AUDIO Limbaj suburban în Consiliul Local: amenințări și jigniri între un primar și o consilieră din opoziție

Data:

Dialog șocant, presărat cu amenințări și jigniri, între primarul comunei Gropeni și o consilieră din Opoziție, chiar în timpul celei mai recente ședințe a Consiliului Local. Totul a plecat de la nominalizările pentru comisia de evaluare a performanțelor profesionale ale secretarului-general al comunei, o persoană apropiată de edil. 

Primarul Stan Malinche este membru PNL și a fost, în ultimii ani, în mijlocul mai multor controverse publice, iar femeia este Angelica Zainea, unul dintre cei cinci consilieri locali PSD din comună.

Potrivit înregistrării audio din ședință, Zainea i-a reproșat lui Malinche faptul că nu au fost făcute propuneri pentru comisia de evaluare a secretarului-general în plenul ședinței – cum prevede legislația, ci, în proiectul de hotărâre care urma supus votului, fusese trecute deja numele a doi consilieri locali PNL.

Citește și: Represaliile continuă la Transelectrica. Avertizorul de integritate, dat afară

Astfel, consiliera PSD a anunțat că se abține, alături de colegii de partid, de la votarea proiectului, argumentând că „nu s-a făcut nicio propunere, aici, în Consiliul Local, ci au fost scrise în birou”.

Acesta a fost momentul care a stârnit furia edilului liberal. Stan Malinche îi spune secretarului-general al comunei, tot o femeie, să „o lase în pace” pe consiliera PSD pentru că „de doi ani e numai contra, ce dracu!”.

„Doamna o să meargă cu nesimțirea până la infinit!”, a continuat primarul Gropeniului.

„Nesimțit sunteți dumneavoastră, dar mare nesimțit sunteți!”, i-a replicat consiliera.

Din acest punct, jignirile au explodat, edilul făcând trimiteri inclusiv la mama consilierei Angelica Zainea și, practic, amenințând-o cu moartea.

Dialogul ]n format audio poate fi ascultat pe site-ul DeBrăila.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
De Brăila
De Brăila
Înființat în 2016, site-ul de știri debrăila.ro are, pe Facebook, peste 69.000 de urmăritori. Publicația online este cunoscută pentru numeroasele subiecte preluate de presa centrală, care vizează, în mod special, politica, administrația, crima organizată și justiția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un fost consilier al ministrului Petre Daea nu poate justifica 224.743 euro | Ziarul de Iași

Un fost consilier al ministrului Petre Daea, nu poate...

Mediocritatea liderilor politici | Revista22

Mediocritatea liderilor politici români din ultimul deceniu a dus...