România intră în monitorizarea Comitetul de Miniștri după ce CEDO a constatat, a treia oară, că statul preferă să plătească despăgubiri pentru victimele poliției, în loc să ia măsuri sistemice ca să se asigure că poliția nu folosește o forță excesivă la intervenții și că Parchetul face anchete efective, chiar și atunci când polițiștii greșesc, arată, miercuri, într-un comunicat, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), organizație neguvernamentală, non-profit, înființată în 1990, care acţionează pentru protecţia drepturilor omului şi pentru stabilirea echilibrului atunci când acestea sunt în pericol sau sunt încălcate.
Iată ce se arată în comunicatul APADOR-CH:
O operațiune ratată a poliției costă vieți
O intersecție oarecare, o mașină oprită la semafor. Alte două mașini o blochează, din față și din spate. Mai mulți indivizi coboară și îl amenință cu armele pe șoferul blocat. Se urlă, se fac gesturi violente. Panicat, șoferul încearcă inconștient și inutil o manevră cu spatele. Unul dintre agresori îi deschide ușa din spate și-l împușcă direct în cap. După câteva minute toți își dau seama că au greșit ținta. Șoferul împușcat nu era cine credeau ei. Avea 30 de ani.
Ar putea fi o scenă dintr-un film cu mafioți, dar cum viața bate întotdeauna filmul, asta s-a petrecut cu adevărat, la Brăila, la 26 septembrie 2009. Sorin Pârvu (foto) a fost șoferul ghinionist, confundat în trafic cu un temut interlop. Oamenii înarmați care i-au înconjurat mașina erau polițiști în civil, veniți de la București, cărora colegi de-ai lor din Brăila le spuseseră că l-au descoperit și filat luni de zile pe infractorul căutat.
Cetățeanul nevinovat Sorin Pârvu a murit la spital, a doua zi, fără să știe probabil că pistolarii erau „oameni ai legii”. Mașinile lor nu erau inscripționate, ei nu purtau uniforme. După cum descriu unii martori oculari evenimentul, e foarte posibil ca Pârvu să nu fi înțeles din prima clipă că este înconjurat de poliție.
13 ani mai târziu, la 30 august 2022, România e condamnată la CEDO pentru că poliția a împușcat din greșeală pe altcineva, iar justiția națională a refuzat în timpul ăsta să îi facă dreptate victimei.
Dosar penal pentru victimă – că s-a opus
Inițial poliția a deschis un dosar penal tot împotriva victimei, acuzând-o de ultraj la adresa polițiștilor – pentru că dăduse mașina cu spatele și în felul ăsta le pusese viața polițiștilor în pericol. Ulterior a fost începută urmărirea penală și împotriva lui D.G., polițistul de la București, coordonatorul operațiunii care l-a împușcat pe Pârvu, dar cazul a fost clasat de Parchet pe motiv că acesta ar fi fost în legitimă apărare.
Familia lui Pârvu a cerut ajutorul APADOR-CH, în 2010 când a constatat că autoritățle vor să mușamalizeze cazul. Avocata Nicoleta Popescu, membru APADOR-CH, a preluat cazul și a reprezentat-o pe Ana-Bianca Pârvu, soția victimei, atât în procedura internă cât și la CEDO.
Timp de 11 ani ancheta a trenat. Procurorii clasau dosarul, instanțele îl întorceau la Parchet, cerând o anchetă efectivă, analize balistice, probe, documente care să arate cum a pregătit poliția acea acțiune ratată.
Răspunsul justiției române: soarta!
La un moment dat dosarul a fost preluat chiar de Parchetul General, dar soluțiile de clasare au rămas aceleași, doar motivele au început să se bată cap în cap. După patru întoarceri ale dosarului de la instanță la Parchet a reieșit că pistolul s-ar fi descărcat accidental, dar și că polițistul pistolar ar fi tras în legitimă apărare. În 2021, după a cincea întoarcere a dosarului, instanța a acceptat că nu se mai poate face nimic și a închis cazul.
Răspunsul justiției române, când un cetățean nevinovat e confundat de poliție și împușcat în cap: niciun vinovat, nicio despăgubire. Cum se zice pe la noi – soarta!
CEDO nu crede în soartă și cere reforme
În 2018, soția lui Sorin Pârvu s-a adresat CEDO, văzând că de la justiția română nu mai are ce să aștepte. Analizând faptele, CEDO i-a dat dreptate: România a încălcat articolul 2, dreptul la viață, pentru Sorin Pârvu, și a eșuat în anchetarea efectivă a cazului.
„În speță, s-a stabilit de către autoritățile interne că împușcătura letală a fost trasă asupra domnului Pârvu odată cu oprirea vehiculului acestuia, iar polițiștii care erau percepuți a fi în pericol de a fi loviți de mașină au reușit să evite un impact. Drept urmare, Curtea are serioase îndoieli că în acel moment exista un pericol direct pentru polițiști.
Însăși instanța națională, în decizia sa definitivă, a susținut că acțiunea de împușcare în cap a domnului Pârvu a fost în cele din urmă accidentală, deși armarea pistolului, ca acțiune prealabilă, s-a făcut în legitimă apărare. Curtea nu este convinsă nici de argumentele invocate de Guvern cu privire la „convingerea sinceră” a lui D.G. că armarea armei de foc era absolut necesară pentru legitima apărare în situația concretă. (…)
Curtea este surprinsă de faptul că, în urma incidentului, împotriva victimei a fost deschisă imediat o urmărire penală pentru săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui agent al statului, o decizie a procurorului conținând foarte puține detalii de fapt.
Deși o anchetă cu privire la moartea soțului reclamantului a fost deschisă și la scurt timp după incident, și anume la 28 septembrie 2009, abia la 11 iunie 2010, la aproape nouă luni de la împușcarea domnului Pârvu în timpul unei operațiuni de poliție planificate, un procuror de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ a decis deschiderea unei urmăriri penale în privința polițistului D.G., care îl împușcase în cap pe domnul Pârvu. Guvernul nu a oferit nicio explicație pentru această discrepanță de tratament din partea procurorului însărcinat cu ancheta incidentului din 26 septembrie 2009.”
Dar dincolo de despăgubirile pe care CEDO a decis că statul român trebuie să i le plătească văduvei – 65.000 de euro – decizia Curții Europene are o importanță majoră prin faptul că atrage insistent atenția asupra lipsei anchetei efective, a legislației și a măsurilor de precauție pe care orice stat trebuie să le ia pentru a preveni astfel de cazuri și de a se asigura că dacă ele totuși se întâmplă, victimele își vor găsi dreptatea.
Fiind al treilea caz de acest fel din România, ajuns în fața CEDO, Curtea atrage atenția statului român că nu e suficient să le plătească victimelor despăgubiri, ci că trebuie să facă și reforme sistemice ca să se asigure că astfel de cazuri nu se vor repeta:
Curtea reiterează că, în temeiul articolului 46, Înaltele Părți Contractante s-au angajat să respecte hotărârile definitive ale Curții în orice cauză la care sunt părți, executarea fiind supravegheată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei. Aceasta înseamnă că, atunci când Curtea constată o încălcare, statul pârât are obligația legală nu doar de a plăti celor în cauză sumele acordate cu titlu de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41, ci și de a lua toate măsurile generale necesare și/sau, dacă este cazul, măsuri individuale care urmează să fie adoptate în ordinea lor juridică internă, pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte și pentru a remedia pe cât posibil efectele. Sub rezerva monitorizării Comitetului de Miniștri, statul pârât rămâne liber să aleagă mijloacele prin care își va îndeplini obligația legală în temeiul articolului 46 din Convenție, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel încât Curtea nu este obligată să-și repete constatarea unei încălcări într-o serie de cauze identice.”
(Hotărârea CEDO în cauza Pârvu contra României – integral în engleză)
Avocata Nicoleta Popescu: Răspunde vreun procuror general din 2009-2021 pentru acest caz?
„Cazul Pârvu contra României este al treilea de acest fel, în care CEDO ne condamnă pentru încălcarea dreptului la viață (articolul 2 din Convenție) pentru că poliția a folosit o forță excesivă, iar Parchetul nu a făcut o anchetă efectivă a faptelor. APADOR-CH a sprijinit două din aceste trei cazuri – cazul Mugurel Soare și cazul Sorin Pârvu – o statistică tristă, care arată din păcate că statul se limitează doar la măsurile cu caracter particular, care vizează plata unor despăgubiri și atât”, spune avocata Nicoleta Popescu (foto).
„În cazul Pârvu subliniez că au existat 5 soluții de clasare și 4 hotărâri judecătorești care au constatat deficiențe majore ale anchetei Parchetului. Parchetul s-a dovedit total ineficient în acest caz. De 4 ori îți spune instanța că ancheta ta nu este efectivă și ce faci? Clasezi dosarul. Este una dintre cele mai grave încălcări ale articolului 2 – timp de 13 ani nimeni nu a răspuns pentru moartea acestui tânăr de 30 de ani.
Din aceste motive am ajuns acum într-un program de monitorizare pe articolul 46 din CEDO, din partea Comitetului de Miniștri, pentru că este al treilea caz grav de utilizare excesivă a forței din partea poliției și i se cer României măsuri concrete. Ce va face în viitor pentru a preveni utilizarea nejustificată a forței letale în timpul intervențiilor?
Măsurile generale cerute de CEDO se referă la Poliție și Parchet – ce va face Poliția ca să se asigure că nu va mai fi folosită forța excesivă în intervenții? Ce vor face parchetele ca să garanteze investigații eficiente în aceste situații? În această hotărâre CEDO ne avertizează că nu avem un cadru legislativ și administrativ eficient și adecvat pentru a proteja orice victimă aflată în situația acestui tânăr. Sigur, s-a întâmplat, a fost o greșeală regretabilă, dar ancheta nu a avut niciun rezultat, nicio despăgubire pentru victimă, niciun vinovat tras la răspundere. Nu s-a făcut efectiv nicio anchetă. Răspunde vreun procuror general din 2009-2021 pentru acest caz?”
Ce presupune monitorizarea Consiliului de Miniștri
Dacă în celelalte două cazuri, CEDO a cerut și măsuri sistemice de reformă a legislației, în cazul Pârvu a decis să plaseze România în monitorizarea Comitetului de Miniștri pentru a se asigura că de data asta se și lucrează la acele reforme cerute. Monitorizarea presupune că guvernul, la întâlnirile bianuale în fața Comitetului de Miniștri, va trebui să prezinte un plan de măsuri.
„Să sperăm că nu o să ajungem să scriem doar niște vorbe care vor rămâne pe hârtie. E un mare semnal de alarmă în care România e atenționată. Și sperăm să nu ajungem și cu abuzurile poliției la o cauză pilot împotriva României, așa cum suntem cu drepturile deținuților, condițiile de detenție și dreptul de proprietate, pentru că aceste cauze pilot sunt foarte grave” – conchide avocata Nicoleta Popescu.
Ana-Bianca Pârvu: Mă bucur că până la urmă cineva ne-a făcut și nouă dreptate
Soția lui Sorin Pârvu a aflat ieri că CEDO i-a dat dreptate. Nu mai spera:
După atâția ani am și eu… nu știu dacă pot spune satisfacție, că nu e o satisfacție, dar mă bucur că cineva ne-a dat dreptate și nouă și i-a reparat puțin imaginea soțului meu. Nimeni altcineva în țară, în afară de APADOR-CH, căruia îi mulțumesc, nu m-a ajutat în timpul ăsta. Ați văzut că dacă era după justiția din România tot pe soțul meu îl scoteau vinovat și dacă ar fi trăit probabil îl condamnau pentru tentativă de omor. Mă bucur că în sfârșit cineva a constat că într-adevăr s-a făcut o greșeală. Sigur, viața soțului meu nu poate fi plătită nicicum, și nici eu nu pot recupera atâția ani din viață în care am suferit după el și m-am chinuit să-i fac dreptate. E bine că CEDO obligă statul să se reformeze, sper ca pe viitor să nu mai pățească și alții ce a pățit soțul meu. Mulțumesc încă o dată APADOR-CH și doamnei avocat Nicoleta Popescu, care s-a implicat foarte mult în cazul nostru.
Epilog – polițistul pistolar a fost avansat între timp și a ajuns comisar șef de poliție la serviciul „Urmăriri”.
