”Armata de teracotă” a primului împărat chinez, expusă în premieră națională la Complexul Muzeal Arad

Data:

spot_img

Replici fidele ale unor statui descoperite în secolul trecut, care formează „Armata de teracotă” a primului împărat chinez, vor putea fi admirate în premieră naţională la Complexul Muzeal Arad până în primăvara anului viitor, în cadrul unei expoziţii internaţionale organizată împreună cu un muzeu din Ungaria.

Reprezentanţii muzeului arădean au declarat, luni, pentru Agerpres, că statuile au fost aduse din China, dar anterior au foste expuse Muzeul „Móra Ferenc” din Szeged, de unde au ajuns la Arad.

Expoziţia „Soldaţii de teracotă – Armata nemuritoare a primului împărat chinez” va fi deschisă pentru public vineri şi va putea fi vizitată până în aprilie 2025.

Citește și: Colecţia permanentă “Corneliu Baba”, într-o nouă perspectivă la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara

„Războinicii de teracotă aduşi la Arad sunt replici fidele, ca mărime, formă şi detalii, ale unor statui originale din cadrul celebrei armate de teracotă, îngropată lângă mormântul primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang (259 î.Hr. – 210 î.Hr.). Vom expune 45 de războinici şi doi cai, la mărimea naturală, toate aceste piese realizate din lut fiind pentru prima dată în ţara noastră. Armata de teracotă reprezintă cea mai semnificativă descoperire arheologică a celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut”, a declarat directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad, Bogdan Blaga.

Expoziţia va putea fi vizitată în spaţiul muzeului din Palatul Cultural, iar biletul va costa 11 lei pentru adulţi, 2 lei pentru copii şi 1 leu pentru grupuri de elevi, preşcolari sau studenţi.

Citește și: Alegerile prezidențiale din România, dominate de protecționism și naționalism

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Complexul Muzeal Arad / Facebook)

PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

Arheologii susțin că au descoperit misterul Stonehenge | Aktual24

Arheologii susțin că au descoperit misterul Stonehenge. Structura a...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...