Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat joi că a constatat indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații sau existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate în cazul a patru angajați din Poliție și Jandarmerie.
Cele patru persoane nu au declarat venituri din jocuri de noroc în cuantum total de peste 180.000 de lei.
ANI a stabilit existența unei diferențe nejustificate în cuantum de peste 92.000 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de Mihai Hongu, fost funcționar public cu statut special (agent de poliție) în cadrul Poliției Stațiunii Târgu Ocna – IPJ Bacău. În acest caz, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău pentru începerea acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de fostul agent de poliție în perioada exercitării funcției publice.
“Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către HONGU MIHAI a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 21.104 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice”, a transmis instituția.
ANI susține că alți trei angajați din instituții aparținând de MAI nu au declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice. Este vorba despre Cristinel-Corneliu Scorțan, subcomisar de poliție în cadrul IGPR – peste 72.000 de lei, Adrian Oprea, fost comandant pluton la Inspectoratul de Jandarmi Constanța – peste 42.000 de lei și Richard Cosmin Velici, polițist în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – peste 44.000 de lei.
În toate aceste cazuri, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.