Au început înscrierile pentru Astra Film Festival 2024

Data:

spot_img

Au început înscrierile pentru Astra Film Festival 2024, au anunțat luni organizatorii Festivalului Internaţional de Film Documentar de la Sibiu.

AFF 2024 va avea loc anul acesta în perioada 20-27 octombrie, iar regizorii din toată lumea îşi pot înscrie documentarele până pe 15 aprilie. Realizatorii de film de non-ficţiune îşi vor putea înscrie documentarele în cele patru secţiuni competiţionale: Voci emergente ale documentarului, Europa Centrală şi de Est, România şi DocSchool. Selecţia oficială va fi publicată pe site-ul Festivalului.

Filmele propuse pentru selecţia oficială a ediţiei AFF2024 trebuie să facă parte din genul documentar. Sunt apreciate în mod deosebit calităţile cinematografice şi onestitatea, curajul de a aborda teme dificile, originalitatea şi creativitatea. Pe lângă programele competitive, programul oficial Astra Film Festival cuprinde o serie de selecţii curatoriale, secţiuni tematice şi programe speciale.

Citește și: 700.000 de lei de la stat, pentru a afla ce gândesc moldovenii. Răspunsurile lor, secrete

Au început înscrierile pentru Astra Film Festival 2024

Pentru cele patru secţiuni competiţionale vor fi acceptate filme realizate după 1 ianuarie 2023, astfel:

– Voci emergente ale documentarului. Sunt eligibile documentare de lungmetraj, având durata de peste 60 minute, semnate de autori aflaţi la primul, al doilea sau cel mult al treilea film.

– Europa centrală & de est. Secţiune deschisă documentarelor de lungmetraj (peste 60 min), care abordează problematici specifice zonei blocului ex-comunist.

– România. Pentru documentare produse sau co-produse în România şi producţii sau co-producţii internaţionale care abordează problematici specifice României, indiferent de durata acestora.

– DocSchool. Sunt eligibile documentare produse sau co-produse de universităţi ori institute de film sau în cadrul unor programe post-universitare de specializare în cinema, indiferent de durata acestora.

Mai multe detalii şi formular de înscriere, pe site-ul Astra Film.

Înfiinţat în 1993, Festivalul Astra Film de la Sibiu, cel mai longeviv festival de film din România, a împlinit 31 de ani şi a devenit, în timp, una din platformele principale ale documentarului din România şi din Europa.

Citește și: Unde a făcut armata premierul Ciolacu. Trecut în rezervă cu gradul de caporal

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Astra Film Festival / Facebook)

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related