Antonio Rob este gay, are 25 de ani, locuiește la Cluj. A studiat la Institute of the Arts Barcelona, o universitate britanică de artă, din Spania. Activează în multe domenii, realizează proiecte de artă vizuală și comunicare digitală dar deține și un salon de înfrumusețare în oraș.
Face parte din comunitatea LGBT. Ca „minoritar” în România, a simțit pe propria piele ce înseamnă intoleranța, ura, dezavuarea publică. Cu toate acestea, nu se simte o „victimă” ci un om antrenat să facă față unei realități potrivnice.
În acest interviu mărturisește că simte o mai mare intoleranță, o respingere crescândă din partea societății și pune acest fapt pe seama problemelor cu care ne confruntăm la nivel mondial. „Primesc injurii zilnic”, spune el, iar această situație este alimentată politic.
„Politicienii au nevoie de un dușman și de o problemă, pentru ca mai apoi să ne vândă rezolvarea printr-o campanie electorală. Din păcate, minoritățile au fost adesea țapul ispășitor”.
Antonio Rob
PRESShub: Care a fost cea mai dură experiență pe care ai avut-o tu în confruntarea de idei și valori cu cei din jur?
Antonio Rob: Pot să spun că de când suntem activi pe social media, primim tot felul de comentarii și mesaje. Îmi e greu să clasez vreo experiență ca fiind mai dură decât alta. Probabil momentul în care am primit cel mai mare val de negativitate a fost momentul în care cei de la „Vice” au publicat un articol despre noi. Am observant în comentarii un nivel foarte ridicat de răutate și lipsă de înțelegere.
Te rog să ne descrii situația, situațiile, în care ai fost ținta discursului urii, în care te-ai simțit atacat.
Primesc injurii zilnic. Cu toate acestea, nu mă simt victimă. Mă enervez sau reacționez negativ pe moment, dar apoi mă calmez. Până la urmă toate aceste frustrări și comentarii nu sunt despre mine. Nu-mi place să mă plasez sau să mă văd dintr-o poziție de victimă.
Sunt milioane de oameni care duc o viață mult mai grea decât mine. Există oameni din comunitatea LGBT care nu au acces la tratamente împotriva HIV, care sunt discriminate la locul de muncă. Comparându-mă cu ei, aș fi ipocrit să mă plâng de câteva sute de mesaje negative.
Cum ai reacționat tu la acestea? Dacă persoanele care te-au atacat ar fi întrupate într-un singur om și te-ai întâlni cu el, ce i-ai spune?
Să caute fericirea și întelegerea de sine pentru a putea să trăiască liber și mai puțin constrânși de reguli și concepții învechite.
Ce te-a îngrijorat mai mult?
Faptul ca într-o zi cineva m-ar putea ataca pe stradă. Câteva din mesajele pe care le-am primit au mers în direcția de potențială agresiune fizică. Dar îmi asum ceea ce fac și sunt conștient că mă supun acestui risc. Consider că schimbarea pe care vrem să o facem prin prezența noastră din online e mult mai importantă decât riscurile.
Ai avut probleme în relațiile cu colegii la școală? Dar la serviciu?
În timpul liceului, cred ca 90% din prieteni mă bârfeau din cauza sexualității mele. Dar nu pot sa spun ca asta a fost o problemă, deoarece am realizat cât de prefacuți și mincinoși sunt unii oameni, a fost o lecție bună pentru viață. Colegii de clasă s-au purtat mereu exemplar.
Am avut un colectiv pe care mult timp l-am considerat o mini-familie. Ne-am înțeles expecțional. Deoarece lucrez pe cont propriu și am business-ul meu, nu am avut probleme la locul de muncă.
Consideri că gradul de intoleranță a crescut în ultimii ani? Ce crezi că influențează atitudinea intolerantă din societate?
Da, a crescut. Lumea e rea din cauza problemelor cu care ne confruntăm la nivel mondial. Cred că frica și disperarea face lumea să fie mai intolerantă și plină de ură.
Cum percepi propaganda împotriva minorităților?
Din punctul meu de vedere, minoritățile au fost mereu folosite ca un fel de afiș politic aducător de voturi. Politicienii au nevoie de un dușman și o problema ca mai apoi să ne vândă rezolvarea printr-o campanie electorală. Din păcate, minoritățile au fost adesea țapul ispășitor.
Cum apreciezi rolul educației din școli, este educația așa cum ar trebui să fie în privința cultivării toleranței?
Nici vorba. Eu am un exemplu concret de ce înseamnă cultivarea toleranței prin educație. Am studiat la Institute of the Arts Barcelona, o universitate britanică de artă din Spania. În timpul celor 3 ani de studiu, diferiți profesori au fost concediați pentru hate speach, de la rasism până la homofobie sau misoginism. Iar România e departe când vine vorba de astfel de subiecte sau acțiuni.
Cum ți s-a părut că reacționează presa când este vorba de categoriile vulnerabile în fața discursului urii? Dar alte instituții îndreptățite să ia măsuri?
Cred că ura și discriminarea sunt înrădăcinate în cultura românească pentru ca nu am fost educați să tolerăm și sa ne iubim aproapele. Consider că religia, îndoctrinarea și sărăcia ne-au adus în punctul astă. Atât timp cât lumea ramâne speriată, plina de ură si este hrăniă zilnic cu dezinformare lucrurile nu au cum sa se schimbe.
Din punctul meu de vedere este o mizerie ce se întâmplă în România în momentul de față. Suntem învățați să fim nefericiți pentru că din nefericire se fac bani și prin nefericire rămânem proști și ușor de manipulat.
Cum crezi că va evolua această situație, vezi un pericol de creștere a radicalizării?
Din păcate cred că acolo vom ajunge, la o radicalizare continuă.
Care crezi că ar fi soluția sau soluțiile pentru o toleranță mai mare din partea societății? Ce ți se pare mai important, un om bun sau o lege bună?
Un om bun care să dea o lege bună și mulți oameni buni care să aibă curaj să vorbească și să lupte pentru schimbare.
