Aproape 30 de ecoinsule pentru colectarea separată a deșeurilor sunt funcționale în municipiul Braşov

Data:

28 de insule ecologice informatizate pentru colectarea separată a deșeurilor menajere și a celor reciclabile, pe care Primăria Braşov le-a amplasat în cartierele brașovene, sunt funcționale începând de vineri, după ce operatorii de salubrizare au distribuit asociațiilor de proprietari cardurile care le permit accesul utilizatorilor.

Primăria Brașov a semnat în octombrie anul trecut un contract subsecvent pentru livrarea, până la sfârșitul anului, a 28 de ecoinsule, în valoare de 4,7 milioane de lei. Livrarea echipamentelor s-a finalizat în luna decembrie, iar în paralel municipalitatea s-a ocupat de alegerea locurilor de amplasare și obținerea certificatelor de urbanism pentru modernizarea platformelor existente și de lucrările efective de instalare – amenajarea platformelor și racordarea la energie electrică, fiind vorba de sisteme automate. Contractul pentru furnizarea celor 28 de ecoinsule face parte din acordul cadru pe care Primăria Brașov l-a semnat cu SC EuroSalub, pentru livrarea a 420 de ecoinsule.

„Având în vedere că în perioada de testare a celor două ecoinsule de colectare separată a deșeurilor nu au fost probleme, precum și faptul că am reușit să distribuim toate cardurile de acces, de astăzi cele 28 de sisteme informatizate de colectare separată a deșeurilor sunt funcționale. Fiecare proprietar care are contract de salubrizare a primit un card care îi asigură accesul la depozitarea deșeurilor. Cei care nu plătesc aceste servicii și depozitează ilegal vor fi amendați de poliția locală. Obiectivul nostru este să extindem acest sistem, astfel încât toate cele peste 400 de platforme să beneficieze de colectare selectivă automatizată. Anul acesta avem în bugetul local 10 milioane de lei prevăzute pentru continuarea programului, care va fi unul multianual. Sperăm să obținem fonduri și prin PNRR, având în vedere că există o linie de finanțare pentru achiziția de astfel de sisteme de colectare, iar Brașovul stă foarte bine din punctul de vedere al documentației, având în derulare un contract-cadru pentru furnizarea de astfel de ecoinsule“, a declarat primarul Braşovului, Allen Coliban.

Citeşte şi: Numărul salariaților din județul Galați a crescut într-un an cu peste 2.700 de persoane, echivalentul unui şantier naval

Card pentru fiecare gospodărie

Potrivit municipalităţii, obiectivul insulelor ecologice informatizate este de a colecta și reintroduce în circuitul de producție o cantitate cât mai mare de materiale reciclabile și de a scădea semnificativ cantitatea de deșeuri reziduale depozitate în final la groapa de gunoi a orașului.

Platforma ecologică este prevăzută cu un scaner pentru carduri, guri de încărcare comandate de un receptor tactil și un calculator care recunoaște cardul și ține evidența utilizatorilor, precum și a tipului de deșeu depozitat. Gurile de încărcare sunt de patru culori, fiecare reprezentând o fracţie de deşeu: albastru pentru hârtie/carton, galben pentru plastic/metal, verde pentru sticlă și negru pentru deșeul menajer.

Accesul la platforma informatizată este asigurat prin intermediul unui card distribuit de operatorul de salubrizare, cu ajutorul administrației imobilului, câte unul pentru fiecare gospodărie arondată ecoinsulei. Cardul este alocat unei singure platforme (ecoinsule) şi are ca obiectiv identificarea utilizatorului care foloseşte platforma şi activarea ecoinsulei, astfel încât acesta să aibă acces la gurile de încărcare.

Deşeurile trebuie precolectate în saci menajeri, înaintea depozitării la platformă, folosindu-se gura de încărcare corespunzătoare fracţiei.

Ecoinsula are un panou central informatizat, numit panou de gestiune al ecoinsulei. În momentul în care utilizatorul apropie cardul de cititorul optic prezent pe acest panou, gurile de încărcare se vor debloca. Ulterior, prin apropierea mâinii de senzorul de proximitate prezent pe fiecare gură de încărcare, utilizatorul va deschide gura sau gurile de încărcare de care are nevoie și va introduce sacul cu deşeuri în gura de încărcare corespunzătoare fracţiei, urmând să primească o confirmare electronică (un semnal sonor) de finalizare a utilizării.

Citeşte şi: O tânără din Ucraina a născut un băiețel la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un pictor clujean expune la Bienala de la Veneția | Monitorul de Cluj

Un pictor clujean expune la Bienala de la Veneția....

Universitatea Babeş-Bolyai, parteneriat cu o universitate din Marea Britanie pentru programe de studii comune

În perioada 17-19 aprilie 2024, Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a...

SUA vrea să trimită mai mulți consilieri militari Ucrainei | Aktual24

SUA vrea să trimită mai mulți consilieri militari Ucrainei,...