marți, 30 noiembrie 2021
AcasăNewsletterAparatele de testare pentru coronavirus cedează în lupta cu COVID

Aparatele de testare pentru coronavirus cedează în lupta cu COVID

Analizoarele cu care se diagnostichează coronavirusul la Botoşani cedează sub valul de teste pe care le au de procesat. 

Aparatele de analiză PCR pentru depistarea Covid19 au început să dea semne de oboseală. Astfel, după ce ambele analizoare Real Time PCR de la Botoşani s-au dovedit a fi nesigure în ultimele zile, analizele prelevate de la persoanele suspecte de Covid, dar şi de la bolnavii care trebuie retestaţi, sunt trimise la Iaşi.

Situaţia a culminat marţi după-amiază, când rezultatele de la câteva zeci de teste au ieşit cu eroare şi au trebuit repetate. Pentru a evita retestarea tuturor pacienţilor peste 300 de teste au fost trimise de urgenţă la Iaşi, la un laborator care se află în circuitul naţional de testare, agreat de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit unor angajaţi din cadrul laboratorului de la Secţia de Boli Infecţioase, una dintre componentele care deserveşte ambele aparate de analize ar fi cedat. O echipă de tehnicieni a sosit la Botoşani ieri dimineaţă pentru a încerca să remedieze problemele apărute.

Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE