Arhiepiscopia Sucevei ajută refugiații din Ucraina cu alimente, haine și cazare în parohii și mănăstiri

Data:

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat vineri că este pregătită să-i sprijine pe refugiații din Ucraina cu alimente, haine, obiecte de necesitate și cu locuri de cazare în parohii și mănăstiri.

„Ne-am mobilizat de la prima oră. Avem rezerve de alimente, haine și obiecte de necesitate, pe care le putem oferi la cerere refugiaților care vor să rămână. Dar clericii locali ne informează că, deși prin Vama Siret trece puhoi de lume, nu rămâne nimeni”, a anunțat părintele Alexandru Flavian Sava, consilier eparhial, citat de Basilica.ro.

Potrivit Arhiepiscopiei Sucevei, eforturile de primire a refugiaților sunt coordonate de autorități, iar Biserica va interveni în momentul în care i se va cere ajutorul. Pentru cei care vor să rămână, arhiepiscopia poate pune la dispoziție casele parohiale nelocuite din nordul eparhiei și spații de cazare în mănăstiri.

„Clerul misionar din eparhia Sucevei și Rădăuților, care va asigura asistență religioasă la cerere pentru refugiați, a avut deja o ședință de instruire joi”, a mai spus părintele Alexandru Flavian Sava.

În apropierea punctului vamal Siret, este instalat un birou de asistență, unde preoții vorbitori de limbă ucraineană și tineri voluntari, vor oferi consultanță solicitanților, pachete cu alimente și apă.

Cei care doresc să ajute financiar au la dispoziție următorul cont: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014.

Citește și: Peste 3.000 de refugiaţi ucrainieni ar putea fi cazaţi în județul Maramureş

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Cu o experiență de peste 25 de ani în presa locală și națională, a condus mai multe redacții de ziare și televiziuni locale. A câștigat mai multe premii ca regizor de documentar și două burse de jurnalism în SUA – Marshall Memorial Fellowship (2010) și Rosalynn Carter Fellowships for Mental Health Journalism (2010 - 2011). A fost inclusă în Enciclopedia Personalităților din România “Who is Who in Romania”, Ediția a IV-a, 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Ucraina acuză Rusia că a atacat în timpul armistițiului de Paște

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat, sâmbătă, Rusia că...

Vladimir Putin ordonă un armistițiu de Paște. Rusia oprește temporar acțiunile militare

Federația Rusă oprește toate acțiunile militare de vineri, 19...

AKTUAL24 | Familiile ofițerilor ruși, evacuate din Crimeea. Se intensifică măsurile de securitate în Sevastopol

În ultimele zile, familiile ofițerilor superiori ai Flotei ruse...