Alianța pentru Unirea Românilor este formațiunea care crește cel mai repede. În mai puțin de un an, aproape și-a dublat numărul simpatizanților: a intrat în Parlament cu 9% (2020) și a înregistrat în septembrie peste 17% (INSCOP).
Potențialul este, însă, mult mai mare. De fapt, aproape 70% din români spun că ar vota pentru un partid naționalist, iar 63% declară că preferă valorile tradiționale în locul libertăților moderne (INSCOP, septembrie 2021).
AUR nu s-a sfiit să-și proclame naționalismul de cîte ori a vorbit despre unirea cu Republica Moldova, dar încercarea sa din această vară de a deveni formațiune parlamentară dincolo de Prut a dat greș, cumva, în mod voit.
După ce George Simion, liderul AUR, și-a petrecut ultimii aproape 15 ani încercînd să provoace mișcări și convulsii în și despre Republica Moldova, acum, cînd avea ocazia să se implice prin partidul său în politica activă de la Chișinău, n-a făcut mai nimic. AUR a trecut tîrziu granița cu Moldova, a investit puțin (sub 50.000 de euro) și s-a lăsat reprezentat de Veaceslav Platon, personaj important în Landromatul rusesc. În mod paradoxal, în ciuda programului AUR, interesul pentru Republica Moldova pare să fie mai degrabă declarativ sau cel puțin aceasta a fost senzația pe care liderii partidului au vrut să o lase.
Radicalismul afișat de această formațiune se menține în special în zona populismului prin generalitățile pe care le reia: „sistemul care a distrus România timp de 30 de ani trebuie să cadă și trebuie înlocuit cu un sistem care să urmărească interesul națiunii române”; „consolidarea internă” înseamnă „schimbarea dinamicii actuale, prin care mai mulți bani ies din țară decît intră”; „utilizarea resurselor naturale ale solului și subsolului în beneficiul locuitorilor și al industriei locale”; „încurajarea creativității și a unei culturi naționale, a unei identități spirituale proprii, nu înseamnă o întoarcere cu spatele la lume”.
Există o continuitate a naționalismului și a extremismului, nu doar în România, ci și în celelalte state europene. În Franța, ar putea să se bată în cursa pentru președinția țării de anul viitor doi concurenți de extremă dreapta, Marine Le Pen și posibilul candidat Éric Zemmour, care vor, la fel ca polonezii, ca instanțele franceze să fie suverane în orice chestiune. În România, Justiția și-a asumat deja suveranitatea, doar că, spre deosebire de Varșovia, a făcut-o pe furiș, cu sprijinul președintelui și al liberalilor, considerați democrați la Bruxelles. În Italia, fasciștii de la Forza Nuova se înghesuie în mișcarea antivacciniștilor și amenință că asediază Parlamentul de la Roma. La Salonic şi Atena au avut loc recent incidente violente provocate de extrema dreapta, în care protagoniştii sînt tineri „îmbrăcaţi în negru” şi înarmaţi cu „bastoane de fier, topoare, cuţite şi pietre”. Mai grav decît atît, după remanierea cabinetului său, premierul grec Mitsotakis a fost criticat că a adus în guvern trei miniştri care au un trecut naţionalist, dacă nu chiar de extremă dreapta.
Majoritatea statelor europene au în Parlament un partid radical, naționalist, de extremă dreapta. Numitorul lor comun se bazează pe teorii ale conspirației, pe euroscepticism, suveranism, ultranaționalism, politici antisistem, atitudini echivoce față de fascismul interbelic: în România, Sorin Lavric, din conducerea AUR, face apologia unor legionari celebri, la Budapesta, premierul Viktor Orbán l-a ridicat în slăvi pe Miklos Horthy, dictatorul fascist și antisemit al Ungariei din anii ʼ30, la Madrid se întrevăd nostalgii după Franco, iar la Paris se vorbește despre guvernul de la Vichy.
În România, din 2008 pînă în 2020, partidele extremiste nu au mai ajuns în Parlament, poate și din cauză că formațiunile tradiționale preluaseră mesajele naționaliste și ultraconservatoare. A existat însă mereu o continuitate pe această axă a radicalismului.
De la Vadim Tudor la Sorin Lavric
Mesajele AUR seamănă cu cele ale PRM, dar liderii Alianței pentru Unirea României sînt mai precauți, mai temători și lipsiți de șarmul isteric al liderului PRM, Vadim Tudor, dar și de biografia lui sicofantă. Dacă Vadim Tudor era, după cum spunea fostul premier Adrian Năstase, „un copil mare, ușor de manipulat” și o creație a lui Ion Iliescu, după cum povestea Silviu Brucan, liderii AUR nu par să fie propulsați de forțe vizibile.
Arhitecții AUR au fost, de altfel, mult mai prevăzători, iar atunci cînd au constituit acest partid au adus împreună mai multe persoane în conducerea formațiunii. Spre deosebire de PRM, care a dispărut după moartea creatorului său, AUR este făcut să reziste altfel, fără invectivele și amenințările săptămînale dedicate de Vadim Tudor inamicilor săi politici și elitelor culturale. De altfel, în AUR doar Sorin Lavric l-ar putea egala pe defunctul Tribun, dar fie nu are suficientă energie, fie nu are mînă liberă să se dea în stambă foarte des.
Suveranism, Facebook și ipocrizia pro-UE
Stigmatizarea compulsivă a partidelor tradiționale este însoțită și la AUR de suveranismul afișat nemijlocit de extrema dreapta franceză sau de cea italiană, doar că în România rolurile sînt împărțite:
- liderul George Simion joacă pe cartea moderației, chiar dacă își permite multe stridențe pe Facebook, spațiul din care AUR își recrutează mulți simpatizanți;
- copreședintele Claudiu Târziu combate fără multe rezerve pierderea suveranității naționale în fața UE;
- Sorin Lavric se ocupă nu doar de continuitate, ci și de răspunsurile cele mai acide la adresa adversarilor care lovesc partidul în ideologia lui.
George Simion, cel care ani de zile a scris pe mulți pereți din toată țara sloganul „Basarabia e România”, vorbește de cîte ori are ocazia despre România ca despre o țară europeană, nu asiatică, deci care are nevoie de UE și de NATO. O parte importantă a bazinului electoral pe care se bazează AUR e formată din românii care lucrează în Occident, care beneficiază de pe urma liberei circulații și a celorlalte avantaje ale Uniunii Europene.
În schimb, Claudiu Târziu, copreședinte AUR, promite că, atunci cînd AUR va ajunge la guvernare, statul național se va „resuveraniza”, pentru că AUR se va „opune” unui „superstat federal european și hegemoniei globaliste”. Și tot el ia apărarea politicilor anti-LGBT de la Budapesta și acuză UE că vine cu măsuri „care ne arată că nu mai sîntem o națiune suverană”.
Ideologul, cel care asigură continuitatea formațiunii cu anii ʼ30, Sorin Lavric, privește cu admirație spre „arienii care s-au scuturat de trecutul peiorativ și s-au revoltat” împotriva restricțiilor impuse de guvernul german. Lavric, senatorul-filosof, aplecat atent spre teoriile conspirației, își asumă, însă, cu sinceritate, „gustul mistic de a fi creștin în umbra oricărei catapetesme din bisericile din țară“.
Programul AUR se bazează pe patru piloni, Familia, Țara, Credința și Libertatea. În spatele lor, liderii acestui partid militează împotriva mișcării LGBT, împotriva maghiarilor, care vor să reducă suveranitatea României, împotriva străinilor de orice fel, împotriva UE, care impune standarde politice, pentru libertatea românilor de a nu se vaccina și a nu purta mască, pentru implicarea Bisericii în treburile publice.
„This project was funded in part by a grant from the United States Department of State. The opinions, findings and conclusions stated herein are those of the author[s] and do not necessarily reflect those of the United States Department of State.”
„Acest proiect este finantat in parte printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt ale autorului/autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.”
Proiectul face uz de un hub jurnalistic, capabil să ofere reacții rapide în încercarea de a demitiza procesul de dezinformare prin verificarea informațiilor vehiculate cu ajutorul următorilor parteneri: PressHub, Report.md la nivel local și regional, HotNews la nivel național și Euractiv pentru atingerea audienței la nivel european.
Proiectul abordează răspândirea populismului și radicalizarea cetățenilor slab informați, precum și influența analfabetismului mass-media asupra înțelegerii politicii și a interesului cetățenilor în probleme din sfera politicului. Activitatea editorială se concentrează cu precădere pe Republica Moldova, dată fiind poziția ei la confluența debitelor informaționale venind dinspre Est și Vest.
