Au reînceput lucrările la prima grădiniţă construită cu fonduri europene în Galaţi

Data:

spot_img

Prima grădiniţă construită de la zero, cu fonduri europene, de Primăria municipiului Galaţi, ar fi trebuit să-şi primească copiii încă de acum un an. Din păcate, investiţia nu a depăşit lucrările parțiale de pregătire a terenului și devieri de conducte.

Primul contract de proiectare şi execuţie a lucrărilor, încheiat pe 30 martie 2020, a fost denunțat unilateral de administraţia locală, pe 12 octombrie 2021. Vestea bună este că grădiniţa are acum un nou constructor, care s-a apucat de treabă.

Rămâne de văzut dacă măcar anul viitor va fi primul de activitate preşcolară pentru că, prin act adiţional, proiectul european a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2023.

O grădiniţă cu parter şi două etaje, opt săli de clasă, două săli multifuncţionale, un cabinet medical, loc de joacă şi toate dotările unei instituţii preşcolare de top – jocuri, videoproiectoare, laptopuri, ecrane de proiecţie, imprimante, materiale didactice, mobilier adecvat -, acesta este obiectivul unui proiect european derulat de Primăria municipiului Galaţi.

Ar fi prima grădiniţă construită de la zero, cu fonduri europene, de municipalitate şi aici ar urma să înveţe 160 de copii. Mai exact, aici ar trebui să fie relocată Grădiniţa nr. 40, care funcţionează în apropiere, la parterul unui bloc.

Noua grădiniţă va fi accesibilă şi copiilor cu dizabilităţi, pentru că proiectul prevede o platformă hidraulică pentru accesul la parter, grupuri sanitare speciale, iar spaţiile de joacă de la exterior cuprind şi un stand destinat micuţilor cu nevoi speciale, pe lângă cele patru standuri cu căsuţe, leagăne şi tobogane, două gropi de nisip.

Deocamdată, însă, toate acestea există doar pe hârtie, deşi primul termen de finalizare al proiectului european a fost 30 iunie 2020. Data figurează şi pe panoul de şantier care anunţă investiţia cu fonduri UE.

Citește și: 10 sfaturi practice pentru a reduce facturile la energie

O surpriză în prag de Ajun

Contractul de finanţare europeană pentru proiectulGrădiniţa cu 8 săli de grupă nr. 40 cu program normal, Țiglina II din municipiul Galaţi”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, a fost semnat pe 23 decembrie 2019.

„E o surpriză semnarea acestui contract, pentru că proiectul era sub semnul întrebării. Este vorba despre fonduri suplimentare, nefolosite de alte municipalităţi, dar pentru că noi am depus spre finanţare un număr consistent de proiecte, atunci am intrat şi cu acesta, accesând banii”, declara atunci primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu.

Conform datelor oficiale, la acel moment, valoarea totală a contractului de finanțare era de 7.017.694 de lei, din care 5.744.482 de lei cu TVA – cheltuieli eligibile, iar 1.273.211 lei – cheltuieli neeligibile.

Data de finalizare a proiectului european era 30 iunie 2021, când noua construcţie trebuia să fie gata în cartierul Ţiglina 2, pe strada Constructorilor nr. 18 C, pe un teren 1.626 metri pătraţi, eliberat de o baterie de garaje.

Contract de proiectare şi execuţie şi un protest

În urma licitaţiei, contractul de proiectare şi execuţie a noii grădiniţe, în valoare de

5.054.882 de lei cu TVA, a fost încheiat de Primăria Galaţi, pe 30 martie 2020, cu Asocierea Midanne Invest Grup SRL – Arhidesign GS.

Pe 8 februarie 2021, Primăria a predat amplasamentul pentru construcţia noii grădiniţe: „Constructorul, societatea Midanne Invest SRL, are la dispoziţie 12 luni pentru executarea lucrărilor”, preciza administraţia locală într-un comunicat de presă.

Câteva zile mai târziu, pe 17 februarie 2021, la Primăria Galaţi era înregistrată o adresă a patru asociaţii de proprietari care se opuneau construcţiei grădiniţei, demers pentru care strânseseră şi semnături.

„Nu suntem de acord cu amplasamentul ales pentru construcţia grădiniţei cu fonduri europene în această zonă. Aceasta presupune distrugerea spaţiului verde existent, folosit de locatarii de diferite vârste din zonă pentru recreere şi socializare.

Citește și: ANALIZĂ Unde s-a dus miliardul dat de UE Primăriei din Iași?

În aceste blocuri (C2, G2, H3, G3, C3 n.r.) locuiesc persoane cu vârste de peste 70-80 de ani care au probleme de sănătate şi au nevoie de linişte în propriile locuinţe. Specialiştii care au aprobat amplasamentul pentru noua grădiniţă nu au ţinut cont absolut deloc de zgomotul produs în mod normal de aceşti 160 de copii când se vor juca în curtea grădiniţei dotată cu leagăne, tobogane, standuri de joacă”, scriau cetăţenii în adresă, ameninţând că, dacă nu vor găsi înţelegere la autorităţile locale, vor face apel la forumuri naţionale şi europene.

Interpelat atât în şedinţa Consiliului Local, cât şi în emisiuni tv, primarul Ionuţ Pucheanu a declarat că grădiniţa se va face pe acel teren.

Patru modificări şi o reziliere

Conform datelor din portalul achiziţiilor publice, contractul de proiectare şi execuţie pentru „Grădinița cu opt săli de grupă nr. 40, cu program normal, Țiglina II” a fost modificat de mai multe ori, prin acte adiţionale.

Astfel, în februarie 2021, a fost prelungită perioada de elaborare a proiectului cu 60 de zile. Şi tot în februarie 2021, a fost suplimentată valoarea contractului cu suma de 290.312 lei fără TVA.

Tot prin act adiţional, în iulie 2021, a fost prelungit termenul de execuție a lucrărilor până la data de 15 mai 2022.

Ultima modificare prin act adiţional s-a făcut în 22 octombrie 2021, când s-a introdus o clauză de ajustare, prin aplicarea prevederilor OG nr.15/2021.

La finele lunii octombrie 2021, în plenul şedinţei Consiliului Local, consiliera locală USR PLUS Flavia Susnoschi atrăgea atenţia că: „La noua grădiniţă din Ţiglina II, de trei luni nu se mai întâmplă nimic!”. Răspunsul avea să vină din partea primarului Ionuţ Pucheanu: “Societatea respectivă a intrat în insolvenţă. Am reziliat contractul, urmează să reluăm procedura de licitaţie”.

Cât s-a plătit şi ce s-a realizat în vechiul contract

În urma unei solicitări de informaţii, am aflat că Primăria Galați a transmis, pe 12 octombrie 2021, notificarea pentru denunțarea unilaterală a contractului de proiectare și execuție încheiat în 30 martie 2020. Măsura a fost luată „urmare a pronunțării Hotărârii intermediare nr. 427 din 06.10.2021 în dosarul 2854/110/2021 de către Tribunalul Bacău, Executorie, prin care instanța, în temeiul Legii 85/2014, deschide procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC Midanne Invest Grup SRL, precum și a încălcării clauzelor contractuale”, ne-a explicat municipalitatea.

Pe 2 noiembrie 2021, s-a încheiat un proces verbal de recepție parțială privind stadiul fizic de execuție a lucrărilor.  „În principal, s-au derulat lucrări parțiale de pregătire a terenului și devieri de conducte. Valoarea totală, decontată, cuprinzând execuția și proiectul tehnic este 444.236 lei, după cum urmează: lucrări executate de SC Midanne SRL – 334.476 lei; valoarea plătită pentru proiectul tehnic – 109.760 de lei”, ne-a răspuns Primăria.

Citește și: Focșani: Internatul Liceului cu Program Sportiv va fi modernizat cu bani europeni

Potrivit autorităţilor, constructorului i s-au aplicat toate prevederile legale în vigoare, inclusiv penalităţi, iar pe rolul Tribunalului Galaţi se află un dosar având ca obiect „executare contract administrativ”. Conform datelor de pe portalul instanţelor, cauza este suspendată de drept din luna aprilie a acestui an, în temeiul prevederilor legale privind deschiderea procedurii de insolvenţă.

Proiect revizuit şi un nou constructor

Înainte să caute un nou constructor pentru grădiniţă, Primăria a fost nevoită să revizuiască proiectul tehnic şi devizul general. În urma licitaţiei, contractul, în valoare de 79.135 lei cu TVA, a fost încheiat cu singurul ofertant – firma Arhidesign GS. Pe lângă actualizarea valorii lucrărilor și dotărilor rămase de executat/ achiziționat, misiunea proiectantului cuprinde şi asistenţa tehnică pe perioada de execuție și de garanţie a lucrării şi furnizarea certificatului energetic al clădirii, după finalizarea investiţiei.

După o primă licitaţie anulată pentru că toate ofertele au fost declarate neconforme, cea de-a doua procedură pentru găsirea unui constructor s-a încheiat cu succes. Conform Primăriei, din şapte oferte primite, a fost desemnată câştigătoare Asocierea SC Dreams Riviera SRL – SC Tancrad SRL, cu care s-a încheiat un contract de execuţie în valoare de 6.907.411 lei cu TVA, cu o durată de derulare de 16 luni.

S-au mai încheiat contracte şi pentru: servicii de verificare proiect tehnic şi detalii de execuţie, în valoare de 10.353 lei cu TVA, cu SC Proficons SRL; servicii de informare şi publicitate – 4.057 de lei cu TVA, cu SC Lemings SRL; servicii de audit financiar – 2.130 de lei cu TVA, cu SC Klass Enterprise SRL; servicii de consultanţă în managementul de proiect, în valoare de 56.650 de lei cu TVA, cu SC Demac Innovation Management SRL; servicii de asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor de execuţie – 65.331 lei cu TVA, cu SC Frangomy Solutions SRL. 

Criză energetică? Iaşul face profit din vânzarea de energie

Proiectul european, prelungit şi majorat

Conform Primăriei, proiectul european nu a suferit corecții până în prezent. Există, însă, modificări financiare, survenite ca urmare a revizuirii proiectului tehnic, având în vedere actualizările de prețuri. Acestea au fost cuprinse printr-un act adițional la contractul de finanțare din data de 1 iulie 2022.

În acest moment, valoarea totală finală a proiectului european se ridică la 9.742.917 lei cu TVA. Valoarea eligibilă a rămas tot de 5.629.593 lei cu TVA: FEDR – 4.882.810, buget național – 746.782) şi contribuția Primăriei – 114.889 lei cu TVA. În schimb, au crescut substanţial cheltuielile neeligibile: de la 1.273.211 lei, la 3.998.434 de lei cu TVA!

Iar conform Actului Adițional nr. 1, proiectul a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2023.

În tot acest amalgam de termene prelungite, ratate şi de costuri majorate există o rază de  speranţă. Marţi, 6 septembrie 2022, când am vizitat amplasamentul, am descoperit că noul constructor se apucase de treabă: îndepărta materialele cu care fostul executant protejase lucrările începute.

Rămâne de văzut ce surprize ar putea apărea în derularea noului contract de execuţie. Şi mai ales când va fi dată în folosinţă prima grădiniţă construită de la zero cu fonduri europene, de Primăria Galaţi.

Foto: Anca Melinte

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

dg-regio
dg-regio
spot_imgspot_img
Anca Melinte
Anca Melinte
Anca Melinte este redactor la Viața liberă, din Galați. A studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...