Antony Blinken, vizită în Coreea de Sud în plină criză politică, după încercarea fostului președinte Yoon Suk Yeol de a impune legea marțială. Secretarul de stat american a fost primit de preşedintele interimar Choi Sang-mok.
În cadrul conferinței de presă comune, Blinken și-a exprimat încrederea în alianța dintre cele două state, SUA și Coreea de Sud, care va „rămâne o piatră de temelie pentru pace şi stabilitate în Peninsula Coreeană şi în regiunea Indo-Pacific”, arată AGERPRES.
Preocupări asupra rachetelor lansate de Coreea de Nord
Secretarul de stat al SUA și-a exprimat îngrijorarea cu privire la o intensificarea colaborării dintre Rusia și Coreea de Nord, fapt ce ar reprezenta un pericol pericol la adresa securității naționale a țării vecine, Coreea de Sud.
„Avem motive să credem că Moscova intenționează să furnizeze Phenianului tehnologia spațială avansată și prin satelit. Putin ar putea fi aproape de a inversa o politică de decenii, acceptând programul de arme nucleare al RPDC”, a declarat Antony Blinken, informează BS.
Îngrijorarea îndreptățită față de Coreea de Nord este accentuată de testarea unei rachete balistice cu rază intermediară de acțiune a RPDC, lansate, luni, în direcția Mării Japoniei.
„Condamnăm testul cu o rachetă efectuat de RPDC chiar astăzi, o nouă încălcare a multiplelor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite”, a apreciat Antony Blinken, confrom AGERPRES.
Antony Blinken urmează să fie primit în Japonia, Franța și Italia. „În Japonia, secretarul Blinken se va întâlni cu înalți oficiali ai guvernului japonez pentru a analiza progresele extraordinare pe care le-a făcut alianța SUA-Japonia în ultimii câțiva ani”, informează Departamentul de Stat al SUA.
În Franța, împreună cu omologii francezi, Antony Blinken va discuta despre provocările întâmpinate de Europa și situația din Orientul Mijlociu, iar în Italia se va aborda problmea siriană, arată Departamentul de Stat.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: AGERPRES /JEON HEONKYUN POOL)