Aparatură de zeci de mii de euro, achiziționată de UMF Iași, pentru a depista noile tulpini de COVID-19

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași se va implica benevol în activitatea de secvențiere a probelor recoltate de la pacienți care suferă de infecția cu COVID-19, pentru a depista tulpina pe care aceștia au fost contaminați.

Astfel, aceștia vor achiziționa echipamente de aproximativ 20.000 de euro pentru a dota un laborator de la Centrul Avansat de Cercetare – Dezvoltare în Medicină Experimentală (CEMEX). În prezent, acolo UMF a înființat un laborator de testare RT-PCR, din fonduri proprii, cu două aparate, cu o capacitate de până la 400 de teste pe zi și angajați care lucrează în trei ture.

„Demersul ține dezvoltarea capacității noastre de a realiza și astfel de proceduri. Nu am fost contactați de Ministerul Sănătății, este un serviciu public. Am luat această decizie după ce ne-am uitat în jur și ne-am dat seama că secvențierea virală va deveni o necesitate în următoarea perioadă, din articolele științifice care arată incidența crescută a diverselor tulpini”, a declarat prof.dr. Radu Iliescu, prorector al UMF Iași.

Acesta a explicat că echipamentele care desfășoară secvențiere a genomului uman există în mai multe centre de cercetare din țară, dar sunt foarte scumpe, de ordinul sutelor de mii de euro, și impun o cercetare pe un anumit domeniu pentru a se justifica achiziția lor. Astfel, la UMF Iași va fi achiziționat un secvențiator destinat strict virusurilor și bacteriilor, care va fi folosit pe timpul pandemiei și ulterior i se va găsi  altă întrebuințare.

În investiția UMF intră și o serie de kituri într-o primă fază, costul estimat pentru o probă fiind de aproximativ 100-150 de euro.

„În toate celelalte țări europene se investește masiv în secvențiere – ne pregătim și noi pentru momentul în care va fi realmente nevoie. Nu putem anticipa cum va evolua pandemia, dar este clar că detecția tulpinilor va fi un factor esențial pe viitor. Nu vom face cercetare profundă pentru a depista noi mutații, când se vor identifica la nivel mondial vom ști secvența și le vom căuta în populația noastră”, a precizat prof.dr. Radu Iliescu.

Acesta a precizat că în principal, după ce vor fi făcute toate achizițiile, se vor secvenția mostre pentru a depista existența sau nu a tulpinei britanice, care, conform analizelor realizate de către INSP, deja este răspândită în mai bine de jumătate din țară. În momentul de față, singurele secvențieri anunțate oficial în Moldova au fost făcute la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, care aveau aparatura necesară într-un laborator dotat în trecut cu fonduri europene.

Madalina Olariu
Mădălina Olariu este reporter responsabil de domeniul „Sănătate” la Ziarul de Iași, care acoperă activitatea spitalelor din Iași, cât și a instituțiilor locale cu implicații în aceste domenii.A făcut parte timp de opt ani din redacția revistei Opinia Studențească, unde a fost reporter, șef de departament și secretar general de redacție, fiind responsabilă de identificarea de noi subiecte, redactarea și editarea știrilor, reportajelor, interviurilor sau ale altor cronici, precum și de coordonarea activităților reporterilor redacției.Totodată, este licențiată în jurnalism și științe ale comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având și un master în tehnici de producție editorială în presa scrisă, audiovizual și multimedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole din aceeași categorie

Advertismentspot_img

Cele mai recente articole

Pitești, încă o problemă!

La Interne se ține lanț problemele de imagine. Dacă scandalul public demite miniștri și actualul titular al portofoliului Internelor ar cam trebui să se...

Doi poliţişti, reţinuţi în dosarul morţii bărbatului brutalizat ieri, lângă Autogara Sud Piteşti

În această seară, anchetatorii au dispus reţinerea a doi agenţi de Poliţie, vinovaţi, spun anchetatorii, pentru moartea violentă a unui bărbat de 63 de...

STUDIU | Ivermectina, niciun beneficiu în tratarea pacienților infectați cu COVID-19 cu forme medii sau severe

Cel mai mare studiu științific de până acum arată că Ivermectina nu are niciun beneficiu în tratarea pacienților cu o afectare moderată în urma infecției cu SARS-CoV-2.