Bucureștiul și Varșovia și-au disputat statutul de partener favorit al SUA în Europa Centrală și de Est. Până la summitul NATO de la Varșovia, din iulie 2016, cele două țări păreau să meargă umăr la umăr.
Dintre țările membre NATO și UE, Ucraina are cea mai lungă graniță cu România, 613,9 km. Pe locul al doilea, după România, este Polonia, cu 542,39 km. De fapt, Polonia, Slovacia, Ungaria au toate împreună frontiere cu Ucraina de 777,94 km lungime.
Dintre vecinii din NATO și UE, România este situată cel mai aproape de principalele teatre de operațiuni din 2022, Herson și Donbass. Iar în perspectivă, România este cea mai apropiată țară NATO de principalele fronturi din 2023, adică de Crimeea, Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk.
Poate că este prea devreme pentru a vorbi despre consecințele pentru România ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Ele depind de felul în care se va termina acest război. În cazul înfrângerii Ucrainei, România va face parte dintr-un lanț de state central-europene aflate în linia întâi chemate să apere lumea euroatlantică.
România va fi în clubul occidental, chiar dacă pe falie, simțind amenințarea directă a Rusiei și setându-și viața politică, socială, economică, culturală în așa fel încât ea să poată face față amenințărilor de securitate. O situație ideală pentru elita militară a României cu origini înainte de 1989, în instituțiile ceaușiste.
În cazul unei victorii ucrainene, amenințarea rusească la adresa securității României o să dispară. În mod paradoxal, acesta din urmă nu e chiar scenariul care stârnește entuziasm la București.
Profilul regional al României
În cele aproape 11 luni scurse de la declanșarea invaziei, România n-a putut să-și fructifice aceste atuuri importante, astfel că Polonia și Țările Baltice au devenit actorii cei mai importanți ai lumii euroatlantice, la granița de est a acesteia.
Care să fie explicația faptului că profilul acestor state în regiune s-a consolidat în ultimul an? Iar profilul Bulgariei și României a devenit tot mai puțin relevant.
Care e sursa atitudinii față de Ucraina? Aceasta ține de istoria relației bilaterale, mai ales din ultimele zile ale Uniunii Sovietice și apariției statului ucrainean independent, toamna lui 1991.
Dar ostilitatea față de ucraineni coboară în timp, la începutul secolului XX. Atunci au fost campanii finanțate de guvern, duse prin instituții de cultură care au jucat un rol fundamental în fondarea României Mari, împotriva ucrainenilor (denumiți diferit, ruteni, maloruși etc., în funcție de regiune).
Mai ales împotriva celor din Imperiul Austro-Ungar. Nu întâmplător acum izbucnește această campanie. Franța și Rusia lucrau la a scoate România din alianța cu Puterile Centrale. Energiile Bucureștiului se orientau spre provinciile cu populație românească din Austro-Ungaria, unde trăiau și ucraineni, care se bucurau de încrederea și sprijinul Vienei.
Astfel, campaniile duse astăzi în presa din România împotriva Ucrainei, unde sunt avansate mai toate narațiunile rusești, promovate de Kremlin, au rădăcini adânci în istorie. Presa românească de acum 120 de ani purta, la rândul ei, alimentată de autorități, campanii de presă împotriva ucrainenilor.
Dar să ne întoarcem în timp mai aproape de noi, în zilele care au precedat prăbușirea Uniunii Sovietice.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
[…] Poate că este prea devreme pentru a vorbi despre consecințele pentru România ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Ele depind de felul în care se va termina acest război. În cazul înfrângerii Ucrainei, România va face parte dintr-un lanț de state central-europene aflate în linia întâi chemate să apere lumea euroatlantică, scrie PressHub […]