Când se afla încă într-o zonă gri, nesigură pe drumul ei, mergând în zig-zag, punându-și azimutul oficial spre Vest, dar făcând jocuri duble, Washingtonul s-a decis să mizeze pe România.
La început a fost doar un gest simbolic, o recompensă pentru cei care au crezut că voința de schimbare e mai importantă decât geografia, iar geografia poate fi modelată de alianțe puternice care pot aduce prosperitate și democrație.
Pe 11 iulie 1997, exact acum 25 de ani, după ce candidatura României la NATO fusese respinsă la summit-ul de la Madrid, președintele american Bill Clinton a venit la București și a oferit României Parteneriatul Strategic cu Statele Unite.
Era primul an în care Ion Iliescu, partidul său transformat între timp în PSD și celelalte formațiuni naționaliste trecuseră în opoziție.
România era ancorată mai degrabă în trecut, decât în viitor și bătălia pentru sincronizarea țării cu Occidentul abia începea. Serviciile secrete și instituțiile de forță erau pline de profesioniștii Securității ceaușiste.
Foștii informatori ai Securității împânzeau administrația, justiția, parlamentul și numărul celor dornici să înceapă curățenia era mai mic decât al celor care se opuneau.
Citeşte şi: Uriaşele fonduri UE pentru managementul deşeurilor, cheltuite degeaba dacă nu reciclăm
Această rezistență a ținut multă vreme țara pe loc și adesea insistențele americanilor de schimbare în profunzime a domeniilor strategice au fost deturnate: o tradiție autohtonă, care se tot reia, și care seamănă cu priceperea unei prostituate de a duce de nas un client dificil.
În 1997, Statele Unite au deschis României ușile Occidentului fără să aibă certitudinea că Bucureștiul va alege direcția bună.
De altfel, în 1999, când avioanele americane au cerut drept de survol pe teritoriul României, în încercarea de a pune capăt războiului din Kosovo, la dezbaterea din parlament, lideri proeminenți din actualul PSD insistau pentru neimplicare țării.
Acei oponenți se declarau pro-atlantiști. O duplicitate care în forme diferite se vede și astăzi cu ochiul liber. Lectura stenogramei dezbaterii de atunci poate explica ipocrizia exuberantă pe care o au politicienii români când trebuie să-și pună în practică promisiunile făcute la Washington, la Bruxelles, la București sau în circumscripțiile în care au candidat.
Continuarea în Deutsche Welle!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Aflata la rascrucea marilor imperii, batuta de vintul schimbarilor , nevoita as analiza si reanaliza deciziile politice functie de efemerul a tot ceea ce se intimpla , la un moment dat , in lume , Romania face si isi desface propriile decizii functie de necesarul existentialist .Fiecare natiune are in subsidiar povara nevoii de existenta si in acelasi timp respecta cu sfintenie , de veacuri , procedurile socio- politice ce si-au dovedit , in timp , valabilitatea . Romania nu face nici ea exceptie . Mereu portitele de scapare vor exista si mereu va exista si o anume parte (de cele mai multe ori confectionata artificial ) ce va putea muta in oricare chip necesar politicile de tara .Usurinta cu care cei chemati (uneori chiar de natiune ) isi muleaza discursul, functie de necesitati ,este usor observabil .Pentru acesti oameni nu exista nici stinga ,si nici dreapta , nici inainte si nici inapoi pentru ei exista, surprinzator , doar Romania . Asa a fost si acum .Pariul a fost cistigat de Romania si de data asta .Artificierul ce a parcurs ultimii 32 de ani alaturi de noi nu ne este cunoscut dar acum ne este cunoscut cel care la nivel de reprezentare, a parcursului ultimilor opt ani , a facut totul posibil .Am devenit puternici si laudati mai peste tot in lume si datorita lui .Romania se gaseste in cel mai favorabil moment al existentei ei .SUA a oferit Romaniei cu mult mai mult decit Romania a oferit Statelor Unite ale Americii dar fara o politica coerenta si palpabila , masurabila ,SUA nu ajungea cu ceea ce a ajuns aici .Marea gaselnita este insa aducerea Batalionului de lupta aflat sub comanda franca si a sistemului balistic Mamba . Inca o data Romania nu s-a lasat in voia sortii .Am devenit o putere militara , un HUB al bunavointei , o natiune producatoare de energie ce isi acopera singura necesarul si in viitor vom fi si exportatori .De exceptie calcularea acestor pasi si etapizarea lor pe masura ce alte oprtunitati si necesitati ne-au aparut in fata .Cumva parca am fi stiut (evident la cel mai inalt nivel al deciziei ) ceea ce va sa vina peste noi . Cineva acolo sus ne iubeste .