Arhitectul care a proiectat Bazinul Olimpic din Pitești acuză că reabilitarea l-a transformat într-o „butaforie brutală şi scumpă”

Data:

Mihail-Naum Teodorescu, arhitectul care a proiectat Bazinul Olimpic din Pitești, inaugurat în 1984, critică lucrările de modernizare şi eficientizare energetică derulate de Primărie cu bani europeni, numindu-le „intervenţii brutale” sau chiar „iresponsabile”. Acesta spune că instituția că nu l-a consultat atunci când a elaborat proiectul de modernizare a bazinului.

Autori: Liviu Ionescu, Sorin Simion

Și filialele din Argeș și Vâlcea ale Ordinului Arhitecților, respectiv Uniunii Arhitecţilor din România, au sesizat în scris Primăria Pitești încă din 11 iulie anul acesta că arhitectul Mihail-Naum Teodorescu trebuia să fie consultat și că reabilitarea Bazinului Olimpic nu este una corespunzătoare, dar primarul Cristian Gentea  și ceilalți oficialii din Primărie nu au răspuns nici până acum.

„E o butaforie, e revoltător!”

„Este, de fapt, o remodelare și nu o reabilitare a Bazinului Olimpic Pitești. În primul rând, este vorba de o schimbare a raporturilor volumetrice. Acest volum arhitectural beneficia de o repetabilitate a unei travee pe verticală. În acest moment, după reabilitare, apar elemente diferite. Apar două orizontale care sunt amplasate la nivelul aticului și al terasei de solarizare.

La intrarea principală, cele patru lamele înclinate beneficiau de niște goluri circulare ce au dispărut, fiind îmbrăcate acum în alucobond. Iar acest alucobond nu face altceva decât să ascundă finisajul din piatră de travertin, care nici măcar nu a fost îndepărtat ca să putem face o expertiză din punct de vedere structural.  S-ar putea ca în spatele acestor finisaje de travertin neîndepărtate să fie fisuri care să pună în pericol întregul obiectiv.

Citește și: 10 sfaturi practice pentru a reduce facturile la energie

Plus că s-au produs demolări la nivelul terasei de solarizare, ceea ce nu cred că este oportun în cazul unei lucrări de arhitectură care ar trebui să intre în patrimoniul național”, a explicat pentru presshub.ro  arhitectul Mihail-Naum Teodorescu.

Acesta susține că lucrările de modernizare au transformat clădirea într-o butaforie.

„Sincer să fiu, ce văd acum la Bazinul Olimpic Pitești este o arhitectură butaforică, ce anvelopează o clădire, dându-i o față. Însă nu știm dacă în spatele acestei butaforii, elementele structurale sunt integre sau nu. Ceea ce se întâmplă este revoltător.

M-aș fi bucurat dacă cei din Primăria Pitești m-ar fi contactat ca proiectant inițial, măcar pentru faza de întocmire a temei de proiectare pentru reabilitarea Bazinului Olimpic. Așa ar fi fost de bun simț. Sunt multe modificări făcute fără acceptul meu ca proiectant inițial al Bazinului Olimpic Pitești”, spune arhitectul Mihail-Naum Teodorescu.

„Intervenţii brutale şi iresponsabile”

Mai mult, arhitectul Teodorescu consideră că intervenţiile făcute asupra Bazinului Olimpic din Piteşti depăşesc chiar limita unei butaforii inofensive. Acesta numeşte intervenţiile asupra operei sale ca fiind „brutale, atât la partea conceptual-estetică, cât şi la cea funcţională”.

Cât despre eficientizarea termică a clădirii, scop în care municipalitatea din Piteşti a accesat fonduri europene, „părintele” Bazinului Olimpic din Piteşti o consideră doar  „o aşa-zisă eficientizare”.

În realitate, ar fi vorba doar „o remodelare, prin schimbarea portalurilor de tâmplărie din inox cu tâmplărie din aluminiu, aplicarea de termo sisteme şi placări cu plăci aluminiu compozit bond peste finisajele existente ale construcţiei”.

Citește și: Au reînceput lucrările la prima grădiniţă construită cu fonduri europene în Galaţi

Lucrări costisitoare, cu finalitate pusă sub semnul întrebării

Semnat în data de 30 mai 2019 la Piteşti, proiectul de modernizare a Bazinului Olimpic a fost unul dintre cele mai mari proiecte asumate de municipalitatea din Piteşti, cu o valoare de 16,5 milioane lei, din care contribuţia Uniunii Europene este de 11,6 milioane lei.

Conform contractului, lucrările ar fi trebuit finalizate în 21 de luni de la începerea lucrărilor, adică în iunie 2022, dar nu sunt gata nici acum. De vină este, în opinia primarului Piteştiului, Cristian Gentea, proiectarea, care ar fi fost făcută „din birou, de la Iaşi”, de o formă din localitate, care nu ar fi cunoscut realitatea din teren, de la Piteşti. Firma care a făcut proiectarea este Avensa Consulting SRL din Iași.

„Constructorul mi-a explicat că sunt foarte multe lucrări care nu au fost prinse în proiect. Eficiență energetică înseamnă panouri cu termo-sistem și toate ferestrele înlocuite. Pe toată partea de sus care susține acoperișul, partea metalică, sunt locuri ruginite deja. Inițial, zona asta (tavanul clădirii – n.n.) a fost acoperită cu niște PVC-uri, care s-au deteriorat în timp și au fost date la o parte.

Constructorul mi-a spus că partea aceasta nu face parte din proiect… a făcut un raport care mi-a arătat fața reală a acestei clădiri”, declara primarul Gentea în februarie 2021, care mai spunea că va solicita suplimentarea valorii proiectului, în limita celor 15 procente permise (în jur de maximum două milioane de lei), date fiind lucrările suplimentare necesare, dar neprinse în proiectul iniţial.

N-a făcut-o, însă, după cum ne-a informat ADR Sud Muntenia, aşa că lucrările suplimentare despre care vorbea acum mai bine de un an şi jumătate au fost făcute cu bani de la buget.

Citește și: ANALIZĂ Unde s-a dus miliardul dat de UE Primăriei din Iași?

Fireşte, termenul contractual a fost depăşit deja, dar primarul Cristian Gentea e optimist şi crede că acestea vor fi gata, totuşi, până la finele anului în curs: „Totul decurge conform așteptărilor: până la sfârșitul anului, lucrările vor fi finalizate. După îndelungi așteptări, începând cu anul 2023, vom avea Bazinul Olimpic la standarde internaționale!”, a transmis primarul.

 Mihail-Naum Teodorescu a fost șef de proiect al Bazinului Olimpic Pitești. Pentru realizarea Bazinului Olimpic din Pitești, inaugurat în 1984, Mihail-Naum Teodorescu a fost recompensat în 1985 cu Premiul Uniunii Arhitecților din România, iar în 1989 cu o distincție specială la concursul internațional „IAKS” organizat în R.F.G.

surse foto: ArgesulOnline.ro, Primăria Piteşti

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

dg-regio
dg-regio
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Peste 1100 de titluri, peste 90 de cărți-eveniment, 32 de lansări – Humanitas la Gaudeamus

Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior vă așteaptă la...

O asociație de proprietari din Iași vrea să închidă biroul Raiffeisen și Mega Image-ul de la parter

Președintele Asociației de Proprietari Ștefan cel Mare și Sfânt,...

Die Welt: Spaţiul Schengen are cu totul alte probleme decât România şi Bulgaria

Nu doar Croaţia, ci şi Bulgaria şi România voiau...