Despre destin este cel mai nou volum care poartă semnătura lui Andrei Pleşu şi a lui Gabriel Liiceanu. Un epistolar despre soartă și sorți, îl numesc cei doi.
Prietenia aşezată sub semnul destinului, contactele ziditoare – care ne formează sau ne pun pe un anume drum, rostul alergării prin labirintul interogaţiilor, Adevărul meritat ori căutarea liniștii sufleteşti în vremea pandemiei sunt câteva din temele de discuţie – şi, poate, de reflecţie pentru cititor – la care l-am invitat pe Andrei Pleşu.
Despre destin, nu e doar un epistolar despre soartă și sorți, cum îl descrieți, ci vorbește și despre o prietenie de peste 40 de ani. Încep, domnule Andrei Pleşu, cu o întrebare pe care i-am adresat-o, recent, și domnului Liiceanu: Simţiţi această prietenie ca fiind aşezată sub semnul destinului?
Tot ce trăim stă sub o anumită determinare destinală (cu condiția să fim atenți la ceea ce ni se întâmplă, altfel decât strict pragmatic sau anecdotic). Cu atât mai mult întâlnirile decisive, cele care ne schimbă viața sau care, într-un fel sau altul, ne însoțesc pe tot parcursul traseului nostru existențial. Asta nu înseamnă că trebuie să trăim solemn, cu morgă „metafizică”, orice siluetă cu care ne intersectăm. Nici că n-avem libertatea de a alege, din nebuloasa care ne însoțește, numai ceea ce atinge nucleul intim al proiectelor și al nevoilor noastre.
Dar sunt și întâlniri pe care nu le alegem, care ne iau prin surprindere și ni se asociază într-o țesătură comună, pe o durată indefinită. Aşa a fost întâlnirea mea cu Gabriel. A fost mijlocită de domnul Noica și durează de-o viață. Ar fi greșit să credem (noi înșine și cei din jur) că suntem legați de afinități care au „sudat”, de la început, legătura noastră.
Nu cred în dictonul „cine se aseamană se adună”. Cred mai curând că cine se adună strict pe bază de „asemănare” se adună degeaba. Liantul colaborării și al conviețuirii dintre mine și Gabriel a fost, dimpotrivă, o fertilă, provocatoare, uneori iritantă incompatibilitate. (Am mai scris despre asta). Ne-a ajutat, pe amândoi, să ne definim, să dialogăm, să stârnim provocări modelatoare pentru celălalt. Prietenia noastră nu este mediul călduț al unui confort inviolabil. Nu e confort, ci efort de fiecare clipă, dinamism necomplezent, viață adevărată.
