APADOR-CH transmite MJ o scrisoare deschisă împotriva acțiunilor de intimidare privind libertatea de exprimare

Data:

spot_img

30 de organizații ale societății civile, cetățeni și jurnaliști au transmis Ministerului Justiției o scrisoare deschisă în care solicită introducerea, în proiectul legii de transpunere a Directivei anti SLAPP, a prevederii că garanțiile din această directivă se vor aplica și cazurilor naționale, nu numai celor transfrontaliere.

Conform cercetării realizate de APADOR-CH, în România au loc, de ani de zile, acţiuni de intimidare a celor care acționează într-un fel sau altul în chestiuni de interes pentru întreaga comunitate (denumite în directivă „acţiuni de mobilizare publică”).

Aceștia sunt fie cetățeni simpli, jurnaliști, specialiști ai dreptului sau organizații neguvernamentale/civice.

În România am identificat trei modalități de intimidare a activiștilor în interes public și a jurnaliștilor (prin procese de tip SLAPP, prin obligarea la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum foarte mare și prin inițierea unor proceduri penale).

Chiar dacă nu toate se încadrează exact în definiția SLAPP din Directivă, efectele acestor metode de intimidare sunt aceleași: limitează libertatea de exprimare și drepturile civile ale cetățenilor.

Directiva anti SLAPP în România

Studiile europene arată că peste 90% din acțiunile de tip SLAPP sunt exercitate în cauze naționale, nu în cauze transfrontaliere. Având în vedere acest argument, precum și obligația de a respecta principiul egalității în drepturi și a nu discrimina persoanele intimidate prin acțiuni exercitate în cauze naționale, în România, extinderea domeniului de aplicare a garanțiilor prevăzute de Directiva anti SLAPP este necesară.

Semnatarii acestei scrisori solicită pe această cale Ministerului Justiției și Parlamentului să fie invitați la toate dezbaterile care vor avea loc pe marginea proiectului de lege de transpunere a Directivei.

Semnatari:

APADOR-CH

Asociația AER Muntenia Sud

Fundatia Eco-Civica

Maxim-Samuilă Aristide, grupul de cetățeni Valea Putnei

Diana Ionescu, avocat coordonator SCA Plopeanu&Ionescu

Grupul Floreasca Civică

Defapt.ro

Asociația Rădăuțiul Civic

Societatea Academică din România

Mihai Goțiu (România Curată)

Asociația MozaiQ LGBT

Centrul de Resurse Juridice

Freedom House România

Miliția Spirituală

Asociația Human Rights Research Centre

Comunitatea Declic

Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM)

Rețeaua Mining Watch România

Asociația Bankwatch România

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

Fundația Greenpeace CEE România

Agent Green

Emilia Șercan, jurnalistă

PressOne

Asociația de Investigații Media în Balcani (BIRN Romania)

Context.ro

Asociația LiderJust

Free Press for Eastern Europe

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Asociația Eurolife

Textul scrisorii poate fi parcurs, aici.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...