Apele din Oradea, poluate. Știrile despre poluări în pârâul Peța au devenit o banalitate în Oradea. În acest an au avut loc trei asemenea incidente. Concluzia a fost mereu aceeași: apa a fost contaminată cu deșeuri fecaloid-menajere, care au omorât peștii. Iar povestea se repetă, de cinci ani!
Cum ajung apele toxice în pârâu? Compania de Apă Oradea susține că accidental, dar BIHOREANUL a aflat că avariile, frecvente nu doar pe Peța, ci și pe Crișul Repede, sunt posibile și pentru că operatorul nu are bani destui pentru a redimensiona rețelele de canalizare, prea mici după apariția unor cartiere noi. Așa că bagă sub preș o problemă urât mirositoare.
Citește și: Nevasta unui consultant PSD, numită ambasador în Grecia
La începutul lunii octombrie, orădenii au reclamat că pe Peța, pe tronsonul cuprins între cartierul Cantemir și Universitate, plutesc pești morți. Cu jumătate de an în urmă, un incident similar, dar de o amploare mai mare, a avut efecte de același fel din Calea Aradului până în Sântandrei, iar cu două săptămâni înainte, la jumătatea lunii martie, se petrecuse o poluare identică, tot pe Peța, în zona Parcului Salca, unde s-au găsit 40 de kilograme de pești morți.
Cele trei incidente completează o listă deschisă în 2019. De atunci, cel puțin o dată pe an sunt raportate poluări de acest fel. De fiecare dată, concluzia specialiștilor care au analizat compoziția chimică a apei a fost aceeași: peștii au murit din cauza deversărilor canalizării menajere. Practic, pârâul se umple de urină, rahat, detergenți și alte reziduuri care ar trebui să curgă doar în rețeaua de ape uzate.
Continuarea, în Ebihoreanul.ro
Citește și: Inundații în Spania. MAE: 22 de români sunt dați dispăruți | VIDEO
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Ebihoreanul.ro)