Au traversat Dunărea într-o barcă gonflabilă cu vâsle. Cinci migranți din Irak și Kuweit sunt cercetați pentru trecerea ilegală a frontierei de stat

Data:

Poliţiştii de frontieră au depistat aseară, pe malul Dunării, în zona Moldova Veche, cinci cetăţeni din Irak şi Kuweit care intraseră ilegal în România din Serbia după ce traversaseră fluviul cu ajutorul unei ambarcaţiuni cu vâsle.

Ambarcațiunea a fost interceptată de polițiștii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche cu ajutorul aparaturii de supraveghere cu termoviziune, încă de când naviga pe Dunăre, din direcția Serbia spre malul românesc.

„La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Poliţiei de Frontieră pentru a face verificări. Astfel, au fost depistate în interiorul ambarcaţiunii cinci persoane străine care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la Spitalul orăşenesc Moldova Nouă unde li s-a făcut triajul epidemiologic şi apoi la sediul sectorului pentru verificări”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Petre Nicola.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre cinci cetățeni din Irak şi Kuweit, cu vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani. Aceștia le-au declarat oamenilor legii că au trecut ilegal frontiera cu intenţia de a ajunge în vestul Europei. Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, informează REȘIȚA.RO

spot_imgspot_img
Resita.ro
Resita.rohttps://resita.ro
O publicație cu foarte mulți urmăritori, care caută să facă diferența în presa locală atacând subiecte de maxim interes pentru oraș nu copiind aceleași știri din celelalte publicații. Un ziar al reșițenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Circulația auto ar putea fi interzisă în weekenduri, în Germania | Aktual24

Circulația auto ar putea fi interzisă în weekenduri, potrivit...

Castelul Rhedey, al stră-stră-străbunicei regelui Charles al III-lea, a fost redeschis pentru turişti | FOTO

Castelul Rhedey din oraşul Sângeorgiu de Pădure, unul dintre...

Compania autohtonă Elis Pavaje își extinde fabrica din Prahova

Compania autohtonă Elis Pavaje, cel mai mare producător român...