Că ești sau nu adept al monarhiei, trebuie să îi recunoaștem răposatei Regine a Angliei, Elisabeta a II-a, calitatea regală de a-și ține gura.
Câte ocazii nu i-au dat prim-miniștrii ei, opinia publică internațională și mai ales familia să iasă în public și să spună chestii pe care mai târziu le-ar fi regretat. Cu toată lipsa de educație care i s-a reproșat adesea, Regina a stăpânit perfect arta de a reprezenta cu mănuși un popor.
Cam la asta mă gândeam când în România am citit pe Facebook despre un fost ministru înșelat de un negustor de cafea, a cărui reputație era bazată tocmai pe calitatea produselor și pe onestitate. Un astfel de atac riscă să clatine și pe un Elon Musk, darmite o prăvălie de cartier.
Gestul fostului ministru este reprobabil din mai multe motive.
Primul ar fi că micile întreprinderi private, plătitoare de taxe, care dau de lucru, care sprijină economia trebuie protejațe de politicieni cu dinții și cu unghiile.
Acuzații de necinste, de înșelat la cântar, de băgat pe gât produse cu forța pot avea efecte nefaste asupra unei mici intreprinderi, până la faliment, lucru extrem de păgubos pentru economia românească minată de munca la negru, de câștiguri nedeclarate, de furt.
Când un politician acuză public de hoție un mic comerciant, cum să mai dregi onoarea nereparată?
În al doilea rând, este vorba de diplomație. O persoană publică are datoria de a-și înghiți frustrările personale, umorile de moment pentru The Greater Good, o scriu așa ca să nu sune atât de bombastic precum «binele general».
Dar în fond, despre asta este vorba, despre binele tuturor înaintea banilor pierduți și a orgoliului rănit de a fi tratat de naiv.
Probabil că așa s-a simțit persoana în chestiune când a văzut acasă factura, drept pentru care s-a dus direct pe Facebook, tribunalul suprem al micilor păcăliți, ca să își facă dreptate.
Un ministru, un profesor, un artist (lista este lungă), trebuie să își controleze bine ieșirile, postările, convingerile și practicile personale care îi pot afecta imaginea pe termen lung sau definitiv.
Ca migrant în Canada nu e zi în care să nu mă întreb dacă originea, limba, religia, sexul nu sunt cumva factori pentru care nu sunt invitată tot atât de des precum colegii mei nativi la festivaluri, mese rotunde, televiziune.
Dar cui să te plângi pe Facebook ? Cui ar fi destinat acest discurs? Cine mi-ar face dreptate? Pe cine aș înfiera exact?
În al treilea rând este vorba de spirit civic. Dincolo de dimplomație și grija bunului comun de care ești însărcinat prin funcția și încrederea acordată de popor, și care continuă să te bântuie și după ce termini mandatul, este mai mult vorba despre sfântul civism.
Despre bani nu se vorbește în public, fie că îi ai, fie că nu îi ai. Banii sunt o chestiune tot atât de discretă ca religia și dragostea. Chestii private.
Spiritul civic îți dictează când și cât să dezvălui din viața privată, mai ales când ești persoană publică.
Discreția esta una din calitățile de bază ale oricărei persoane, nu numai a unui politician, iar masculinul include aici la greu și femininul. Nu pledez pentru optimism și lauda deșănțată. Și totuși!
Ca profesor am învățat un lucru care mă servește mai bine decât tehnica umilinței în care am crescut. În afara câtorva elevi care erau favoriții profesorilor, restul erau tratați de boi și vaci. Numai că asta nu face pe nimeni inorog peste noapte. Toleranța este mai bună ca umilința, discreția mai bună că bășcălia.
Una din soluțiile de compromis pentru fostul ministru ar fi fost să contacteze comerciantul în chestiune și să reglaze împreună amiabil diferendul.
Un comerciant trebuie să afișeze corect și clar numele, calitățile și mai ales prețul unui produs. Iar un om politic cînd primește ceva pe gratis nu trebuie să creadă că i se cuvine.
Corect ar fi fost să refuze ce nu a plătit. Din analele cumpărării ibricelor, nici un recipient nu vine cu cafeaua, tot așa cum o oală de supă nu vine cu găina, iar o tigaie nu vine cu slănina.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
