Asociaţia Furnizorilor de Energie: Ultima formă a OUG 118/2021 votată în Senat şi aflată în dezbatere la Camera Deputaţilor poate duce la o creştere artificială a preţurilor de vânzare pe piaţa angro şi la lipsa unei cantităţi de energie din piaţă

Data:

spot_img

Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER) îşi exprimă îngrijorarea că ultima formă a OUG 118/2021 votată în Senat şi aflată în dezbatere la Camera Deputaţilor ar putea duce la o creştere artificială a preţurilor de vânzare pe piaţa angro şi la lipsa unei cantităţi de energie din piaţă, potrivit agenției de presă News.ro.

„Asociaţia Furnizorilor de Energie din România – AFEER solicită participarea, alături de reprezentanţii celorlalţi actori din sectorul energetic, la dezbaterile din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor ale OUG 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022”, arată asociaţia.

Este necesară o consultare cât mai largă a specialiştilor din domeniul energetic, înainte de a lua decizii ce influenţează activitatea în sector, spune Laurenţiu Urluescu, preşedintele AFEER.

”Limitarea efectelor creşterilor de preţuri la energie electrică şi gaze naturale la clienţii finali prin compensarea unor sume din facturi este o metodă corectă, venită atât în sprijinul populaţiei, cât şi al companiilor, multe grav afectate atat de criza sanitară provocată de COVID-19 cât şi de criza energetică aflată în desfăşurare. Totuşi, ne exprimăm îngrijorarea că, prin modalitatea de aplicare a acestor compensări, se vor crea probleme în plus în sectorul energetic. De aceea am cerut să fim consultaţi şi să participăm la dezbaterile privind OUG 118/2021 din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, pentru a preîntâmpina aspectele neclare sau discutabile din acest act normativ”, a mai spus Laurenţiu Urluescu.

Una dintre neclarităţi se referă la modul în care furnizorii de energie electrică şi gaze naturale îşi vor recupera sumele alocate.

„Legislaţia, inclusiv în varianta OUG 118/2021 adoptată în Senat, este destul de imprecisă, având în vedere că nu se prevede foarte clar de unde si cand se recupereaza sumele compensate. În plus, reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) au declarat că este imposibil ca angajaţii ANRE să reuşească să verifice, în fiecare lună, aproximativ 7 milioane de facturi, o condiţie esenţială pentru recuperarea sumelor de către furnizori”, spun reprezentanţii AFEER.

O prelungire a termenelor în care se pot recupera banii poate avea consecinţe absolut nefaste: furnizorii ar putea avea probleme cu lichidităţile, ceea ce ar putea conduce la imposibilitatea plăţii facturilor către distribuitorii, transportatorii şi producătorii de energie electrică şi gaze naturale, precum şi către bugetul statului (TVA şi accize).

”Un blocaj financiar în plină iarnă ar fi devastator pentru siguranţa sistemului energetic naţional”, a declarat Ion Lungu, directorul executiv al AFEER.

El afirmă că asemenea blocaje au determinat atât în România cât şi în alte state europene, de exemplu Anglia şi Cehia, insolvenţa sau falimentul unor importanţi furnizori de energie.

O altă problemă se referă la amânarea plăţii facturilor de către consumatorii vulnerabili. Analiza integrală, pe G4 MEDIA.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related