Săptămâna aceasta încă un reprezentant al clerului ortodox s–a făcut remarcat prin aroganță și nesimțire. Ne referim aici la călugărul Calistrat, deja cunoscut opiniei publice prin faptul că a agresat fizic câteva enoriașe. Sfinția sa a vrut probabil să treacă de la box la economie politică, susținând că din darurile primite la nuntă, fiecare cuplu trebuie să dea bisericii 10%.
Nu știm care ar fi motivația unei astfel de cereri, probabil canicula. Din punct de vedere practic, preoții și călugării primesc salariu de la stat. Pe lângă aceasta, Biserica Ortodoxă Română are un imperiu economic. Ar fi util totuși să vedem care sunt bazele bunăstării bisericii din puncte de vedere istoric.
Biserica ortodoxă din Vechiul Regat a fost una dintre cele mai bogate din Estul Europei până la secularizarea averilor mănăstirești din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Această secularizare, alături de reforma agrară, sunt cele mai mari realizări ale domniei acestuia.
Secularizarea a avut mai multe motive. Cel mai important a fost cel economic. Mănăstirile dețineau circa 25% din terenul agricol din Moldova și Țara Românească.
Averea bisericii era alcătuită din trei părți, adică averea episcopiilor sau mitropoliilor, averea mănăstirilor pământene și averea mănăstirilor închinate. Statutul juridic al mănăstirilor închinate era destul de neclar. Locurile Sfinte (cărora le erau închinate, mai ales Muntele Athos) erau pe teritoriu otoman. Dările plătite de acest mănăstiri se scurgeau la Constantinopol, fără nici un beneficiu pentru statul român.
Imperiul Otoman n-a avut nici un interes ca aceste mănăstiri închinate să fie secularizate, deoarece pierdeau o sursă de venit.
Iar Rusia se erija și se erijează în protector al ortodoxiei, pentru atingerea scopurilor sale expansioniste. Inițial s–a intenționat numai secularizarea averii mănăstirilor inchinate, dar ulterior măsura s–a generalizat prin legea votată în decembrie 1863.
Secularizarea nu era ceva specific numai nouă. Să ne mintim de desființarea mănăstirilor de pe teritoriul Angliei de către Henric al VIII–lea în perioada 1536–1541. În secolul al XVIII-lea a avut loc secularizarea în Imperiul Habsburgic, prin care au dispărut aproape două treimi din mănăstiri.
Averile acestora au îmbrăcat forma unui fond religionar, care teoretic era în proprietatea Bisericii, dar practic nu mai dispunea de el. Împăratul Iosif al II-lea a fost prncipalul protagonist al acestui proces.
Țarul Petru al III–lea al Rusiei a desființat, în anul 1762, 600 de mănăstiri, din cele 1.000 existente. Grecia, după dobândirea independenței față de Imperiul Otoman, a desființat 394 din cele 524 de mănăstiri existente.
Mănăstirile de la noi se bucurau și de imunitate, care era de mai multe feluri. Imunitatea administrativă, semnifica libertatea comunității monahale de a se administra autonom. Mănăstirea era un proprietar feudal, iar locuitorii satelor dependente trebuiau să îi plătească birurile sau taxele.
Imunitatea fiscală insemna că Domnia (statul) nu primea nici o taxă din aceste sate. Imunitatea judecătorească permitea stareților mănăstirilor să judece cazurile de pe moșiile lor, fără nici un amestec din afară. Clerul inferior răspundea în fața episcopului sau protopopului, iar episcopii erau judecați de un complet de judecată alcătuit din 12 persoane (toți episcopi).
Despăgubirile pe care Statul român trebuia să le dea mănăstirilor închinate au fost tergiversate de ambele părţi, având ca efect anularea acestora. Secularizarea a privat Biserica Ortodoxă de orice sursă de venit, fapt care va fi reparat, prin legile ulterioare.
Legea secularizării averilor mănăstireşti era considerată de marile puteri ca o etapă premergătoare proclamării independenţei. Dacă ne referim la mănăstirile închinate (înstrăinate), vorbim despre o problemă de sute de ani.
Treptat, în urma donațiilor făcte de boieri și de domni, averile adunate s–au transformat în simple surse de venit pentru patriarhiile şi mănăstirile cărora erau închinate. Obligaţiile către administraţia Ţărilor Române erau ignorate. Călugării străini nu se supuneau legilor româneşti. Ei acumulaseră averi impresionante.
Deși Regulamentul Organic a introdus obligativitatea plăţii dărilor către stat în proporţie de un sfert din veniturile realizate, călugării greci au refuzat să o aplice. Trebuie menționat și faptul că în martie 1863, limba de oficiere a slujbelor a devenit limba română, care fusese înlocuită de alte limbi.
A fost verificată și gestiunea mănăstirilor, fiind descoperite numeroase nereguli. Au fost trecute în proprietatea statului 75 de mănăstiri închinate bisericii greceşti, dintre care 44 din Ţara Românească şi 31 din Moldova.
Aceste mănăstiri de fapt nu beneficiau din puncte de vedere juridic de un drept de proprietate (așa cum pretindeau), ci numai de un drept de uzufruct.
Efectele negative ale secularizării au fost reparate mai ales după 1918. În România Mare au existat două concepții diferite referitoare relația Stat-Biserică. În Vechiul Regat aveam modelul bizantino–rusesc, unde Biserica era la dispoziția statului. În Transilvania, Biserica Ortodoxă a beneficiat de autonomie de la stat, conform modelului habsburgic.
Biserica românească din Transilvania a vrut să rămână autonomă față de stat și mai departe, impunând conducerii politice de la București ca întreaga Biserica Românească (unificată în 1925) să beneficieze de autonomie.
Deși Cuza a fost oarecum rău văzut de Biserica Ortodoxă datorită secularizării, într–un discurs din 2012 Patriarhul Daniel l-a reabilitat din anumite puncte de vedere.
Se referea aici la reglementarea principiilor legale prin care statul se obliga să sprijine Biserica (plata de la bugetul de stat a unei părți din salariul preoților, sprijinirea învățământului teologic seminarial și universitar, acordarea de pământ bisericilor parohiale).
Dacă ne gândim la momentul secularizării din 1863, ideea a fost impărtășită atât de clasa politică, cât și de opinia publică.
Chiar dacă și acum Biserica este printre instituțiile care se bucură de cea mai mare încredere, oamenii vor să-și ispășească păcatele, de aceea dau bani.
Poate de aici vine și toleranța față de hoție si corupție. Evenimentele de la azilele din Voluntari nu au determinat o reacție prea puternică a Bisericii ca instituție. În afară de declarațiile tranșante ale lui Vasile Bănescu, ceilalți ierarhi au păstrat o tăcere cam suspectă.
Se pune problema aici și unde au ajuns casele unora dintre bătrânii de acolo. S–ar repeta obiceiul medieval când oamenii donau casele bisericii fară a fi în deplină cunoștință de cauză. Să ne amintim de pelerinajele organizate de primarul din Voluntari.
Un aspect îngrijorător este atitudinea arogantă a unor înalți ierarhi ortodocși, mai ales Mache de la Tomis. Ei se cred deasupra legii. Sunt destule relatări despre preoți care refuză botezurile, nunțile, înmormântările dacă nu primesc o animită sumă stabilită în prealabil. Alții afișează un lux deșanțat.
Există adevărate dinastii de preoți, tați, fii, gineri, nepoți, etc. Blagoslovesc cărțile scrise de infractori condamnați analfabeți. La fel ca în 1863, unii din ei sunt agenți de influență ai Rusiei. Nu trebuie să uităm evenimentele din 1866. Atunci, în perioada dintre abdicarea lui Cuza și venirea lui Carol, la Iași a fost o tentativă de secesiune coordonată de motropolitul Moldovei, Sofronie Miclescu. Sprijinul Rusiei a fost mai mult decât evident.
Acum îi avem pe Mache, unii înalți ierarhi din țară, mai ales în Moldova și Muntele Athos.
Rusia nu se schimbă. Biserica ortodoxă trece sub tăcere și rolul pe care l–a avut în expansiunea mișcării legionare. Acum a găsit alt partid extremist și alți intelectuali oportuniști sau fanatici.
Ca o concluzie, îngrijorător este că prelații gen părintele Calistrat sunt adepții unei biserici de tip medieval, clonă a bisericii ruse. Oamenii ar trebui să facă distincția între credință și biserică ca instituție. Avem unele semne în acest sens. La mascarada de referendum pentru familie de la sfârșitul lui 2018, mulți credincioși nu au urmat îndemnurile prelaților ortodocși.
Înalta conducere a BOR nu s–a pronunțat încă cu privire la declarațiile părintelui Calistrat. Iar la ziua de naștere a Patriarhului Daniel au fost prezenți numai reprezentanții unui singur partid politic, împreună cu președinta ÎCCJ.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
- „Farurile sunt mai folositoare ca bisericile.” – Benjamin Franklin
- „Lebăda nu-i albă că stă în apă, omul nu-i mai sfânt că frecventează biserica.” – George Bernard Shaw
- „Dracul te bagă şi-n biserică numai ca să fii de partea lui!” – Petre Ţuţea
- „Biserica nu este un muzeu cu sfinţi, ci mai curând un spital pentru păcătoşi.” – Ann Landers
- „Galilei a fost condamnat, nu de biserică, ci de proştii care, din nefericire, aparţineau bisericii.” – Eliphas Levi
