțiile, nu doar să reprezintă o antecameră, o perioadă intermediară de timp.
Această perioadă de reforme este destul de îngustă, de câțiva ani, și care trebuie exploatată la maximum tocmai ca să reformezi statul, sunt reforme care necesită un impuls puternic din afară, de exemplu în justiție.
Eu sunt foarte optimistă și cred că o să vedem în Ucraina după ce se va termina războiul, atunci când Ucraina va câștiga acest război, o reconstrucție la care s-ar putea să ne uităm cu invidie, inclusiv state vechi membre ale UE.
Eu ocupându-mă de energie, mă uit la distrugerea incredibilă a sectorului energiei în Ucraina și cum reușește totuși țara să reziste, cât de hotărâți sunt oamenii să învingă.
Cred că, după război, sectorul energetic se va reconstrui mult mai verde, mult mai descentralizat, mult mai rezistent la orice atentat terorist, la riscuri climatice, iar noi în UE vom avea multe de învățat.
Cred că ucrainenii își vor reconstrui sistemul energetic sărind etape pe care noi în UE ni le planificăm abia pentru 2040-2050.
Cred că o să ne uităm la sectorul energetic după reconstrucție și să zicem, vrem și noi să facem mai repede așa, pentru că uite că funcționează și e mult mai verde și e mult mai curat. Va fi o oportunitate inclusiv pentru noi.
Eu cred că Ucraina poate să fie un mare pilon de securitate energetică pentru Estul Europei, pentru că au capacitate de înmagazinare de gaz, au capacitate de producție de gaz, au potențial pentru producere de energie regenerabilă, care ar putea să fie exportată și la noi.
În paralel cu procesul de aderare, rămânând și în Parteneriatul Estic, Ucraina ar putea mișca centrul de greutate pentru multe decizii europene în această regiune.
În exemplul pe care l-am dat, ar putea accelera transformarea energetică europeană. Dar Ucraina ar avea influență mult mai departe, mai ales cu privire la modul în care se va raporta UE la Rusia după ce se va încheia războiul.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
[…] Interviul complet, în PRESShub […]