Are șanse Moldova să intre în UE înaintea Serbiei?

Data:

Când eram deputat european, am fost raportor mai întâi pentru o țară care a fost candidată, dar s-a răzgândit, apoi pentru o alta, care e și azi doar „potențial candidată”. Mai vrea UE noi membri?

Islanda e țara care și-a depus candidatura în 2009 și a fost, vreme de cinci ani, în negocieri cu Bruxelles. Decizia de a adera a fost luată după criza financiară care a lovit insula din nordul Atlanticului și care a dus, între altele, la venirea la putere a social-democraților, după o lungă domnie conservatoare.

Negocierile au decurs brici, chiar dacă în guvern era și un partid verde, radical de stânga și eurosceptic, care a blocat dosarul privitor la agricultură și la subvenționarea ei. Deși numărul funcționarilor islandezi angajați în negocieri era foarte mic – nici cabinetul de la Reykjavik n-are mai mult de 7-8 portofolii! –, competența lor era impresionantă.

Când conservatorii islandezi au revenit la guvernare, au decis retragerea candidaturii la UE. Și eu, ca raportor al PE, și tehnocrații de la Comisie am căutat să-i convingem să păstreze statutul de stat-candidat, cu gândul că mai târziu ar putea dori aderarea. N-a fost chip…

Citește articolul integral pe Revista22.ro

Citește și: Premierul Ciucă l-a revocat pe secretarul de stat prins cu droguri în mașină

––––-

Urmăriți PressHUB și pe Google News

1 COMENTARIU

  1. Deja situatia tarilor care fac parte din continentul European dar nu sunt membre in Uniunea Europeana este definitivata de catre initiativa presedintelui Macron ce impreuna cu ministrul Boris Jhonson al Marii Britanii au cazut de acord in a dezvolta o noua formula de atragere ,viitoare, a tarilor nealiniate inca la UE prin crearea unei noi structuri politico economice ce va cuprinde toate aceste natiuni .Rep. Moldova este deja aflat pe culoarul ce duce inevitabil la integrarea in Uniunea Europeana .Rep. Moldova este viitoare natiune ce intra in structurile UE in viitorii doi ani .Razboiul si desprinderea totala a Rusiei de continentul European(este un dublu efect ) face asta posibil .Singura necunoscuta este Transnistria dar acolo separatistii vor trebui sa se reintegreze prin decizie personala revenind in corpore la mama Rusia .Evidenta ne arata cum o convietuire intre etnicii rusi si cei moldoveni nu mai este posibila, usa in usa , asa cum se va intimpla si in Ucraina .Ultima intilnire dintre cei doi sefi de stat moldovean si ucrainean va avea ca rezultanta aceasta decizie de prima integrare a Rep . Moldova in UE .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un drum județean care a ajuns să coste un milion de euro pe km începe deja să crape

Drumul strategic, în care Consiliul Județean Botoșani a pompat...

Forumul european anti-trafic: Prevenirea traficului de copii în contextul european actual

Evenimentul sărbătorește Ziua Internațională a Drepturilor Omului și 74...

Şapte localităţi din Covasna nu au medici de familie

Şapte localităţi din judeţul Covasna, în care trăiesc peste...