Războiul din Ucraina este departe de a fi decis, iar cel mai bun lucru pentru Kiev și pentru Occident ar fi o „smuta” în Rusia, adică o prăbușire din interior, consideră cunoscutul analist politic Vladimir Socor, unul dintre cei mai cunoscuţi analişti politici ai fundaţiei Jamestown şi Eurasia Daily Monitor și fost analist pentru Europa Liberă în anii comunismului și până în 1995.
Vladimir Socor a vorbit și despre strategia Kremlinului și despre riscul unui război nuclear.
Războiul din Ucraina pricinuit de agresiunea rusă nu dă semne că s-ar apropia de sfârșit, la 11 luni de la momentul declanșării. Situația pare în continuare nu doar explozivă, ci și imprevizibilă, iar experții în strategie nu reușesc să cadă de acord în privința a ceea ce ar urma. În timp ce unii analiști anticipează o nouă ofensivă de proporții rusă, alții se așteaptă la o controfensivă eliberatoare a trupelor ucrainene.
Citește și: Cu mintea limpede în istoria tulbure. Și nu invers.
În viziunea lui Vladimir Socor, expert în problemele politice şi conflictele etnice din fostele republici sovietice şi aşa-numitele „conflicte îngheţate“ din zonă, scenariul ideal pentru Rusia lui Putin ar fi înghețarea războiului cu Ucraina. Dar nu numai atât.
Kremlinul ar urmări obținerea unui armistițiu fie acum, fie după o nouă ofensivă, în primăvară, care i-ar putea aduce o mai mare putere de negociere. Prin acest armistițiu, Moscova ar urmări nu doar să câștige răgaz pentru a-și întări armata, ci și să impună o serie de condiții Ucrainei. Evident, în cazul în care așteptata ofensivă rusă ar fi încununată de succes, condițiile impuse ucrainenilor ar fi și mai împovărătoare.
Continuarea în Sun Media
Urmăriți PressHUB și pe Google News!