ANCHETĂ REPORTER DE IAȘI | Dealurile Țicău și Galata din Iași sunt gata să se prăbușească. Mihai Chirica tot promite de 8 ani investiții de 30 milioane de euro, dar nu face nimic

Data:

Subiectul alunecărilor de versanți din Iași dă frisoane proprietarilor de case din Sărărie, Bucium, Moara de Vânt sau Tătărași. Mihai Chirica a promis încă din 2017, după alunecările de teren în Copou, că va preveni astfel de incidente în viitor. Inițial se discuta că ar fi nevoie de câteva sute de mii de lei pentru proiectare, dar subiectul a dispărut rapid din agenda publică.

În 2019, Mihai Chirica a anunțat, din nou, măsuri ferme și investiții masive începând cu 2021. A fost aprobată o Hotărâre de Consiliu Local.

Documentul garanta rezolvarea urgentă.

Au trecut patru ani de când Primăria tot investește în versanți cei 145 de milioane de lei (fără TVA) promiși și tot ce s-a întâmplat a fost o licitația care a ajuns să fie anulată.

Singura schimbare a starea versanților în sine, care e mult mai gravă decât acum cinci ani. Prețul consolidărilor este mult mai mare, pentru că manopera și materialele s-au scumpit.

Bugetul din 2025 are prevăzuți doar 5 milioane de lei pentru consolidările de versanți din Iași. Din 145 milioane de lei promiși în 2021, au rămas de 50 de ori mai puțini. Mihai Chirica ar trebui să joace la ruletă ca să știe în ce zonă să intervină din acești bani puțini.

„Nici măcar monitorizare nu s-a mai făcut în acești ani. Adică noi, acum, nu știm cât de grave sunt alunecările de teren. Pentru sute de case este un real pericol”, spune profesorul de la UTI Nicolae Boțu.

Continuarea, în Reporteris.ro

Citește și: Elena Lasconi a pierdut sprijinul conducerii USR. Dominic Fritz: Biroul Național a decis susținerea lui Nicușor Dan la președinția României | VIDEO

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Reporteris.ro)

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

MONITORUL DE BOTOȘANI | Fonduri publice pentru interese personale. Afacerile politicienilor locali

Fonduri publice pentru interese personale. De la vila „cadou”...

BIHOREANUL | USR Bihor îl susține pe liberalul Mircea Mălan la șefia Consiliului Județean

Reprezentanții USR Bihor au transmis oficial că vor susține...

REPORTER DE IAȘI | PUG-ul interzice, Primăria permite: Zonă rezidențială sacrificată pentru profit

PUG-ul interzice, Primăria permite: Zonă rezidențială sacrificată pentru profit....