Anchetă DIICOT într-un caz de delapidare și spălare de bani la o companie din subordinea Ministerului Energiei. Prejudiciu de aproape 2 milioane de euro

Data:

spot_img

Procurorii DIICOT efectuează, miercuri, zeci de percheziții la un grup de funcționari de la Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de ridicat și Recipientelor sub presiune (CNCIR SA), aflată în subordinea Ministerului Energiei. Ancheta vizează delapidarea bugetului instituției cu prejudiciu de circa 2 milioane euro.

Potrivit DIICOT, este vorba de 39 percheziții domiciliare, efectuate cu sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din țară, într-o cauză în care se efectuează cercetări privind constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor.

Procurorii susțin că, în cursul lunii mai 2020, funcționari din cadrul CNCIR SA (companie cu capital integral de stat aflată în subordinea Ministerului Energiei) au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de delapidare (însușirea unor sume de bani din patrimoniul companiei).

Citește și: Solidaritate cu profesorii, pentru o societate mai dreaptă

„În scopul derulării activităţii infracţionale, membrii din palierul superior al grupului infracţional organizat au beneficiat de ajutorul altor persoane, care au derulat activităţi infracţionale convergente care au profitat acestora. Mecanismul infracţional a presupus efectuarea de achiziții fictive de bunuri de la societăți controlate de membrii grupului infracțional/persoane care au aderat la grupul infracțional/persoane apropiate de membrii grupului infracțional, prin atribuire directă în platforma SEAP. Bunurile/produsele nu au fost efectiv livrate, însă contravaloarea acestor achiziții a fost achitată de companie, sumele de bani fiind retrase în numerar de la ATM sau de la ghișeele unităților bancare și distribuite ulterior între membrii grupului infracțional organizat. Ulterior, pentru a scădea din gestiunea companiei stocul de bunuri astfel achiziționate, acestea erau eliberate în consum către departamentele/serviciile din cadrul CNCIR – structura centrală sau către unitățile subordonate – Sucursale regionale și Puncte de lucru teritoriale. În această modalitate, grupul infracțional organizat, care a acționat din mai 2020 până în prezent, a reușit delapidarea bugetului instituției cu suma totală de 9.699.480,08 lei, provenind din 485 achiziții publice (fictive) de bunuri (din categoriile: papetărie și birotică, curățenie și igienă, materiale de construcții, accesorii electrice și alte produse consumabile)”, a transmis DIICOT.

La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse în vederea audierii 19 persoane.

Citește și: Stelian Ion: „Fugarii de lux pot sta liniștiți, coaliția PSD-PNL-UDMR nu le stă în cale, CSM nu consideră „oportun” să îi oprim!”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Alexandru Busca)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Snoop.ro: ANAF descoperă că PNL a plătit o campanie TikTok pentru promovarea lui Călin Georgescu

Snoop.ro: ANAF a descoperit că Partidul Național Liberal a...

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...