Dilema cetățeanului neturmentat. Recunosc. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată de treizeci și patru de ani. Sunt asemenea celebrului personaj care întreabă: „Eu cu cine votez?”.
Atât doar – și asta e o agravantă – nu sunt „turmentat”. Jur. Sunt treaz și lucid, și tocmai asta e problema: nu știu cu cine aș putea vota la prezidențiale la începutul acestei ierni. În consecință, mi se pare că nu merită să mai votez.
Altă dată, am avut cu cine vota: nu că am fost neapărat un entuziast al lui Iohannis ori Băsescu, ori- mult mai demult – al lui Constantinescu.
Dar măcar, față de alții, aveau niște atuuri: reprezentau sau măcar pretindeau că reprezintă niște valori la care aderam. Aveau oarecare credibilitate. Și, mai ales, erau niște personalități în sensul propriu al cuvântului: vedeai ceva la ei aparte. Nu se confundau cu mediul înconjurător.
Platitudine. Mediocritate desăvârșită. Confuzie. Pâclă
Măcar exista la ei o culoare ieșind în evidență. Se distingeau unele protuberanțe pe șesul general al mediocrității.
Pe scurt, puteai să-i distingi. Azi – la Ciolacu, Ciucă, Geoană, ce vezi? Gri pretutindeni: adânc și nesfârșit gri. Platitudine. Mediocritate desăvârșită. Confuzie. Pâclă.
Citește și: Atacuri aeriene în Liban. Care sunt capacitățile militare ale grupării Hezbollah
Asta, când nu se combină și cu ridicolul: Ciucă – autorul unei cărți invizibile, publicitată cu două milioane de lei, într-o țară cu piața de carte fragilă și redusă. Geoană – „prostănacul” recăzut în politica internă de la NATO.
Ciolacu – un viclean politician, pe care nici măcar nu l-ai băga în seamă, dacă n-ar fi șeful PSD. Unde sunt comunismul lui Iliescu, aroganța lui Năstase și chiar tupeul dictatorial al lui Dragnea, de care, temându-te, să votezi cu partea adversă, orice ar fi?
Într-adevăr, pe timpuri aveam măcar la dispoziție strategia „răului mai mic”. Așa am votat în 2000 cu Ion Iliescu în al doilea tur, mai mult ca o demonstrație politică și civică împotriva extremismului lui C.V. Tudor. Dar măcar merita demonstrația.
Citește și: Congresul PSD și validarea candidaturii lui Marcel Ciolacu. Reacțiile liderilor politici
Însă anul acesta nu cred că va mai fi nevoie de votul meu pentru a-l ține departe de putere pe George Simion – din fericire pentru democrația românească, un bufon la fel de mediocru ca „democrații” pe care îi combate. Nici extremismul nu mai e ce-a fost, ar suspina unii nostalgici.
Dar există, mi se va spune, măcar Elena Lasconi, noua președintă a unui partid pe care, cândva, l-am votat cu oarecare speranță. Îmi pare rău, dar nu mă văd votând cu Lasconi.
Continuarea în Revista22
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: putereaacincea.ro)
