Artista care a pictat pereții Spitalului de Copii | Viața Liberă

Data:

spot_img

Artista care a pictat pereții Spitalului de Copii. Miruna Cărăușu este o artistă gălățeancă, care din dragoste pentru copii, voluntar, prin artă a încercat să însenineze zilele micuților pacienți.

În februarie 2018, cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri, am publicat la Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos” cartea „Arta gălățeană feminină”, în care am prezentat 100 de artiste plastice care s-au născut în municipiul Galați și în localitățile județului, precum și pe cele care au venit de pe alte meleaguri ale țării și s-au stabilit în cetatea dunăreană după terminarea studiilor universitare.

Citește și: Cutremurul de pe burse, avertisment sau panică nejustificată? Ce prevăd analiștii

Miruna Cărăușu nu se află printre acestea, deoarece a început să expună la Saloanele filialei locale abia spre sfârșitul lui 2017 și s-a impus atenției publice în anii următori.

În prezent, artista are o activitate expozițională și didactică aflată sub semnul dinamismului, responsabilității și totalei dăruiri.

Artista și-a descoperit talentul în școala generală

Născută în Galați în 26 aprilie 1980, în familia inginerului Constantin Cărăușu și a Floricăi Cărăușu, artista a manifestat aptitudini pentru desen încă din școala gimnazială.

A fost încurajată de părinți și în toamna lui 1995 a fost admisă la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, secția pictură monumentală, clasa profesoarei Gabriela Georgescu, pentru care artista de astăzi are profunde sentimente de recunoștință, fiindcă i-a șlefuit talentul, a îndrumat-o și a ambiționat-o să lucreze mult, astfel că a obținut rezultate notabile la olimpiadele și concursurile școlare, iar în ultimul an de liceu (1999) s-a clasat pe locul al II-lea la Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei, secțiunea Arte Plastice, specializarea Pictură, reuşită care i-a favorizat intrarea la facultate fără examen de admitere.

Citește și: Vila lui Sorin Oprescu din Primăverii a fost confiscată de stat

A optat pentru Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, pe care a absolvit-o în 2003, la secția Artă Murală.

La aceeași universitate a obținut în 2020 doctoratul în Arte Vizuale, cu teza „Rolul imaginii digitale în educația artistică a copiilor”.

Continuarea în Viața Liberă

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: viata-libera.ro)

spot_imgspot_img
Viața liberă
Viața liberă
Viața liberă este un ziar cotidian independent din Galați, fondat în decembrie 1989, care a apărut pe piață neîntrerupt de atunci. Versiunea online a ziarului are în medie 400.000 de vizitatori unici pe lună, subiectele abordate în ambele medii fiind cele cu impact social major, atât local, cât şi naţional şi internaţional, inclusiv cele de interes pentru diaspora. Publicaţia susţine proiectele şi iniţiativele benefice comunităţii din care face parte de 32 de ani.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...