Aproape 100 de percheziţii în 12 judeţe şi în Capitală la grupări specializate în falsificarea permiselor de conducere și a documentelor de identitate | VIDEO

Data:

Un număr de 95 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în 12 judeţe şi în Capitală, pentru destructurarea unor grupări specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate, 50 de persoane urmând să fie audiate, informează Agerpres.

„Astăzi, 4 martie 2025, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, au pus în aplicare 95 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Maramureş, Prahova şi municipiul Bucureşti, într-o cauză penală privind constituirea unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals privind identitatea, fals în declaraţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, informează IPJ Argeş.

Potrivit sursei citate, din materialul probator administrat a rezultat că, începând cu anul 2020, s-ar fi constituit şi ar fi acţionat, în judeţul Argeş, 5 grupări de criminalitate organizată, de tip piramidal (structurate pe baza unor relaţii de rudenie, vecinătate sau prietenie), specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate, scopul fiind obţinerea într-un timp scurt de beneficii materiale consistente.

YouTube video

Citește și: BREAKING SUA a suspendat ajutorul militar pentru Ucraina

Membrii grupurilor infracţionale organizate ar fi înlesnit pentru cetăţeni români şi străini obţinerea contra cost a unor permise de conducere false, precum şi acte de identitate care ar fi atestat, în mod nereal, că persoanele în cauză ar fi avut domiciliu sau reşedinţa pe teritoriul respectivelor state.

„Sub coordonarea liderilor, persoanele cercetate din eşaloanele inferioare ar fi identificat persoane interesate să obţină documente false (cărţi de identitate şi permise de conducere) şi ar fi colectat sumele de bani primite de la acestea, pe care ulterior le-ar fi predat liderilor, primind un procent din încasări”, precizează Poliţia.

Interacţiunea între membrii grupărilor de criminalitate organizată şi „clienţi” s-ar fi realizat prin intermediul unor reţele de socializare şi servicii de mesagerie online.

Peste 50 de persoane cercetate urmează să fie conduse pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate aflate în subordinea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Citește și: De ce prețul la gaze în România este uneori mult mai mare decât in Europa?

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Directorul CNAIR: Din luna mai, se va putea circula pe autostradă de la Curtea de Argeș la București | VIDEO

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat miercuri...

EFOR sesizează AEP cu privire la promovarea unor materiale de publicitate politică

EFOR sesizează AEP cu privire la promovarea unor materiale...

AKTUAL24 | Avertisment pentru călători din partea șefilor companiilor aeriene din UE

Directorii companiilor aeriene europene îi avertizează pe călători cu...

AKTUAL24 | Fiul lui Radu Mazăre, la Mar-a-Lago: „Am petrecut o seară de excepție”

Fiul lui Radu Mazăre, a postat o înregistrare video...