11 septembrie 2001 rămâne în istorie ca o zi neagră ce a şocat lumea occidentală prin atacurile horor lansate de 19 terorişti Al-Qaida, pulverizând simbolurile definitorii ale Americii. Atacurile lansate de cei 19 terorişti în data de 11.9.2001, prin felul în care s-au desfăşurat şi prin ţintele avute, au fost pline de simboluri şi mesaje terifiante: veţi pieri fulgerător, fără să vedeţi cum din cer vă vine moartea iar ARMELE NOASTRE vor fi chiar TEHNOLOGIILE VOASTRE!
Câteva mii de civili au fost ucişi pe teritoriul Statelor Unite, fără ca America să poată face ceva pentru ei, creând haos în zonele afectate.
Autor: Camelia Matache
Astăzi, Afganistanul este în pragul unei crize umanitare de amploare, la 20 de ani după acele atentate sângeroase şi după ce trupele NATO s-au retras de pe teritoriul său – un teritoriu pe care, în permanenţă, s-au adăpostit grupările teroriste jihadiste, protejate de relieful muntos înalt şi inaccesibil. Astăzi asistăm la o reîntoarcere la putere a celor alungaţi la scurt timp după intrarea aliaţilor occidentali în urma atentatelor de la 11 septembrie.
Dacă în urmă cu 20 de ani insurgenţa afgană, cunoscută ulterior ca Talibană, lupta echipată rudimentar, acum are toată tehnologia lăsată de armata SUA pentru armata şi guvernul afgan: pe lângă aeronave şi elicoptere de atac, tancuri şi armament de artilerie, talibanii dispun acum de 162.000 de echipamente de transmisiuni şi de IT, peste 16.000 de aparate pentru vedere nocturnă şi drone scann eagle care sunt drone de luptă – aceste tehnologii inteligente pentru luptă fiind mult mai periculoase decât cele convenţionale.
Activarea articolului 5 al NATO. Armata României se alătură aliaţilor în lupta contra terorismului
Aceasta este ziua în urma căreia s-a activat articolul 5 din tratatul NATO şi a dus la descinderea trupelor ei militare pe teritoriul afgan pentru eliminarea pericolului reprezentat de Al-Qaida şi Osama bin Laden. Aceste evenimente au reprezentat, totodată, fereastra de oportunitate pentru România în a arăta organizaţiei de securitate euro-atlantice că ţara noastră merită să fie primită în cadrul ei, că militarii săi, de pe toate palierele ierarhice, corespund standardelor occidentale în operaţiunile militare. Recent instruiţi în tacticile de luptă americane de la acea dată, militarii români s-au adaptat rapid la noile cerinţe. Cu toate că armata română nu era un partener oficial al NATO, performanţele ei au fost rapid recunoscute de americani, cele din zona de intelligence a armatei fiind considerate excepţionale.
Performanţele armatei române şi în special ale serviciul ei de spionaj în Afganistan au fost decisive pentru primirea României în NATO
Serviciul de intelligence al armatei române a reuşit în Afganistan să obţină informaţii vitale pentru operaţiunile militare din zonă, într-o ţară musulmană în proporţie de aproape 100%, cu o populaţie potrivnică oricărui tip de dominaţie externă şi acoperită în cea mai mare parte de un relief ostil operaţiunilor militare clasice – relief care era o mare necunoscută pentru toţi militarii alianţei, dar care era bine cunoscut de grupările islamice jihadiste. Munţii înalţi şi stâncoşi ce depăşesc şi 7000 de metri au fost „aliatul perfect” pentru operaţiunile de gherilă ale celulelor din gruparea teroristă Al-Qaeda şi ale insurgenţilor talibani împotriva trupelor SUA şi ale aliaţilor săi.
Talibanii la puterea Afganistanului – un eşec al managementului politic care nu a ţinut cont de informaţiile militare primite din teritoriu
Din toate informaţiile care ies la iveală în ultima perioadă, aflăm din nou că nu doar în România ci şi în SUA, politicienii au obiceiul de a ignora informaţiile primite de la structurile responsabile cu analiza problemelor de securitate naţională şi cu informarea decidenţilor politici asupra lor.
Ignorarea acestor informaţii de către decidentul politic care le primeşte duce la rezultatul pe care îl vedem acum în Afganistan şi pentru care decidentul politic nu îşi asumă niciodată responsabilitatea deciziei sale, ascunzându-se în spatele declaraţiilor politice precum că el nu ar fi fost informat.
Mario Balint, Jurnalist de război de la Radio România Actualităţi care timp 18 ani, o dată sau de mai multe ori pe an, a mers în teatrul de operaţiuni din Afganistan, cunoaşte bine situaţia de acolo, tot ceea ce s-a întâmplat şi confirmă şi el ceea ce presa internaţională a scris cu privire la faptul că serviciile militare de informaţii ale trupelor NATO cunoşteau şi au avertizat decidentul politic de la Casa Albă cu privire la căderea Kabulului în mâna talibanilor în cazul retragerii trupelor militare din zonă.
Chiar el personal, ca jurnalist care se plimba printre oamenii simpli iar aceştia vorbeau dechis cu el, fără teamă, a sesizat foarte devreme starea de spirit a oamenilor afgani cu privire la trupele militare străine de pe teritoriul lor.
„Este foarte important să stai de vorbă cu oamenii pentru că aşa simţi pulsul societăţii şi primeşti semnale pe care militarii nu le primesc”, a spus jurnalistul în cadrul unei conferinţe având în centrul dezbaterii situaţia dramatică în care se află acum populaţia din Afganistan dar şi provocările de securitate ale statelor din jur şi ale Uniunii Europene, acestea riscând să se confrunte cu un nou val de refugiaţi dacă o criză umanitară va cuprinde populaţia greu încercată a acestei ţări. El însuşi a fost unul dintre foarte puţinii jurnalişti prezenţi în zonă care a pus la îndoială încă din 2002 o victorie în Afganistan asupra talibanilor, motiv pentru care a atras asupra lui foarte multe critici pentru afirmaţiile pe care le-a făcut în articolele publicate şi în corespondenţele transmise. Iar realitatea zilelor de azi arată că a avut dreptate.
În cadrul conferinţei „Afganistan – tragedia unui popor” jurnalistul a vorbit despre mai multe lucruri care pentru el au constituit semnale puternice că situaţia nu este una aşa de victorioasă cum o prezentau responsabilii cu presa din birourile oficialilor politici ai SUA şi UK.
Ca un fin observator al nuanţelor, Mario Balint a detectat primul semnal al unei posibile greşeli încă din 2002, când primele comunicate de la aceste birouri de presă care spuneau că „talibanii au fost alungaţi de la putere” – o afirmaţie foarte corectă – au fost înlocuite cu „talibanii au fost înfrânţi”. Acest mesaj înlocuitor al primului, din punctul de vedere al jurnalistului de război, nu corespundea realităţii din teren. Faptul că talibanii s-au retras, luptătorii au plecat acasă, au intrat în adormire iar comandanţii au fugit în Pakistan şi de acolo au organizat rezistenţa nu însemna o înfrângere a lor.
Un alt semnal puternic l-a sesizat cu ocazia realizării primului reportaj în Kandahar. Şoferul microbuzului pe care jurnalistul l-a închiriat pentru a ajunge în oraş i-a pus o întrebare surpriză: „Au fost britanicii, aici în Afganistan, au plecat; au fost ruşii, au stat 10 ani, au plecat… Voi cât puteţi să staţi?! Veţi sta 10 ani şi voi … veţi sta 20… şi?! Veţi pleca! Noi vom râmâne tot aici!”. Jurnalistul român crede că această afirmaţie spune ceva cu privire la relaţia afganilor cu străinii – ei sunt bine-primiţi ca oaspeţi, dar să nu stea foarte mult şi să nu încerce să-şi schimbe statutul de oaspete în alt tip de statut.
Mario Balint a vorbit despre mai multe semnale pe care jurnaliştii le sesizau, privind atitudinea localnicilor faţă de trupele străine aflate pe teritoriul lor. Iar toate aceste semnale arătau un singur lucru: că americanii şi aliaţii săi nu i-au cucerit pe afgani, că mai devreme sau mai târziu se va produce o răsturnare de situaţie.
Întoarcerea talibanilor a fost previzibilă pentru cei aflaţi în teatrul de operaţii din Afganistan, ei se aşteptau la asta. Ofiţerii de informaţii ai armatei şi forţele speciale aflate acolo cunoşteau foarte bine situaţia şi au trimis rapoarte către decidenţii politici. Însă aceştia nu au ţinut cont de ele, au decis să facă ceea ce este în avantajul lor politic personal – a explicat Mario Balint.
Jurnalista Belqis Rashha din Afganistan: în două luni oamenii au sărăcit atăt de mult că îşi vând lucrurile din casă, pentru mâncare, pe străzi se vând copii mici
Această declaraţie, alături de faptul că oamenii sunt omorâţi pe stradă fiind spânzuraţi în copaci şi lăsaţi acolo să atârne, sub pretextul că sunt hoţi, dar de fapt identitatea lor nu e cunoscută de localnicii din oraş precum şi cea privind tăierea mâinii de la încheietură pentru cei care fură au fost cele mai tulburătoare declaraţii făcute de jurnalistă.
Persoanele care au lucrat prin birourile instituţiilor afgane , deşi li s-a impus să stea acasă, acum sunt chemate cîte o zi la muncă unde sunt fotografiate. Se doreşte crearea unei baze de date cu toate aceste persoane dar nu se ştie pentru ce. Acest lucru stârneşte panică în rândul acestor persoane, ele simţindu-şi viaţa ameninţată.
„Eu am fost chemată o zi la muncă la birou şi acum au început talibanii să vină la orice birou de stat să fotografieze pe cei care au fost angajaţi actual sau trecut ca să facă o bază de date. Nu ştiu cu ce scop vor face chestia asta, iar asta crează o panică şi o nesiguranţă”, a declarat jurnalista.
Întrebată despre protestele femeilor şi în special ale celor care au lucrat în justiţie şi dacă ele mai au vreun drept, jurnalista a răspuns : „Talibanii zic că tot ce fac ei este ceea ce zice coranul : dacă Coranul zice că o femeie poate să fie prim-ministru sau şef la un institut, sau orice spune, noi respectăm; dar în momentul de faţă nu scrie nicăieri nici în Coran, nici în Islam că femeia poate să facă ceva. Momentan, femeile nu au nici un drept.”
Talibanii, pentru a păcăli opinia publică internaţională că respectă drepturile femeilor, au angajat 3-4 prezentatoare femei la televiziunile din ţară, dar totul este doar de faţadă pentru că, în realitate, femeile nu mai au drepturi.
În universităţile particulare, căci doar acolo se mai ţin cursuri, sălile au fost împărţite în două cu ajutorul unei pânze pentru ca femeile să stea într-o parte iar bărbaţii de cealaltă parte a perdelei. Spitalele nu mai au nici minimul necesar pentru acordarea asistenţei medicale. Oamenii sunt disperaţi şi pentru că vine iarna şi mulţi dintre ei dorm pe bănci, pe afară pentru că nu mai au unde să stea, iar iernile sunt cumplit de aspre în Afganistan.
Militarii care au învăţat şi s-au instruit ani în şir pentru acestă meserie, în prezent vând fructe în piaţă iar despre comandanţii lor şi toţi cei care au avut diferite funcţii nu se mai ştie nimic deoarece aceştia au fugit, nu se ştie unde.
Acestea au fost câteva dintre relatările jurnalistei afgane care, în prezent, îşi simte viaţa pusă în pericol din cauza măsurilor şi restricţiilor sociale impuse de regimul taliban.
Afganistanul – în pragul unei crize umanitare care va genera noi valuri de refugiaţi
Experţii pe probleme de securitate naţională şi internaţională din Uniunea Europeană se aşteaptă la noi valuri de refugiaţi. Premierul Ungariei şi cel al Serbiei se pregătesc să facă faţă unui val de refugiaţi din Afganistan. „Ungaria și Serbia își vor uni forțele pentru a opri potențialele valuri de migrație și pentru a proteja Europa, inclusiv Germania, unde se află mulți dintre migranți, a declarat miercuri premierul Viktor Orbán, după discuții cu omologul său sârb, Ana Brnabic”, a scris publicatia Hungary Today pe 8 septembrie după întâlnirea celor doi premieri care se aşteaptă ca ţările lor să fie tranzitate de 4 milioane de afgani, în drumul lor către Europa Occidentală.
Însă aceste 4 milioane de persoane nu pot ajunge pe jos până în Uniunea Europeană deoarece au de străbătut 6-7 mii de km şi au de traversat inclusiv zone cu conflicte armate,iar pentru ca ele să ajungă aici este nevoie de infrastructură şi logistică de transport, sunt de părere unii analişti.
Cazarea refugiaţilor –prima problemă cu care se confruntă ţările gazdă
Primirea refugiaţilor în centrele de cazare este doar un beneficiu temporar acordat acestor persoane. După expirarea termenului, ei trebuie să părăsească acel spaţiu de cazare.
UNHCR (Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi) recomandă statelor din Europa Centrală şi de Est să acorde facilităţi pentru refugiaţi pentru a avea un spaţiu de locuit în principalele oraşe, în afara spaţiilor din centrele de primire a refugiaţilor.
Pentru acordarea acestor facilităţi, UNHCR recomandă statelor ca ele să solicite autorităţilor locale să scutească pe solicitanţi de la a prezenta dovezi privind naţionalitatea, domiciliul anterior şi înregistrarea lor oficială ( „Integrarea refugiaţilor şi utilizarea indicatorilor: dovezi din Europa Centrală,” – raport al UNHCR din 2013, p.98).
Statele cu democraţie consolidată, precum Germania, au ajuns să plătească proprietarilor de hoteluri sume importante de bani pentru a asigura cazarea refugiaţilor iar unele asociaţii umanitare care sprijină integrarea refugiaţilor încheie parteneriate cu agenţiile de imobiliare.
Conform unor convorbiri dintre premierul Ungariei şi cel al Serbiei din luna septembrie, cele două ţări se pregătesc să facă faţă unui val de 4 milioane de refugiaţi din Afganistan către Europa.
Refugiaţii găsesc sprijin la Oficiile pentru migrare, ONG-uri, organizaţii şi firme înfiinţate de conaţionalii lor în UE
În afara autorităţilor din statele în care ei ajung, refugiaţii şi solicitanţii de azil găsesc sprijin la numeroase fundaţii sponsorizate de diferite entităţi juridice private din întreaga lume.
Pe site-ul UNHCR apar ca parteneri din sfera privată companii din toată lumea. De asemenea, în afară de companii există un număr impresionant de asociaţii de caritate care primesc bani din sfera privată pentru integrarea refugiaţilor în statele în care ei ajung.
Prin serviciile oferite de aceste asociaţii, refugiaţii sunt învăţaţi cum să-şi dezvolte abilităţile pentru a intra pe piaţa muncii dar şi pentru a-şi deschide propriile lor afaceri.
Pe site-ul startupmigrants.com se arată că, în Uniunea Europeană, 21% dintre start-up-uri sunt înfiinţate de migranţi dintre care 36% sunt din afara UE şi că business-urile conduse de migranţi sunt cu 50% mai dispuse să angajeze alţi migranţi. În Suedia, 95.000 migranţi au creat 300.000 de joburi.
În plus, în ţările principale de destinaţie ale migranţilor din Orientul Mijlociu s-au format comunităţi bine închegate ale acestora, în care o parte dintre aceşti migranţi şi-au deschis afaceri deschise ori ONG-uri prin care se implică în ajutarea noilor sosiţi.
Grupurile pentru drepturile omului au solicitat Uniunii Europene să își sporească sprijinul pentru refugiații care încearcă să fugă din Afganistan şi mai mai multe grupuri de refugiați au acuzat blocul comunitar că nu a făcut suficient pentru a-i ajuta pe cei care trăiesc cu frică de guvernarea talibanilor.
Grupurile au avertizat că 18 milioane de persoane au nevoie urgentă de asistență umanitară în Afganistan – aproape jumătate din populație – și că mii doresc încă să părăsească țara arată euronews.com.
Statutul de refugiat se încheie o dată cu primirea cetăţeniei din partea statului care l-a acceptat ca refugiat – aceasta însemnând inclusiv drepturi politice depline în UE.
Convenţia din 1951 privind Statutul refugiaţilor si Protocolul la aceasta din 1967 pun un accent deosebit pe integrarea refugiaţilor.
Statutul de refugiat acordă o serie de drepturi sociale si economice cu scopul ca acel refugiat să se integreze în ţara care i-a acordat acest statut. Aceste drepturi includ libertatea de mişcare, accesul la piaţa muncii şi la educaţie, accesul la ajutoare şi asistenţa socială, inclusiv la facilităţi medicale, posibilitatea de a dobândi şi a înstrăina proprietăţi şi capacitatea de a călători cu documente valide de identitate si călătorie. Mai mult de atât, Articolul 34 al Convenţiei cu privire la Statutul refugiaţilor prevede ca statele să faciliteze naturalizarea refugiaţilor prin urgentarea procedurilor. Naturalizarea înseamnă acordarea cetăţeniei statului gazdă iar acest lucru presupune inclusiv drepturi politice depline atât în ţară cât şi la nivel de instituţii europene, adică dreptul de a alege şi de a fi ales.
Prin dobândirea cetăţeniei ţării gazdă se recunoaşte calitatea de membru cu drepturi depline şi apartenenţa la ţara respectivă. Toate aceste lucruri sunt prezentate în broşurile emise de UNHCR pentru atenţionarea statelor asupra obligaţiilor care le revin cu privire la integrarea refugiaţilor.
Deşi nivelul de trai din Afganistan este printre cele mai reduse din lume, populaţia creşte în ritm accelerat
Conform datelor prezentate de World Population Review (organizaţie independentă din SUA fără afiliere politică) în anul 2000 erau aproximativ 21 milioane locuitori în Afganistan iar până în 2021 numărul populatiei afgane aproape că s-a dublat, ajungând la 40 milioane locuitori, natalitatea fiind extrem de ridicată, în medie de 5 copii pe fiecare femeie. Deşi un număr impresionant de afgani au emigrat din această ţară, deşi pe teritoriul ţării, de zeci de ani se desfăşoară conflicte armate, rata de creştere a populaţiei în Afganistan este una ridicată.
Problema majoră cu care se confruntă statele UE când primesc refugiaţi este dată de absenţa documentelor de identitate la un număr foarte mare dintre ei.
Persoane care provin din cu totul alte ţări se dau drept refugiaţi din calea războiului.
La fel s-a întâmplat spre exemplu, în 2015, când 70 de membri ai organizaţiilor teroriste active în Africa, în Sahel, au reuşit să pătrundă în Europa alături de migranţii care solicitau azil, scrie jurnalistul de război Mario Balint în articolul intitulat „EUROPA RECUNOAȘTE: TERORISMUL ESTE ALIMENTAT DE SĂRĂCIE ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE”.
Infiltrarea unor astfel de persoane printre refugiaţii paşnici afectează nu doar statul care îi primeşte ci afectează inclusiv pe aceşti refugiaţi, greu încercaţi atât în ţara din care fug dar şi în tara de destinaţie, din cauza imaginii şi percepţiei care se crează asupra lor, cea a unor persoane posibil periculoase.
În ceea ce priveşte refugiaţii afgani, cele mai vulnerabile persoane sunt femeile, nu doar prin statutul lor de subordonare bărbatului şi de dependenţă totală de el ci şi prin faptul că ele nu posedă documente de identitate. Se estimează că doar 6% dintre femeile afgane posedă un document de identitate iar acest lucru le face şi mai dificilă refugierea într-un alt stat. În cazul bărbaţilor se estimează că cei mai mulţi dintre ei au un astfel de document, pentru ei refugierea fiind mai facilă.
(Articol publicat în New Money, partener PressHUB în cadrul proiectului „Hub for Business Journalism”)
Camelia Matache a fost selectată pentru pentru a participa la „Hub for Business Journalism”, un proiect marca Freedom House care îşi propune să aducă un suflu nou în jurnalismul economic și de business din România. Pentru a citi mai multe astfel de articole, puteți accesa secțiunea dedicată proiectului din cadrul publicației Presshub.
Camelia Matache a fost redactor pentru Ziarul Profit și Ziarul Top. Este interesată în mod special de politici europene și naționale privind infrastructurile strategice şi mobilitatea de capital. Camelia a studiat Jurnalism în cadrul Universității din Pitești.
