„În adolescență îmi imaginam o viață plină de aventură și călătorii, deși părinții mei mă pregătiseră să fiu profesor de limba română. Arheologia a venit ca un răspuns la această viață pe care o doream, însă treptat am înțeles că aventura o construim noi, indiferent de viața profesională pe care o alegem”, spune Andreea Ember, care astăzi trăiește la Paris, face arheologie și gestionează monumente de patrimoniu în Franța.
„Cheia este pasiunea pe care o pui în ceea ce faci”, spune ea. „După 10 ani de săpături arheologice am decis să încerc experiența monumentelor istorice, care a fost și este în continuare o aventură profesională greu de înlocuit.”
A ales să-și urmeze visul
Andreea Ember este din Zalău. Face parte dintr-o generație considerată adesea foarte pragmatică, orientată spre profesii cu succes de piață. Însă ea a mers contra curentului și și-a urmat visul.
A studiat Archéologie la Université Paris 1 – Panthéon Sorbonne. Acum trăiește în Franța, la Paris și este manager pentru monumentele istorice – Castelul Maisons Laffitte și Villa Savoye, care se află sub tutela Centre des Monuments Nationaux, o structură intermediară a Ministerului Culturii din Franța.
Este membru fondator activ în Asociația „Ro-Solidaritate – Sprijin pentru copiii românilor de pretutindeni și pentru un viitor cu valori sănătoase” și participă la conferințe destinate diasporei. Urmărește cu atenție ce se întâmplă cu patrimoniul din țara sa natală, iar în interviul care urmează explică modul în care ar trebui acționat și ce soluții ar trebui aplicate.
Citește și: Ce a făcut Orbán în primele 10 zile de la preluarea președinției Consiliului UE
Cum se face arheologie în Franța
Dragă Andreea, trăim o vară toridă, însă tu ai lăsat Parisul și ai mers în sudul Franței, unde căldura e și mai mare, pe un șantier arheologic. De ce?
Andreea Ember: Anul acesta s-au împlinit 7 ani de când fac parte din echipa celor care iubesc monumentele și lucrează la valorificarea lor. Cu toate astea, mi-am întors privirea de curând spre prima mea iubire: arheologia. Am făcut-o în contextul unui proiect de suflet, o cercetare asupra perioadei elenistice a sitului arheologic Glanum, care va avea ca finalitate o teză de doctorat. Mă simt o norocoasă să pot continua pe ambele ramuri de activitate.
Cum se face arheologie în Franța? Sunt fonduri suficiente, există șantiere deschise finanțate de stat?
Situația este destul de complexă în Franța. Spun asta pentru că, deși resursele financiare sunt mult mai importante, numărul monumentelor și siturilor este la fel de ridicat. Cred însă că în Franța există o gestionare bună a resurselor financiare și umane în ceea ce privește domeniul cultural, fie că vorbim despre cercetare, fie că vorbim de valorificare.
Ceea ce este destul de interesant e faptul că în Franța există o colaborare destul de strânsă între instituțiile care lucrează în sfera cercetării arheologice. Institutul Național de Cercetare Arheologică Preventivă (INRAP) lucrează în colaborare cu Consiliul Național de Cercetare, Institutul Național al Patrimoniului, Reuniunea Muzeelor Naționale, marile structuri independente și structurile culturale din teritoriu.
Deși fiecare are propria agendă de urmat, există un obicei cultivat de a consulta colegii din celelalte structuri în funcție de specialitatea urmată de fiecare. Fiecare dintre aceste structuri primește un buget anual și obiective de atins, în așa fel încât cercetarea să nu fie oprită și cultura să ajungă în cele mai adânci pături ale societății.
Proiectele culturale organizate în Franța
Lucrezi în cadrul Centrului Monumentelor Naționale. Te rog să ne descrii câteva programe de acolo, cum valorifică ei patrimoniul?
Centre des Monuments Nationaux gestionează peste 100 de monumente istorice în Franța și propune politici publice de valorificare a patrimoniului cultural. Plecând de la aceste politici publice și de la bugetul alocat anual, echipele de manageri din teritoriu dezvoltă oferte culturale pentru a atrage atenția asupra vieții culturale și a o face cât mai atractivă și accesibilă.
Există așa-numitele oferte de lux care sunt prevăzute pentru mari finanțatori, cei care ajută la întreținerea patrimoniului cultural francez, și oferta pentru publicul larg, astfel încât cultura să nu devină ceva rezervat unei elite.
Pentru atingerea obiectivelor, instituțiile statului colaborează în permanență cu asociațiile din teritoriu, lucru pe care sper să îl văd dezvoltat și în România. În același timp, misiunile mele se încadrează în gestionarea echipelor de agenți culturali din teren, crearea unei oferte culturale care vizează publicul larg, conservarea monumentelor și gestionarea colaboratorilor din teritoriu: asociații, structuri de turism și servicii culturale regionale.
Situația monumentelor din România- îngrijorătoare
Urmărești ce se întâmplă cu monumentele istorice de la noi? Care crezi că ar fi abordarea corectă aici? Ce sfaturi le-ai da colegilor tăi din România?
Urmăresc cu interes ceea ce se întâmplă în România și nu am pierdut contactul cu colegii. Am continuat să colaborez cu ei ori de câte ori a fost posibil. Situația monumentelor istorice din România este una îngrijorătoare deoarece ele nu se află sub tutela niciunei structuri care să își asume responsabilitatea de salvare, reabilitare și conservare pe termen scurt, mediu și lung prin intermediul unui plan care se face în urma unor analize de riscuri și colaborări cu instituțiile din teritoriu. Cred că realizarea unor astfel de planuri adaptate la fiecare monument ar putea fi un început.
Activezi și la asociația „Ro Solidaritate”. Ce ne poți spune despre activitatea de acolo, cum se organizează diaspora și de ce ai ales să activezi pentru comunitate?
Am fondat Ro Solidaritate alături de alți oameni harnici și implicați în societatea civilă cu scopul de a crea solidaritate între români din lumea întreagă, militând în același timp pentru respectarea drepturilor omului.
Înainte de crearea acestei asociații, mulți dintre noi făceam deja voluntariat și acompaniam copii români bolnavi de cancer care se deplasau în Franța pentru tratamente de specialitate oncologică. Treptat, cei din jur au început să ne solicite și pentru alte dificultăți, iar când cererile au devenit numeroase, am decis să organizăm tot acest voluntariat într-o asociație. Așa s-a născut Ro Solidaritate.
Asociația ne-a permis să ne întindem aripile până la copii în dificultate din România prin programe de educație non-formală unde organizăm ateliere educaționale în patru domenii de activitate diferite: educație juridică, educație sanitară, patrimoniu cultural, lectură și ecologie. Peste 500 de copii beneficiază de programele noastre de educație non-formală în mod recurent. Pe lângă această implicare, încercăm să acordăm și un minim ajutor material de bază și să încurajăm programele de educație formală.
Comunitatea românilor din Paris
Te întâlnești des cu românii de la Paris? Ai mulți prieteni?
Da, destul de des. Sunt un om căruia îi place să fie înconjurat de oameni. Fiecare om mă îmbogățește prin felul în care se raportează el la lumea din jurul său și la contextul mondial. Am încredere că cei apropiați văd în mine o prietenă pentru că eu văd în jurul meu oameni minunați pe care îi consider prieteni dragi și de care mă bucur să îi am alături.
Încerc să le fiu alături în egală măsură sau cel puțin de fiecare dată când am ocazia, deoarece o parte dintre ei sunt investiți la rândul lor în proiecte cu impact în comunitățile de români din Diaspora sau în societatea românească.
Mai mult de atât, îmi place să cunosc oameni noi în permanență pentru că diversitatea noastră ne învață mereu lucruri neașteptate care ne ajută să îi înțelegem pe cei din jur într-un mod tot mai natural.
Cu ce personaj din istoria lumii ți-ai dori să iei masa într-o seară? De ce?
Îmi place întrebarea. Cu Giselle Halimi sau Jean d’Ormesson.
Giselle Halimi, avocata și militantă pentru independența Algeriei, este una dintre femeile care m-a inspirat și care m-a făcut să înțeleg provocările femeilor în societate, atât în plan personal cât și profesional.
Mi-a îndrumat pașii prin cărțile sale și acțiunile sale în cadrul mișcării Choisir la cause des femmes, unde a colaborat cu Simone de Beauvoir, figură feministă la nivel mondial, și Jean Rostand, cercetător științific. Gisele Halimi a fost și rămâne primul personaj istoric care m-a făcut să înțeleg cât de importantă este solidaritatea și empatia între oameni, cum putem lucra împreună pentru a reuși egalitatea de șanse și combate discriminarea.
Iar Jean d’Ormesson pentru că este o sursă continuă de dezvoltare emoțională și evoluție intelectuală pentru mine. Este omul care m-a ajutat să înțeleg cum pot extrage ceea ce este bun din fiecare experiență pe care o trăiesc și cum îmi pot folosi cunoștințele pentru binele nostru comun, atât prin scrierile sale cât și prin discursuri.
Una dintre frazele dragi ale lui Jean d’Ormesson mă urmărește la fiecare pas: „Mulțumesc pentru trandafiri, mulțumesc pentru spini”. Expresia vorbește despre cele două cicluri care nu încetează să circule în viața noastră: suișurile și coborâșurile, momente plăcute și neplăcute sau momente de extaz și cele de mari provocări. Toate acestea ne construiesc.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
