Inițiativa pentru Justiție îl critică pe procurorul general pentru că se se opune concursului pentru promovarea procurorilor

Data:

spot_img

Asociația Inițiativa pentru Justiție, asociație profesională a procurorilor, dezavuează acțiunea fără precedent a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna Gabriela Scutea, de a se opune, în contencios administrativ, organizării concursului pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a procurorilor, stabilit conform Hotărârii 1060 din 28 iunie 2022 a Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori.

Iată ce se mai arată în comunicatul transmis de AIJ:

Reamintim procurorului general al PÎCCJ că atribuțiile privind organizarea examenelor și concursurilor din cariera de judecător sau procuror revin, potrivit legii, Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii, iar nu ordonatorilor de credite ori superiorilor ierarhici.

Astfel, potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, concursul pentru promovarea judecătorilor și procurorilor se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de secțiile corespunzătoare din CSM, prin INM, iar potrivit art. 45 din aceeași lege, numărul de locuri disponibile pentru promovarea pe loc este aprobat anual de către secțiile corespunzătoare din CSM.

Citește și: Nu poți să-i consideri cetățeni de mâna a doua pe maghiari și să te miri că nu le place România

Față de aceste dispoziții legale, este de neînțeles de ce procurorul general al PÎCCJ, membru de drept al secției pentru procurori a CSM, solicită Curții de Apel București, în dosarul nr. 5818/2/2022, înregistrat la 05.08.2022, suspendarea executării hotărârii privind organizarea concursului din acest an pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a procurorilor.

În condițiile în care organizarea acestui concurs nu diferă prin nimic față de celelalte concursuri de același tip organizate de-a lungul anilor, nu se poate găsi o explicație logică în sensul că actul administrativ atacat ar vătăma un interes legitim public, care să justifice acțiunea procurorului general al PÎCCJ, în calitate de reprezentant al Ministerului Public.

Tot de neînțeles este de ce această acțiune a procurorul general are loc la mai bine de o lună de publicarea anunțului și calendarului concursului, după afișarea pe site-ul CSM a listei procurorilor care îndeplinesc condițiile de participare, și de ce doamna procuror general nu a considerat măcar necesar să dea un comunicat prin care să își justifice gestul, în primul rând față de cei direct interesați, pe care, uneori, îi numește ”colegi”.

Conform dispozițiilor legale în vigoare, promovarea judecătorilor și procurorilor se face în două etape: promovare pe loc, în baza unui concurs în care se evaluează cunoștințele juridice, urmată de promovare efectivă, în baza unui concurs în care se evaluează activitatea și conduita candidaților.

Nu se poate argumenta rațional că ar exista un interes legitim public ca, în condițiile în care la parchetele superioare există un deficit de personal, locurile vacante să nu se ocupe ori ca ocuparea acestora să se facă având la dispoziție o bază de selecție redusă. Și mai straniu apare faptul că entitatea care afirmă un interes în suspendarea concursului este tocmai autoritatea publică în cadrul căreia își desfășoară activitatea cei care ar urma să promoveze.

Pentru aceste motive, solicităm doamnei procuror general al PÎCCJ să reevalueze situația și să analizeze oportunitatea renunțării la cererea de suspendare a executării hotărârii privind organizarea concursului din acest an pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a procurorilor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(SURSA FOTO: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. […] Inițiativa pentru Justiție îl critică pe procurorul general pentru că se se opune concursului pentru promovarea procurorilor. Asociația Inițiativa pentru Justiție, asociație profesională a procurorilor, dezavuează acțiunea fără precedent a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna Gabriela Scutea, de a se opune, în contencios administrativ, organizării concursului pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a procurorilor, stabilit conform Hotărârii 1060 din 28 iunie 2022 a Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori, scrie PressHub. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...

Marian Vanghelie, trimis în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul Economat

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat vineri trimiterea în...

Ministerul Justiției vrea decontarea școlilor private pentru odraslele magistraților de legătură în UE

Ministerul Justiției condus de Alina Gorghiu lucrează la completarea...