Asistentă către părinții unei fetițe de 11 luni, la Spitalul Județean Focșani: „Să-mi bag p***, îi găsește dracii numai la ora asta să vină”

Data:

Zilele trecute, pe rețelele de socializare a fost postat și distribuit un mesaj din partea unei femei care reclama comportamentul unei asistente de la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani. Femeia a povestit că a mers cu fetița de nici un an la unitatea medicală, dis-de-dimineață, din cauză că avea temperatură foarte mare.

Odată ajunsă la spital, familia a fost luată în „primire” de o asistentă, care ar fi folosit un limbaj suburban. Întâlnirea cu asistenta s-a încheiat repede, cu vorbe grele pe un ton foarte ridicat, după cum a povestit tânăra care venise cu copilul la spital.

„Încep prin a vă povesti o întâmplare și pentru a arăta, încă o dată, trista realitate a Spitalului Județean de Urgență ‘Sf. Pantelimon’ Focșani, de care m-am lovit în această dimineață. Ajung la urgențe cu fetița mea de 11 luni, la ora 5:20, având febră 39,3.

Ciocănesc discret la ușă … nimic… Ciocănesc a doua oară, în continuare nimic.

Împreună cu soțul meu, hotărâm să intrăm. Dintr-o dată, se deschide o altă ușă, de unde iese o “doamnă” abia trezită din somn și evident deranjată de prezența noastră. Se uită la noi, închide ușa și spune următoarele, citez: ‘Să-mi bag pu**, îi găsește dracii numai la ora asta să vină. Ferească Dumnezeu’.

Inițial am crezut că nu aud bine, astfel i-am răspuns nedumerită: ‘Poftim?!’, ea răspunzându-mi: ‘Ce poftim? Vă găsiți doar la ora asta să veniți.’ (Menționez că toate astea țipând). Vă spun sincer că am rămas șocată, nu-mi venea să cred că se întâmplă cu adevărat.

Am amenințat-o că o voi filma

Bineînțeles, nu o să spun că noi am tăcut din gură și să înghit nesimțirea acestei femei, am reacționat, la care ea a început să țipe că va suna la poliție, încă nu ne-am lămurit pentru ce anume. Gardienii, probabil cunoscând situația, doar se uitau la noi și a fost de ajuns să înțelegem că nu e ceva neobișnuit.

Prin urmare, am amenințat-o pe dânsa că o voi filma dacă nu încetează să urle și a hotărât să închidă geamul și să tragă draperia.

Citește și: Oleg și Maria, la Sibiu. „Nu știm dacă ne putem întoarce în Ucraina. Dacă nu, unde mergem?”

Îmi pare foarte rău, pentru că știu că nu suntem singurii care trec prin așa ceva și sunt nevoiți să accepte asemenea comportamente din partea celor care nu merită nici măcar titlul pe care îl au. Prin urmare, am plecat acasă, cu un copil de 11 luni, cu temperatura de 39,3. Mulțumim Spitalului Județean.”

Cazul a ajuns și în atenția conducerii unității spitalicești, care a declanșat o anchetă internă.

‘Conducerea spitalului a aflat de ieri despre acest incident neplăcut. S-a declanșat deja o anchetă pentru a cerceta cele reclamate. Aducem la cunoștință că toleranța față de astfel de comportament este zero, iar dacă se confirmă, sancțiunea va fi drastică, mergându-se chiar până la desfacerea contractului de muncă”, se arată într-un comunicat al spitalului.

Citiți articolul integral pe Vrancea24

Citiți și: Băile Homorod, în paragină după ce s-au investit 10 milioane de euro din bani europeni

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Vrancea 24
Vrancea 24https://www.vrancea24.ro/
Publicația a reușit să se impună în conștiința publică datorită promptitudinii și calității informațiilor, precum și a jurnaliștilor care activează în cadrul publicației (cu experiență de peste 20 de ani în acest domeniu). Publicația Vrancea24.ro este urmărită nu numai în Vrancea ci și în județele limitrofe, în București și în străinătate, mai ales în țările unde trăiesc mulți vrânceni plecați la muncă (ex: Italia, Marea Britanie, Spania, Germania, Franța etc).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Premieră la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad: alegeri de rector în 2 tururi

Premieră la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, care permite...

Franța s-ar putea ciocni direct cu Rusia dacă frontul ucrainean se prăbușește

Franța s-ar putea ciocni direct cu Rusia dacă frontul...

Ce spune Comisia Europeană despre candidatura Ramonei Chiriac pe listele PSD-PNL pentru europarlamentare

Ce spune Comisia Europeană despre candidatura Ramonei Chiriac, șefa...

Înșelăciune prin metoda „spoofing”

Înșelăciune prin metoda „spoofing”, anchetată de Poliția Română, care...