Alexandru Stermin este biolog explorator, lector la Facultatea de biologie a Universității Babeș- Bolyai. Are studii de teologie, filosofie și psihologie. Este autorul unor cărți de succes apărute la Editura Humanitas. După experiența acestor alegeri, Stermin analizează ce s-a întâmplat cu mintea și cu sufletul românilor, cum au ajuns să-și dorească un președinte care să fie și popă și dascăl în același timp. Pentru că asta le-a lipsit oamenilor: un președinte puternic, o biserică care să-i înțeleagă și o școală care să le explice pe înțelesul lor.
Două săptămâni am fost încremenit. Ca un animal sălbatic orbit de lumina unor faruri. Nu înțelegeam ce se întâmplă cu lumea mea, cu oamenii mei. Aveam senzația că sunt într-un trib aflat sub asediul altuia și că tot ce putem face este să-l apărăm noi, cu brațele noastre.
Auzeam doar oamenii, îi vedeam doar pe ei, nu și țara, de care vorbeam toți. Era ca și cum țara exista doar în noi, nu și în jurul nostru, în mod real concretizată de instituțiile care ar fi trebuit să o apere, să ne apare și să ne reprezinte.
Am muțit și parcă nici de gândit nu mai izbuteam. Pentru că nu eram încă mort, puteam să-i admir pe cei care aveau putere și discernământul să gândească și să articuleze, așa că am distribuiam mesajele lor. Capacitatea de a admira m-a ajutat mult în viața asta. După ce am auzit vocea instituțiilor și am văzut reacția acestora, m-am simțit din noi într-o țară. Am început să îmi respir iar gândurile. Să îmi culeg cuvintele și să scriu. Ca să pot înțelege prin ce am trecut. Asta, ca să știu pe viitor ce pot face când sunt orbit de faruri.
Sedus de principiul cauzei unice, în care ne prindem strâns de un singur motiv ce pare că ar explica un fenomen complex, am crezut la început că tot ce au făcut oamenii prin vot, a fost să dea, într-un gest de lehamite și răzvrătire, un pumn clasei politice care a dominat scena. I-am înțeles. Lipsa partidelor vechi din turul al doilea are această cauză. Asta însă nu explică tot.
Am început apoi să-i înțeleg și pe cei din diasporă care au votat cu partidele anti occidentale. Predau unor studenţi ai căror părinți, zdrobiți de neajunsuri, au plecat din țară să câștige niște bani ca să își țină copiii în scoală. Acolo, departe, mulți dintre ei ajung prinși în tot felul de rețele și muncesc în condiții inumane. În acele bule dezumanizate, își pierd orice speranță și continuă să muncească, doar, doar pot supraviețui și ei și copiii lor. În astfel de condiții cum să nu îi urăşti pe cei ce te exploatează. Cum să nu vrei să te întorci în țara ta, unde ai auzit de la părinții tăi că înainte era mai bine. Într-o asemenea gaură neagă cum să mai vezi lumina acestei lumi. Cauzele acestui vot sunt, deci, nenumăratele situații în care oamenii ajung exploatați în breșele din organizarea Occidentului – un sistem și el imperfect, ca tot ce-i pe lume.
Cum să poți, însă, să găsești cauzele, motivele pentru care atât de multă lume din jurul meu și din ţara asta ar fi votat un personaj ca cel aflat pe locul întâi din primul tur. Nu pot decât să mă gândesc că oamenii au vrut să voteze trei în unu. Au vrut, în același timp și în același om, un președinte puternic, un popă cu har și un dascăl înțelept. Adică un om care să conducă țara, dar care să fie și lider spiritual și un învățat care să-i ajute să înțeleagă lumea.
Așa ceva, nici în triburi n-am pomenit. În Kalapalo, tribul în care am stat în februarie, oamenii au un cacique – un lider administrativ, care organiza comunitatea, gestiona relațiile cu celelalte triburi și era mereu în contact cu oamenii lui. Mai au un pajé – liderul spiritual care comunică cu entitățile supranaturale ce populează, în credința lor, lumea invizibilă din ei și din jurul lor. În comunitate, însă, sunt și povestașii, mai bătrâni ori mai tineri, oameni curioși, care încercă să înţeleagă lumea și să păstreze poveștile tribului. Ei au darul de a împărtăşi povești și mituri, care spuse seara, în jurul focului, au rolul de a-I ajuta pe toți să înțeleagă cum funcționează jungla, viața, comunitatea și lumea. Între acești trei poli se mișcă și există tribul. Noi, spre deosebire de ei, am vrut acum să votăm nu doar un cacique ci și un pajé și un povestaș. Am vrut un președinte – popă – dascăl.
Dacă ar trebui să puneam un nume unei asemenea entități, s-ar numi monstru, căci asta înseamnă monstru, un amestec de creaturi. Monstrul seamănă cu fiecare specie din care e format, într-o anumită măsură, dar se comportă înfricoșător și diferit de toate.
De ce oamenii din trib nu vor un asemenea monstru? Pentru că n-au nevoie. Ei au din fiecare categorie câte unul sau mai mulți reprezentanți. Nu le trebuie unul care să le însumeze pe toate. Noi însă ne-am dorit acum, tot, pentru că nu mai avem.
Președinte e ca și cum n-am avut. Acum a venit vremea să ne alegem unul. Fără să ne dăm seama, ni s-a făcut o ofertă perversă din partea cuiva care ne-a mirosit nevoile și lipsurile noastre. Nouă ne lipsea nu doar preşedintele ci și un lider spiritual. Biserica, instituția răspunzătoare cu sufletul omului, ani de zile s-a ocupat cu altele. A fost interesată să ridice ziduri, să facă cea mai mare catedrală. În care evident că nu îl poți cuprinde pe Dumnezeu, dat îți poţi pune ego-ul și îți poți parca maşinile de lux, în locurile amenajate din perimetrul ei. A fost ocupată de cine cu cine face sex, de natura virusurilor și de ce au pus oamenii de știință în vaccin.
Când se mai aude câte o voce, ea vorbeşte răspicat despre limitările femeilor, ale cuplurilor, despre ce să mănânci în post și cum să te îmbraci la biserică. Limite, norme, opreliști. Nimic n-are legătură cu sufletul, cu bunătatea și iubirea. Toate nu-s decât fațete ale nevoii de putere, iar acolo unde primează puterea, iubirea se sufocă și moare. Evident că oamenii au vrut un om care să le răspundă nevoilor sufletești, dacă nu era cine. Mă întreb, după atâția ani în care se predă Religia în școli, de ce am ajuns aici? Cum de oameni credincioși n-au niște noțiuni elementare de teologie și spiritualitate care să-i ajute în discernământ. Poate pentru că nu se predă religie ci se face îndoctrinare. Dar asta îi altă poveste.
Mulți s-au minunat când au aflat că apa este informație, e ca și cum ai spune că dacă închizi ochii nu mai vezi. În toate câte sunt în jurul nostru este informație. Oamenii auzeau cifre, recitate de prin seriale cu scenarii imaginate, nu aveau discernământul să le distingă valoare reală, dar aveau curiozitatea să le asculte și capacitatea să se mire, elemente esențiale pentru o minte vie și capabile să descopere lumea. Problema este că, aşteptau asta, tot de la președinte, că de la cine să aştepţi, atâta vreme cât experții, cercetătorii, profesorii – toți cei care facem din viața noastră o încercare de a înțelege lumea, rămânem de cele mai multe ori închiși în laboratorul nostru, între zidurile jargonului tehnic, ori între hârtiile și rapoartele pe care trebuie să le facem zilnic pentru a justifica niște bani de pe care putem să ne cumpărăm câteva lucruri mărunte pentru cercetările noastre.
Am fost dispuși să alegem un monstru, nu pentru că suntem proști sau nebuni ci din contra, pentru că aveam nevoi sufletești și o minte care vrea să înțeleagă lumea, dar ne lipsesc cei care ar trebui să fie lângă noi, pe continentele ființei noastre, să ne ajute să le explorăm.
Cauzele pentru care era să votăm un monstru sunt date de ratarea instituțiilor răspunzătoare de sufletul, mintea și spiritul oamenilor. Ar trebui și ele să se se trezească, pentru că o țară și democrația ei nu o aperi doar cu Dreptatea ci și cu Binele și Frumosul.
Respir acum îndepărtat de marginea prăpastiei, fără frică, în lumina libertății mele, mă uit în jur și îmi dau seama că oamenii au mintea și sufletul deschise, vor să cunoască lumea și pe ei, doar că au nevoie de instituții și de reprezentanții acestora care să-i însoţească în căutările lor. Poate că nu-i așa, poate greșesc mult în încercarea mea de a înțelege ce s-a întâmplat în aceste două săptămâni, însă sunt cât de poate de sigur de un lucru: Dacă până acum, cuprinși de frica ce ne dezbina puteam fi ușor de cucerit, speranța și sentimentul libertății ne liniștesc, ne aduc împreună, ne ține mai lucizi și ne ajută să ne înțelegem unul pe altul.
Citește și: Iohannis: Rămân în mandat până noul președinte al României va depune jurământul
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
