Tribunalul Bucureşti a admis cererea Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților de anulare a titlului de despăgubire în valoare de peste 375 de milioane de lei (aproape 76 de milioane de euro, la cursul de zi) acordat în 2008 samsarilor de drepturi litigioase Valentin Vişoiu, Gheorghe-Adrian Manole şi Florin Şerban Barbu, potrivit deciziei instanţei. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Valentin Vișoiu este un om de afaceri din Pitești, aflat pe locul 2 în topul actualizat 2020 al samsarilor de drepturi litigioase care au primit peste jumătate de miliard de euro despăgubire de la ANRP.
Vișoiu a încasat și urmează să primească de la ANRP peste 82 de milioane de euro. 78 de milioane de euro (suma aflată în litigiul penal și acum cel civil) au fost primite în bani în perioada 2007 – 2011 și alte 4,5 milioane de euro urmează să le primească tot în bani în perioada 2019 – 2023.
Patronul firmei Conarg, Valentin Vişoiu a cumpărat cu 2,7 milioane de euro drepturile litigioase asupra unui teren de peste 20 de hectare din sectorul 3 al Capitalei. Apoi, terenul a fost evaluat la peste 377 de milioane de lei, adică peste 78 de milioane de euro.
Articolul integral în G4Media.