AUR încearcă să intre în cercul extremiștilor și conservatorilor europeni. Ce a făcut George Simion la Madrid

Data:

AUR încearcă să devină membru al unui partid european, iar George Simion face orice ca să intre în grațiile liderilor conservatori europeni. S-a dus la Madrid chiar când liderii europeni de extremă dreapta și conservatori încercau crearea unui nou grup în PE, deși nu fusese chemat la eveniment.

Copreședintele AUR, George Simion, anunța, la finalul săptămânii trecute, un turneu european al liderilor partidului în Spania, Anglia, Germania, Italia, Irlanda și Austria. George Simion a ajuns la Madrid în ziua în care liderii extremei drepte și ai conservatorilor se strângeau pentru a doua oară în încercarea de a forma un grup comun în Parlamentul European.

Într-o postare de pe twitter, Simion îl felicita pe purtătorul de cuvânt al partidului conservator spaniol VOX, europarlamentarul Jorge Buxade, pentru organizarea summitului de la Madrid și spunea că a semnat declarația comună pentru viitorul Europei ca uniune de națiuni suverane. Doar că Simion a semnat declarația în afara evenimentului pentru că nu a fost invitat.

Citește articolul integral pe Romania.europalibera.org

Citește și: România a mai avut „liste negre” cu jurnaliști și în interbelic. Nu s-au terminat bine

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Alte cinci terenuri din stațiunea Mamaia urmează să fie vândute de Primăria Constanța | Info Sud-Est

Primăria Constanța vrea să vândă alte cinci terenuri din...

Instanța a respins contestația împotriva candidaturii lui Piedone la Primăria Capitalei

Contestația împotriva candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria...