ANALIZĂ Investițiile statului au depășit 13 miliarde lei, maximul ultimilor nouă ani, în contextul accelerării proiectelor din bani europeni. Transporturile, la turație maximă

Data:

spot_img

Investițiile statului au depășit 13,13 miliarde lei după primele patru luni ale anului, maximul ultimilor nouă ani (de când sunt publicate cifre detaliate), arată datele analizate de G4Media.ro. Cifrele ridicate vin datorită accelerării absorbției de fonduri europene. Cu toate acestea, deficitul bugetar depășește investițiile, fiind de asemenea unul din cele mai ridicate din perioada analizată.

”Avansul investițiilor se bazează în principal pe proiectele europene maturizate din exercițiul bugetar 2014-2020, care acum atrag fondurile”, a declarat pentru G4Media.ro un oficial al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Un exemplu recent: lucrările la Podul peste Dunăre de la Brăila continuă accelerat, constructorii japonezi sunt în etapa de pregătire a întinderii cablurilor principale, una dintre cele mai spectaculoase faze ale proiectului de aproape o jumătate de miliard de euro. Proiectul este finanțat de Comisia Europeană, prin Programul Operațional Infrastructura Mare. În această vară este programată întinderea cablurilor principale, acestea cântărind 6.700 de tone (60 cm diametru), iar deschiderea circulaţiei este estimată pentru sfârşitul anului viitor şi condiţionată de finalizarea drumurilor de legătură între infrastructura existentă şi cel mai mare pod din ţară.

Podul de la Brăila va avea o lungime totală de 2 kilometri şi trei deschideri: o deschidere principală de 1.100 metri și două deschideri laterale de 490 de metri pe malul Brăila și 360 metri pe malul Tulcea.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat o execuție bugetară record pe fonduri europene. Potrivit lui, până pe 28 aprilie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a reușit să absoarbă 1,384 miliarde de lei prin proiecte finanțate din fonduri europene. Față de aceeași perioadă a anului trecut, este o creștere de aproape 14%, iar față de 2019 de 135%.

Cheltuielile cu investițiile s-au ridicat așadar la 13,13 miliarde lei, în perioada ianuarie-aprilie 2021, fiind cu 3,17 miliarde lei mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

Această creștere vine în contextul în care oricum și anul trecut investițiile au crescut puternic, în primele patru luni, la 9,96 miliarde lei, cea mai mare sumă din 2013 până în prezent, în ciuda faptului că martie și aprilie 2020 au fost primele luni din criza coronavirus, cu lockdown general.

Cheltuielile de investiții au fost realizate în procente similare cu bani de la bugetul de stat și din fonduri europene. Mai precis, 6,26 miliarde lei au fost investiții finanțate din fonduri naționale, iar 6,86 miliarde lei au fost proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.

Totuși, se remarcă o creștere mai accentuată a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 52,3% din totalul cheltuielilor pentru investiții pe primele patru luni ale anului 2021, sumele cheltuite fiind cu 2,5 miliarde lei mai mari decât în perioada similară de anul trecut.

Specialiști consultați de G4Media.ro afirmă că această creștere puternică a investițiilor, în special a celor cu finanțare europeană, vine în contextul în care proiectele din exercițiul financiar 2014-2020 ajung la maturitate și este accelerată cheltuirea banilor europeni pe aceste proiecte care trebuie încheiate în curând.

„Este rodul șantierelor de infrastructură deschise în toată țara Acești bani se văd concret în proiectarea și execuția drumurilor expres și a autostrăzilor (de exemplu: A0, Autostrada Sibiu – Pitești, drumul expres Craiova – Pitești, A7, A8, Autostrada Transilvania, Podul de la Brăila) și în modernizarea liniilor de cale ferată – spre exemplu, Brașov – Sighișoara – Simeria – Arad sau București – Giurgiu”, a declarat Drulă pentru G4Media.ro.

Cu toate acestea, creșterile puternice ale investițiilor în ultimii doi ani vin în contextul în care și deficitele înregistrate în primele patru luni din 2021 și 2020 sunt cele mai ridicate din ultimii nouă ani.

Investiții(miliarde lei)Excedent/Deficit(miliarde lei)Deficit % PIB
202113,13-20,7-1,81
20209,96-26,82-2,48
20196,8-11,4-1,1
20185,9-6,05-0,65
20172,91,40,17
20167,20,130,02
20155,360,85
20145,9-1,87-0,28
20139,7-7,5-1,2

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și G4 Media în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania: Closer to citizens”, un proiect Freedom House Romania, cofinanțat de Comisia Europeană/ DG Regio.

Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...