Atac asupra Israelului. Hamas a tras „mii de rachete” din Fâșia Gaza, iar luptătorii săi au trecut granița

Data:

spot_img

Atac asupra Israelului. Mișcarea islamistă Hamas a lansat sâmbătă cel mai mare atac asupra țării din ultimii ani, într-un asalt care a combinat luptători înarmați care au traversat gardul de demarcație cu un foc masiv de rachete lansate din Fâșia Gaza.

Sirenele israeliene de avertizare au răsunat în sudul și centrul țării, inclusiv în Ierusalim, iar armata israeliană a anunțat că se află în stare de război și mobilizează rezerviști.

Gruparea armată palestiniană Hamas a lansat „Operațiunea Potopul Al Aqsa” împotriva Israelului, cea mai mare ofensivă de acest tip din ultimele decenii. „Al Aqsa” este numele marii moschei din Ierusalim, a treia ca importanță în islam.

40 de israelieni uciși

Hamas a lansat sâmbâtă dimineață, din Fâșia Gaza, peste 5.000 de rachete spre Israel, potrivit unui comunicat al organizației teroriste. Au fost raportate mai multe victime.

Serviciile de urgență israeliene au confirmat că 40 de persoane au fost ucise. Circa 740 de persoane sunt rănite.

Citește și: Primul tren de ultimă generație de la Alstom, care va circula pe ruta București-Timișoara, va ajunge în țară anul viitor

Radioul militar israelian a transmis că luptători palestinieni din Gaza s-au „infiltrat” în Israel. Imagini apărute online arată bărbați înarmați pe vehicule în interiorul Israelului și alții care intră cu parapante motorizate pe teritoriul israelian, plus încercări de trecere cu bărci, pe cale maritimă.

Surse media palestiniene au relatat că mai mulți israelieni au fost luați prizonieri, iar canale Hamas au difuzat o înregistrare video care aparent arată un tanc israelian distrus.

În același timp, aripa militară a Hamas, Brigăzile Qassim, a difuzat o înregistrare video în care apar cel puțin trei bărbați în haine civile ținuți prizonieri de militanți, susținând că cei trei sunt soldați israelieni.

Videoclipul, distribuit pe rețelele de socializare, susține că prizonierii sunt „inamici” capturați în timpul ofensivei.

Agenția de știri AFP afirmă că videoclipul este însoțit de un text, în limba arabă, în care se menționează „Imagini ale Brigăzilor al-Qassim care au capturat mai mulți soldați inamici în timpul” operațiunii palestiniene.

Literele ebraice din fundal sugerează că videoclipul a fost filmat pe partea israeliană a punctului de trecere Erez dintre Israel și Fâșia Gaza, precizează AFP. BBC News nu a reușit până în prezent să verifice în mod independent înregistrarea video.

Armata israeliană era la curent cu informațiile privindu-i pe cei luați prizonieri, a declarat o sursă de securitate pentru Reuters, fără a da alte detalii.

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat că gruparea militantă Hamas a început un război împotriva Israelului.

Replica israeliană în gaza: 161 de persoane ucise

Potrivit oficialilor palestinieni locali, loviturile israeliene asupra Fâșiei Gaza au ucis 161 de persoane și au rănit aproape 1.000 de persoane, menționează BBC.

Israelul a declarat anterior că a început să lovească ținte din Fâșia Gaza ca răspuns „a barajele de rachete” care au făcut parte dintr-un atac fără precedent al militanților palestinieni.

UE condamnă luarea de ostatici de către Hamas

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, s-a referit la informațiile potrivit cărora civili ar fi fost luați ostatici. El a calificat acest act drept o încălcare a dreptului internațional și a cerut eliberarea acestora.

Borrell a postat pe rețelele de socializare: „Veștile despre civili luați ostatici acasă sau în Gaza sunt îngrozitoare. Este împotriva dreptului internațional. Ostaticii trebuie să fie eliberați imediat.

Urmărim cu angoasă știrile care vin din Israel. Condamnăm fără echivoc atacurile comise de Hamas.

Această violență oribilă trebuie să înceteze imediat. Terorismul și violența nu rezolvă nimic.”

Comentariile sale au fost făcute în timp ce Hamas a postat pe rețelele de socializare mai multe videoclipuri și imagini care par să arate civili, inclusivi bătrâni, luați ostatici.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: Twitter OSINTdefender)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related